![]() |
O pagină din istoria relațiilor moldo-polone
La 28 iulie 1468 a fost încheiat tratatul moldo-polon prin care Cazimir al IV-lea s-a obligat să nu adăpostească nici un pretendent la tronul Moldovei pe teritoriul regatului său.
Încheerea tratatului a fost precedată de un șir de evenimente. Astfel, cu toate că Moldova prin actele semnate anterior era, adică, sub oblăduirea suzerană a Poloniei, Ştefan cel Mare în 1457 şi 1458 întreprinde expediţii în regiunile sudice ale Poloniei, intenţionînd să-l prindă pe Petru Aron, ucigaşul tatălui său. Implicată în conflicte cu teutonii, Polonia n-a replicat. Din contra. A acceptat şi a semnat Tratatul moldo-polon de la Overhelăuţi (1459), prin care Ştefan cel Mare a obţinut ce a dorit. Mai mult, în urma unei înţelegeri din 1462, un an mai tîrziu (1463), Hotinul, cedat Poloniei de Petru Aron, reintră în stăpînirea Moldovei.
Satisfăcînd pretenţiile mai mult ceremoniale ale suveranilor poloni, Ştefan cel Mare semnează la 28.07.1468 un nou Tratat moldo-polon, prin care domnul Moldovei confirmă relaţiile bilaterale stabilite anterior. Regele polon se obligă să nu adăpostească nici un pretendent la tronul Moldovei. Ulterior, nădăjduind că Polonia îi va da ajutor pentru reîntoarcerea Chiliei şi a Cetăţii Albe, Ştefan al III-lea, însoţit de mari boieri, prestează (1485) la Colomeea omagiu regelui polon Cazimir al IV-lea Iagello. (În plus la jurămîntul depus de domnul Moldovei secretarul regelui polon nota: „hec inscripsio ex valachico... in latinum versa est, sed rex ruthenice lingua scriptum accepit”. Polonia însă nu-şi respecta obligaţiile prevăzute în acordurile moldo-polone.
Atitudinea duplicitară a Poloniei, demonstrată încă în 1412 în Tratatul de la Lublau, s-a manifestat şi prin încheierea la 21.03.1489 a acordului polono-turc pe doi ani. Prin semnarea lui, regatul polon recunoştea stăpînirea otomană asupra cetăţilor-porturi moldoveneşti Chilia şi Cetatea Albă. Astfel regele polon Cazimir al IV-lea încălca angajamentele luate la Colomeea faţă de Moldova. În acea perioadă prestigiul Statului Moldovenesc, autoritatea suveranului său erau atît de bine cunoscute în Europa, încît Ştefan cel Mare nu putea lăsa nepedepsită atare făţărnicie, arătată ţării şi poporului său. În vara anului 1490 Ştefan cel Mare pătrunde în Pocuţia, pune stăpînire pe ţinut, pune garnizoane moldoveneşti în cetăţi. Polonia însă nu a renunţat la intenţia de a supune Ţara Moldovei.
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Prezentarea site-ului Ecology.md
- Noi imagini ale Pământului de la sateliții meteorologici GOES
- Peșteri de gheață (+Foto)
- Nimeni nu l-a văzut vreodată în viață: ce creatură a fost aruncată la malul oceanului în Noua Zeelan…
- Sfaturi înțelepte de la academicianul Likhaciov
- Cu cât viața este mai simplă, cu atât este mai bună! (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1526
- Populația:
- 3775 locuitori
Puhăceni este un sat şi comună din raionul Anenii Noi. Puhăceni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 3775 de oameni. Prima atestare documentară a satului datează din anul 1526.
Comentarii
(1)