12 iunie 2024, 09:30 Natura şi turismul views 881
Atenționare pentru moldovenii care planifică o vacanță în Grecia
12 iunie 2024, 09:30 Natura şi turismul views 881

Atenționare pentru moldovenii care planifică o vacanță în Grecia

Grecia se pregăteşte, începînd de marţi, pentru primul val de caniculă din acest an, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius şi un risc „foarte ridicat” de incendii, a declarat luni ministrul pentru crize climatice, Vassilis Kikilias, informează AFP, potrivit Agerpres, citat de Digi24.ro.

Valul de căldură care va dura trei zile va „atinge punctul culminant miercuri şi joi”, iar „riscul de incendii va fi foarte mare în zone extinse din Grecia”, a indicat presei ministrul, responsabil şi cu protecţia civilă.

Serviciile meteorologice prognozează că mercurul din termometre ar putea ajunge la 42 de grade Celsius în centrul ţării, în condiţiile în care Grecia s-a confruntat deja în ultimele zile cu temperaturi foarte ridicate, în special la Atena, unde joi sînt aşteptate 38 de grade Celsius.

Kikilias le-a cerut grecilor „ajutorul şi atenţia pentru a proteja vieţile umane” şi natura, în condiţiile în care ţara înregistrează zilnic între 30 şi 40 de incendii de pădure, deocamdată la scară redusă.

Deşi vara nu a început încă, marţea trecută au fost înregistrate recorduri de căldură pentru prima săptămînă de iunie, potrivit site-ului meteo.gr, temperaturile ajungînd în unele locuri la 39,3 grade Celsius.

Această ţară mediteraneană, obişnuită cu valurile de căldură, s-a confruntat în 2023 cu incendii devastatoare şi cu o caniculă de două săptămîni, de o durată fără precedent.

Ea a trecut apoi prin cea mai călduroasă iarnă înregistrată vreodată, iar acum se teme de „o vară foarte dificilă” în ceea ce priveşte incendiile de pădure, potrivit lui Kikilias, intervievat săptămîna trecută de AFP.

Circa 175.000 de hectare de păduri şi terenuri agricole au fost distruse de flăcări în 2023 şi peste 20 de persoane au murit.

Potrivit Grupului interguvernamental de experţi privind evoluţia climei (IPCC), creşterea temperaturilor provocată de emisiile de combustibili fosili de origine umană prelungeşte sezonul incendiilor şi măreşte suprafaţa arsă.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

vacanta , Grecia , meteo

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1878
Populația:
8700 locuitori

Blijnii Hutor este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Blijnii Hutor este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Slobozia și la 77 km de Chișinău. Populaţia satului Blijnii Hutor alcătuia 8700 de oameni în anul 2000. Satul Blijnii Hutor a fost întemeiat în anul 1878.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.