1 nu vei.

Cu calea ta cea de dereptate, Că ț-am cunoscut din mărturie, Carea-i urzât dintăi în vecie.

Reș, r

Vezî-mi greul și de plecăciune

Și cu legea ta m-dă iertăciune. Giudecă-mi giudețul fără greață,

Cu cuvântul tău, și să-m dai viață. Departe-i de cei fără credință

A ta, Doamne, svântă mântuință, Căce nu vor nice de departe

’N dereptățâle tale să caute. Îndurat ești de ieftinătate,

Și mă cruță-ntr-a ta bunătate. Mulțî-s ceia ce-m fac dodeială,

Făcând goană să mă dea-n sminteală, Ce eu, Doamne, le țâi nesmintite

Ale tale mărturii cinstite. M-am săcat prin cei fără de minte,

Ce nu-ț păzăsc svintele cuvinte. Iată că ț-am iubitu-ț cuvântul

Și porunci ce-ai dat în tot pământul. Și cu mila ta să-m trimiț viață,

Și de primejdi să fiu fară greață. Adevărul ț-este pre cuvinte

Începătură-n veci de mainte, Giudețele ț-sunt în dereptate,

Pre tocmală bună așezate.

Șin, w

Boierii ieșiră-ntr-alergate,

În deșert făcându-mi răutate, Ce eu având de zâsa ta frică,

N-am cugetat de dânșii nemică. De cuvântul tău am bucurie,

Ca cela ce află bogățâie. Strâmbătatea am urât cu greață

Și ț-am iubit legea cu dulceață. Te-am lăudat în zî șepte date

De giudețe și de dereptate. Legea ta cea svântă cui le place,

Milă să-i găsască-n trai de pace, Așteptat-am a ta mântuință

Și ț-am iubit porunca-n credință. Ț-au feritu-ț a ta mărturie

Sufletul mieu cu drag în tărie. Și ț-am păzât poruncile svinte

Și mărturii întregi nesmintite, Și căile mi-s îndereptate

Spre-a ta, Doamne, svântă bunătate.

Tof1, t

Și-naintea ta, Doamne, s-agiungă

Făgada mea și smerita rugă.

Și să-m trimiț s-aib preste minune

Cuvântul tău și cu-nțălepciune.

1 În ms. Taf

Denaintea ta, Dumnezău svinte, Să-m priimești mișeaua rugăminte Și-n cuvântul tău cu dereptate Să mă izbăvești de greutate. Să iasă din rostul mieu cântare Învățată-ntr-a ta-ndereptare. Limba mea să-ț spuie de cuvinte, De porunci direpte de mainte. Mâna ta cea svântă mă va scoate, C-am iubitu-ț poruncile toate. Doritu-ț-am a ta mântuință, Și legea ta o-nvăț cu credință. Mișelul mieu suflet să trăiască, Doamne svinte, să te proslăvască. Giudețele tale cele multe La greul mieu, Doamne, să-mi agiute. M-am rătăcit pierdut ca o oaie, Cearcă-ț, Doamne, șerbul la nevoaie, De mă-ntoarce la turma ta svântă, Într-a tale porunci fără smântă.

PSALMUL 119

Cătră Domnul, când am scârbă, Strig de-m ia greul din gârbă. Sufletul să-m scoț de scârbe, Doamne, și de rosturi strâmbe, Și de limba cea sămață, De cuvinte ce-s cu greață. La ce bine te va pune Limba cea cu-nșelăciune? Că puternicul îș face Săgețâle iuț de lance, Cu jeratec înfocate, Celor din pustietate. Vai, că voia mi-i amară, Ce m-am streinat de țară, Depărtându-mă cu tarul, De-am tins șetre cu Chidarul. Multă duc streinătate, Asuprit de strâmbătate. Că cu carii n-au priință Li-s prietin cu credință, Și când le grăiesc de pace, Ei pun vrajbă ce le place.

PSALMUL 120

M-rădic ochii cătră munte, Dincătro-m-vin să mi-agiute. Dumnezău mi-i agiutoriul, De folos întru tot sporiul, C-au fapt ceriul cu cuvântul Ș-au întărit tot pământul. Piciorul să nu-ț dea-n smântă Din calea lui din cea svântă, Nice să-ț cuprinză somnul Strajea ce ț-au datu-ț Domnul, De privéghe Izrailul Fără somn preste tot șirul.