[în sus]Populația

La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1070 de oameni, dintre care 49.91% - bărbaţi și 50.09% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului era următoarea: 99.53% - moldoveni, 0.28% - ucraineni, 0.19% - ruşi. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia la nivelul comunei Climăuţii de Jos constituie 1467 de oameni, dintre care 49.08% - bărbaţi și 50.92% - femei. Compoziţia etnică a populaţiei comunei era următoarea: 99.39% - moldoveni, 0.48% - ucraineni, 0.14% - ruşi. În comuna Climăuţii de Jos au fost înregistrate 584 de gospodării casnice, iar mărimea medie a unei gospodării era de 2.5 persoane.

[în sus]Istoria localitații

Prima mențiune documentară a satului Climăuți se regăsește într-un document din anul 1578, unde în contextul relatării răzvrătirii cazacilor în frunte cu Nicoară Potcoavă împotriva lui Petru Şchiopul sînt amintiți şi „fraţii Simion şi Grigore din Climăuţi, aproape de Soroca”. Într-un act emis de Petru Şchiopul la 11 martie 1586, se arată că fraţii Simion şi Grigore, boieri din Climăuţi, au fost pedepsiţi prin confiscarea averilor. Moşia lor a fost donată logofătului Andrei, pîrcălab de Soroca.

La 20 mai 1665 Climăuţii pe Nistru sînt pomeniţi ca punct de hotar, cînd s-a hotărnicit moşia boierului Grigore Hăbăşescu din Sănătăuca.Recensămîntul din 1774 fixa la Climăuţii de Jos 26 de ogrăzi drept proprietate a Mănăstirii Golia din Iaşi; printre băştinaşi apar și 4 băjenari (refugiați) din Polonia. Mănăstirea Golia stăpînea la 1861 în localităţile Climăuţi, Vadul-Raşcov şi Socola – 4.579 desetine de pămînt, care mai apoi au fost donate Mănăstirii Vatoped de pe Sfîntul Munte Athos. În 1880 Mănăstirea Vatoped poseda la Climăuţi, ţinutul Soroca, 1 868 desetine de teren arabil, 669 desetine de pădure și 203 desetine de toloacă.

În anul 1889 a fost sfințită biserica cu hramul  „Sf. Mare Mucenic Dumitru”. Recensămîntul din 1897 a fixat la Climăuţi 868 de locuitori. În 1912 la Climăuți s-au organizat cursuri de altoire a viţei de vie pentru agricultorii din albia de sus a Nistrului. În perioada interbelică satul număra 350 de case, avea 11 mori de apă, carieră de piatră, şcoală primară, biserică.

La 1 august 1949, după război, foamete și deportări populația satului ajunge la 1 489 de oameni.

În perioada sovietică satul Climăuţii de Jos alcătuia o brigadă a gospodăriei collective „Pravda” cu sediul în Vadul-Raşcov. La Climăuţii de Jos au fost construite școala medie, grădiniţa de copii, căminul cultural, stadionul, 2 biblioteci, punctul medical, oficiul poştal, trei magazine.

În  anul 1989 în Climăuţii de Jos s-a produs o descoperire importantă, fiind găsită o cabană din oase de mamut construită de oamenii primitivi.

[în sus]Monumente ale naturii

Rezervaţia peisajistică Climăuţii de Jos cu suprafaţa de 668 ha este situată la sud de satul Climăuţii de Jos, de-a lungul rîuleţului Cuşmirca în partea inferioară (afluientul drept al rîului Nistru cu lungimea de 24 km) şi include în componenţa sa ocolul silvic Şoldăneşti, Climăuţi, parcele 5-9; Socola, parcele 10-11; Pridnestrovscoe, parcela 1. Un deosebit interes prezintă porţiunea defileului situat în partea de jos a rîuleţului, cu apă mai multă şi viteza mult mai mare, care are o lungime de circa 10 km, defileul avînd o adîncime de 150-200 m. Pe această porţiune rîuleţul Cuşmirca de două ori intersectează lanţul de stînci formate de Marea Sarmatică, care se dezgolesc atît în partea stîngă, cît şi în partea dreaptă (“Ţiglău” și “Movila”), evidenţiind stîncile pitoreşti aproape abrupte cu forme ciudate. Stîncile au forme ciudate, şi uneori se apleacă mult deasupra capetelor oamenilor, iar alteori tăinuind deschizători de grote şi peşteri aproape inaccesibile.

Fundul defileului este îngust, cu multe praguri, are o lăţime mai mare (600-700m) în partea de sus (spre vest de “Ţiglău”), unde rîuleţul coteşte formînd cascade şi gropi, dintre care “Groapa Lidiei” este cea mai mare şi are o adîncime de mai mult de 4 metri.

Pădurea este în temei alcătuită din stejar, frasin, arţar cu frunza ascuţită, arţar tătăresc, arţar de stepă, tei, corn, păr, vişin magalebn, carpen. Din arbuşti se întîlnesc: drăcila, păducelul, scumpia, măceşul, porumbarul, mura. Plantaţiile artificiale de salcîm sînt întîlnite îndeosebi deasupra dealului. În adîncimile din pante predomină frasinul, teiul, iar mai aproape de rîu – salcia albă, salcia galbenă. Din plante se întîlneşte urzica, leunurul (leunurus cardiaca). Printre crăpăturile din piatră atîrnă feriga, în caverne se formează pernuţe de muşchi, iar porţiunile deschise ale pietrelor sînt împodobite cu diferiţi licheni. În lunca rîuleţului, mai aproape de sat, putem întîlni coada calului de luncă. Pe “Movilă” şi pe “Ţiglău” din insuficienţă de umiditate sînt poiene cu plante graminee, clopoţei, garofiţe, iar printre pietrele dezgolite cresc arbuşti de măceş, drăcilă, păducel, corn, porumbar. Acolo unde stratul de roci este mai mare apare coada şoarecelui.

Din animalele sălbatice se întîlnesc: dihorele de stepă, dihorele de pădure, vulpea, iepurele sălbatic, popîndăul comun, popîndăul pătat, veveriţa, şoarecele gulerat, şoarecele de cîmp şi şoarecele de pădure.