45. Teatrul luptei se strămută în Basarabia. Astăzi sub acest nume se înţelege tot teritoriul românesc, lungit între Prut şi Nistru, cu picioarele muiate în Marea neagră şi cu fruntea umbrită la poalele Carpaţilor.

În vechime, numai partea sudică a acestei regiuni se numea Basarabie, nordul purtând un singur nume cu restul Moldovei.

Într-o vreme, mai ales până la moartea lui Mircea cel Mare, tot ţărmul Dunării, de la Severin până la gura Nistrului, apărţinea muntenilr, a cărora ţară, după porecla dinastiei princiare, se numea Basarabie sau Ţara Basarabilor.

După ce moldovenii se lăţiră cu încetul, bucată câte bucată, şi, în fine, sub Ştefan cel Mare, tăiară tocmai la Milcov hotarul Ţării Româneşti, teritoriul dentre gura Nistrului şi Dunărea conservă el singur, ca suvenir, numele de Basarabia.

Sub Petru Rareş, sultanul Suleiman cucerind de la Moldova acest preţios petic de pământ, stabili acolo două sandjacaturi otomane: unde fusese Cetatea-Albă a românilor se auzi numele turcesc de Ak-kerman, iară Tighina moldovenească deveni Bender.

De atunci încoace, Basarabia pierdu aproape cu totul primitiva-i poporaţiune română, împlându-se de osmanlâi şi, mai cu seamă, de tătari, năvăliţi cu mii de peste Nistru şi cari îi dederă până şi un nume în limba lor: "Budjac" adecă unghi.

Un şanţ antic, cunoscut la popor sub numele de Troian de Sus, începându-se de la Prut mai jos de Fălciu şi sfârşindu-se la Nistru mai sus de Bender, despărţea Moldova proprie de această nouă provincie musulmană.

46. Natura Basarabiei difereşte şi diferea totdauna cu desăvârşire de acea a celorlalte ţări române.

În loc de maestoase păduri şi daurite holde nu vezi acolo decât monotone deşerturi, aşternute cu luciul năsipului sau presărate cu debile arbuste, păducei sau măcieşi şi cu sălbatice ierburi şi buruiene, iar între ele, ceva caracteristic, fantasticul scaiete, al cărui cap, rotund ca o mince, spinos ca un arici şi uşure ca puful, se dezlipeşte toamna de putrezitul său trunchi, şi apoi, gonit de cea mai slabă suflare a vântului, roteşte mereu d-a lungul pustiului, pân'ce se îneacă în Nistru sau în Dunăre.

În loc de posomorâţii Carpaţi, urieşe sentinele ale Moldovei, nu vezi acolo decât pitulate şi împrăştiate grămezioare de pământ, cari se par a fi înălţate cu mâna omului, căci producerile naturii nu pot fi atât de meschine.

În loc de nenumărate ape şi râuleţe, vezi câte o baltă sărată, câte un părâu efemer ce nu-l vei mai găsi mâini, sorbit de arşiţa soarelui; sau dai din întâmplare peste un puţ... vei umbla mult, sărmane, până a-i descoperi o pereche!

47. Astăzi pacea şi industria împoporară Budjacul cu vro câteva orăşele şi mai multe sate.

În secolul XVI, sub tâmpitoarea dominaţiune turcotătară, afară de Ak-kerman şi Bender, împlântate tocmai la margine, nu întâmpinai acolo nici o locuinţă umană pe suprafaţa pământului.

Bordeiele erau săpate pe sub pământ, şi numai fumul ce se furişa din fundul acelor îngrozitoare suterane putea conduce câteodată paşii rătăcitului călător.

Mai zăreai ici-colea câte o turmă albind la picioarele vreunei coline...

Adauge o pestriţă societate de mierle, ganguri, grauri... şi vei avea o idee completă despre toată vitalitatea Basarabiei.

48. Mai sus de Bender, cam în prejmetele Lăpuşnei, deja pe teritoriul moldovenesc, avantgarda condusă de hatmanul Slăvilă surprinse un detaşament de inamici, turci şi tătari.

Ei erau siguri că Ioan-vodă se află departe, la Brăila. Atacaţi în pripă şi descurageaţi chiar înainte de lovire, duşmanii fură înfrânţi, răsipiţi, alungaţi, seceraţi.

Abia o mie reuşi a scăpa teferi la Bender, ducând cu sine ciuma spaimei.

49. Ioan-vodă, ajungând la câmpul luptei, nu permise nici un moment de zăbavă.

Înainte cu toţii!

Pe şes, sub murii Benderului, stătea un alt detaşament de vrăjmaşi, cătră care se adauseră acum fugarii de la Lăpuşna.

Astă dată îi lovi însuşi Ioan-vodă. Goniţi până la porţile Benderului, învinşii intrară odată cu învingătorii.

Oraşul fu cuprins; puţini izbutiră a se închide în citadelă.

Urmă, fireşte, un jaf frate gemen cu acela de la Brăila, cu acea numai deosebire că, în cazul de faţă, prada, din necesitate, fu mai modestă.

50. Bătaia de la Lăpuşna şi cuprinderea Benderului se succeseră cu atâta repeziciune şi se realizară cu atâta uşurinţă, încât nu credem să mai fie în istoria română un alt exemplu cătră care mai bine să se poată aplica sublimul laconism al lui Cesar: "venii, văzui, vinsei".

51. După izbândă, eroul nostru, lăsând fără asediu citadela, după cum făcuse la Brăila, se aşeză cu tabăra denaintea Benderului, cu faţa spre inamic şi cu dosul spre hotarul Moldovei.

Aci el dede armatei sale, pentru prima oară, un dublu interval de repaos: opt zile.

Această neobicinuită prelungire avea o gravă cauză politică.

Încă la începutul războiului, Ioan-vodă scrisese cătră doi dintre cei mai puternici din aristocraţia polonă, rugându-i să-l ajute la nevoie chiar contra poruncilor turcitului lor rege.

Unul era celebrul Laski, prea adesea menţionat în cursul acestei istorii.

Cellalt era principele Ostrogski, gubernatorul Poloniei meridionale.

Laski era furios pe turci pentru că în locul lui Ioanvodă puseră domn pe Petru cel Şchiop, iar nu pe dânsul, după cum stăruise; era furios pe Enric de Valois pentru că nu-şi pusese pe lângă Poarta otomană toate silinţele în această cestiune; era furios şi pe turci, şi pe Enric de Valois şi, prin urmare, din rival periculos deveni acum amic devotat al principelui moldovenesc.

Ostrogski, pe de o parte fiind de rit grecesc, simpatiza cu coreligionarii români şi despreţuia fanaticul papism al noului rege polon; pe de altă parte, fiind cap al marginilor meridionale ale Poloniei, el nu se putea răsufla de necurmatele invaziuni tătare şi căpătă o ură nestinsă pentru tot ce era musulman; încât rugămintea lui Ioan-vodă îl atinse la coarda cea mai delicată.

Aşadară, Laski şi principele Ostrogski răspunseră amândoi într-o voce că, deşi deosebite împregiurări nu le iartă a veni în persoană în ajutorul scumpului prieten, totuşi, se vor grăbi a-i trimete ostaşi, muniţiuni, bani, orice le va sta în putinţă.

Ambii magnaţi erau în stare de a pune sub arme 20 000 de oameni aleşi, călări sau pedestri, prevăzuţi cu arme de mână, însoţiţi de artilerie şi conduşi de căpitani deştepţi; ei bine! pentru un asemenea contingent, mai frumos decât acel al regelui Sardiniei în campania de la Crimea, pentru un asemenea contingent Ioan-vodă putea pierde patru zile peste număr.

Poziţiunea de la Bender era în cazul de faţă cea mai potrivită: puţin mai sus, de ceea parte a Nistrului, se începea teritoriul polon, până la care era abia vro câteva ore de depărtare.

52. Aflând de bătălia de la Lăpuşna şi de arderea oraşului Bender, sandjacul de Ak-kerman trimise 10 000 de păgâni în sprijinul citadelei, rămase până acum în mâinile otomanilor.

Ioan-vodă cheamă pe Swierczewski, cel mai renumit dintre căpitanii cozacilor.