Unde mergeţi împreună,

Dragii mei, noaptea pe lună?

Decât în curtea domnească,

Sau în punga ciocoiască,

Mai bine-n cea voinicească."

Frunză verde stejar tare,

Hoţul intră-n codrul mare,

Cu desagii de-a spinare ş.c.l.

Nu am trebuinţă să mai descriu mulţumirea ce ne-a pricinuit acest concert original la miezul nopţii, în mijlocul unui codru. Tot acela ce simte în pieptul său o inimă de român mă va înţelege de la sineşi.

Puţin mai târziu ne găseam împrejurul unei mese mult dorite, în schitul Hangului, mâncând întocmai ca lupii din Valahia şi binecuvântând ospăţul creştinesc al maicei M. A doua zi de dimineaţă eram pe drum întorcându-ne la Piatra, fiindcă judecătorul ce era cu noi trebuia să se afle numaidecât seara pe scaunul judecătoriei, pentru ca să hotărască soarta unui împricinat. Ne întoarserăm deci la Piatra în brişca numitului Temiso-fiu, precum ar zice oarecine, trudiţi ca vai de noi şi făcând o mie de meditări triste asupra deşertăciunii omeneşti şi asupra soartelor rele, care se amestecă în planurile oamenilor, le încurcă, le împiedică şi le prefac după capriciile lor.

Noi ne-am pornit de la Piatra ca să vedem portretul domnului Alexandru Lăpuşneanul; ne-am pornit de la Pângăraţi cu gând să ne suim pe Ceahlău, şi nici un proiect, nici celălalt nu l-am putut împlini. Aşa sunt mai toate proiectele omeneşti, mai ales acele ce se ating de voiajuri. Le faci iarna, şi cum răsare soarele de primăvară se topesc ca omătul.

(Propăşirea, 1844)