lui, deja în timpul războiului, Ioan-vodă îi dărui două mari moşii;

lui îi scăpă Ioan-vodă viaţa în focul unei bătălii, cu pericolul propriei vieţi;

înainte de a pleca la Dunăre, el jură lui Ioan-vodă pe sânta cruce şi pe sântul Evangeliu de a fi credincios până la moarte...

Garanţiile erau oare destule? Ei bine! pentru treizeci pungi cu aur, al doilea Juda, pârcălabul Ieremia Golia, vându o suvenire, un amic, o patrie, o religiune!

11. Turcii trecură Dunărea. Trădătorul înştiinţă pe Ioanvodă cum că ajunsese prea târziu pentru ca să-i fi putut opri; dar că forţa duşmanilor nu se ridică peste 30 000 de oaste nedesciplinată.

Planul primitiv e răsturnat: domnul se vede silit a bate dentâi nu pe tătari, ci pe turci.

Fiecare minută e preţioasă. El trece Prutul şi zboară spre gura Dunării...

12. Cu toate astea, veselia şi speranţa domnea în oastea eroului.

Cu câteva zile mai nainte, la 2 iuni, ea serbase în fecundele podgorii ale Huşului o zi mare, naţională, de bun ogur: ziua Sfântului Ioan de la Suceava, patronul Moldovei şi totodată patron al viteazului principe.

Acum ea păşea la luptă cu voioase cântece: zgomotoasa muzică de tobe, trâmbiţe, surle, fluiere o ducea la cununie... cu moartea!

13. Apropiindu-se de tabăra turcă, Ioan-vodă trimise pe hatmanul Slăvilă, cu cozacii şi câteva mii de cavalerie moldovenească, să afle numărul precis şi dispoziţiunile inamicului.

Ei dederă peste 4 000, ce formau avantposturile armatei duşmane; dar, fugărindu-i, nu putură prinde decât un singur turc, greu rănit şi carele expiră mai nainte de a fi putut răspunde la întrebările hatmanului.

Atunci însuşi Ioan-vodă, luând cu sine 5 călăreţi, cari erau garda-i personală, se sui pe o înălţime, sperând a putea judeca de cifra inamicilor după spaţiul ce va fi ocupat armata lor.

Dar nu văzu nimic, afară de vro patru cete, cari păzeau în diferite direcţiuni intrarea taberei păgâne.

Astfel, pentru prima oară, îi lipsea acum neapărata prefaţă a unei bătălii: să afle puterea, situaţiunea şi planul adversarului.

Norocul începu a-şi schimba pasul. Dar însăşi fatalitatea dede astă dată peste un Prometeu gata a provoca la luptă toate fulgerele Olimpului!

14. Când ostaşii, turburaţi prin fel de fel de şoapte, citind nedomerire pe frunţile căpitanilor şi silabisind în propriile lor inimi presimţimântul catastrofei, veniră să întrebe pe Ioan-vodă de numărul păgânilor "îi vom socoti în luptă!" le răspunse eroul.

15. Mai rămâne la mijloc o noapte! A doua zi se va dezbate cestiunea emancipării creştinilor de sub jugul Turciei.

Până acum stăpân al Moldovei, cuceritor al Ţării Româneşti, dezrobitor al Basarabiei, Ioan-vodă mâine... peri-va?

Mai rămâne la mijloc o noapte! Să aromim în aşteptarea zilei. Ioan-vodă mâine va trece Dunărea, al cării gemet răsună deja până la tabăra moldovenească; va înarma braţele vânoşilor bulgari şi, înălţând pe culmea Balcanilor steagul libertăţii, va striga: "După mine la Constantinopole!"

Mai rămâne la mijloc o noapte.

16. Când se lumină de zi, trei boieri lipseau din tabăra moldovenească.

Le punem aci numele pentru a rămâne în vecii vecilor stigmatizate în memoria strănepoţilr.

Fu vornicul Murgu, stolnicul Bilăe şi hatmanul Slăvilă. În cursul nopţii ei fugiră la turci. Cronicarul Urechea se încearcă a-i scuza, zicând: "Se temeau să nu cază în primejdie".

Curios! Cronicarul trebuia să fi fost boier pentru a scuza pe alţi boieri cu atâta naivitate.

17. Cu toate dezavantajele sale, ba să mai fi fost altele şi mai mari, Ioan-vodă fu nevoit de a grăbi cu orice preţ bătălia din următoarele cauze:

1. Pentru a preveni sosirea lui Adel-Ghirai cu tătarii.
2. Pentru a profita de prima ardoare a ostaşilor.
3. Pentru a curma calea dezerţiunii...

18. În faţa cetăţii Isakcia, din astă parte a Dunării, se lungeşte, perpendicular fluviului, lacul numit Cahul, ale cărui maluri despre răsărit, unde se petrece scena, prezintă un creştet rădicat, cu mai multe ramuri lăturale, formând văi şi vâlcele, sau mai bine amfiteatruri închise fiecare prin câte trei pereţi de pământ.

Mai înainte de a deveni celebră în analele românilor, această localitate îşi câştigase deja un nume istoric din timpii cei mai depărtaţi: ea se deprinsese a vedea catastroafe!

Aci, undeva în apropiere, se afla într-o vreme un oraş dacic, dărâmat de macedonii lui Alexandru cel Mare în expediţiunea lor dincoace de Dunăre.

Aci perşii lui Dariu Istasp trecură şi retrecură Istrul în nefericitul lor război cu nomazii sciţi.

Aci, mai târziu, împăratul roman Valinte o păţise azardându-se contra goţilor.

Aci, până astăzi, în prejmele satului Cartal, se dezgroapă în toţi anii din misterul ţărânei preţioase anticităţi grece şi latine, testamente ale unei lumi pierdute.

19. La dreapta moldovenilor se întindea în lungime lacul, lat de peste 2 000 de stânjeni şi fără vaduri; în centru terenul era foarte accidentat; la stânga se desfăşura un şes; la spate o terasă naturală.

Din partea turcilor lacul era la stânga; iară la dreapta şi în centru terenul, formând o ridicătură cam paralelă cu frontul moldovenilor, se pogora înapoi până la ţărmul Dunării.

Armata noastră avea peste vro câteva mii de gloată sau recruţi; peste 20 000 de infanterie, peste 10 000 de cavalerie, peste 1 000 de cozaci, 80 obuziere şi 60 tunuri de câmp de cele mici moldoveneşti, pe cari le-am descris cu o altă ocaziune; adecă peste tot până la 35 000 de oameni şi 140 piese de artilerie.

Turcii erau peste 130 000 de oameni, cei mai mulţi, după obiceiul lor, cavalerie; şi 120 guri de foc.

Fiecare moldovean căta a se lupta, el singur, câte cu patru păgâni; dar Ioan-vodă, ca un general adevărat modern, îşi asigurase un mare avantagiu prin infanterie şi artilerie, mai ales având a face pe un câmp unduios, precum sunt totdauna ţărmii lacurilor.

Pe lângă astea, fiecare călăraş moldovenesc avea câte un cal de rezervă, pentru a înlocui pe cel trudit sau ucis.

Parcul abunda în arme: săgeţi pentru infanterie, pentru cavalerie suliţe...