Psaltirea in versuri
APOSTROF
Cine-i bogat de-avere pre lume-n tot omul,
De nu v-avea-ntru sine lăcuind pre Domnul, Acela de-avuțâie sațâu nu mai vede,
De i-ar da toată lumea, el tot nu să-ncrede. Și de cât mai mult strânge, mai mult să lărgește,
Și tot deșert să vede-ntr-averea ce-i crește. Deci nime-ntr-avere să nu să gândească
Că va putea să să-mple, să să odihnească. Iară-ntr-a cărui suflet Domnul lăcuiește,
Acela de nemică nu mai jeluiește. Pentr-aceea tot omul să nu să lenească
Pre Dumnezău în suflet să-ș agonisască.
Din Paraclisul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu
I
De trupești neputințe
Și de sufletești boale,
A lui Dumnezău Maică,
Pre carii vin cu dorul
Supt umbra ta cea svântă,
Spodobește-le leacul,
Care-ai născut pre Hristos,
Mântuitoriul nostru.
II
Năpăști ce-m fac năvală
Svinția-ta le-mpraștii
Și patimi ce-m vin gloată
De m-asupresc, Ficioară.
Pentr-aceea te cântăm
Cu laudă-n toț vecii.
III
Liniște fii și dvorbă
Acelora ce scapă
Cătră tine, Ficioară,
Și părete-n primejde,
Năzuință și umbră
Le fii, și bucurie.
IV
Dintr-a ta strălucoare
Luminează, Ficioară,
Negura neputinții,
Să fugă de la ceia
Ce cu bună credință,
A lui Dumnezău Maică,