-- În minutul acesta nu pot să mă plâng de balul nostru, fiindcă mi-a prilejuit o întâlnire atât de plăcută cu o persoană de spirit şi care...

-- Şi celelalte; mă rog, lasă complimentele deoparte dacă doreşti să-mi placi.

-- Sunt gata a face ce-i porunci; a spune şi minciuni, de vreme ce mă opreşti a spune adevăruri.

Zicând aceste, A. a intrat într-o lojie cu masca necunoscută şi s-a pus aproape de ea, sperând că doar va zări măcar un semn care să-i descopere persoana; dar toate cercările lui au fost zadarnice. Peste puţin, dama s-a întors spre el şi i-a zis:

-- În zadar cauţi să afli cine sunt; acest lucru nu-l vei şti niciodată.

-- Socoţi? Eu, dimprotivă, sunt sigur că te cunosc până peste un ceas, mai ales că am descoperit pân-acum...

-- Ce-ai descoperit?

-- Că ai spirit, că ai un glas de înger, că ai o talie de silfidă.

-- Dacă n-aş şti că eşti de mult însurat, aş crede că ai ieşit ieri din Academie; cu toate aceste, bravo, domnule, acum sunt încredinţată că eşti bun diplomat şi că poţi pătrunde secretele cele mai adânci.

-- Râde-mă cât ţi-a plăcea; numai îmi spune de eşti frumoasă, ca să ştiu de trebuie să te iubesc din tot sufletul.

-- Mă poţi iubi şi mai mult dacă vrei, pentru că în adevăr sunt destul de frumuşică.

-- Şi eşti măritată?

-- Sunt şi măritată.

-- Mai mult nu vreau să aflu; te iubesc acum cu atât mai fierbinte cu cât eşti mai necunoscută; misterul acesta mă încântă şimi aduce aminte de întâlnirile curioase şi de intrigile plăcute care nasc şi se desfac în carnavalurile Parisului şi ale Italiei. Ce fericire, ce mulţumiri puternice pătrund inimile celor ce se iubesc numai câteva ceasuri, făr-a se cunoaşte şi fără a se vedea. Câtă frumuseţe, câtă poezie revarsă atunci închipuirea noastră asupra fiinţei necunoscute care ne face să gustăm plăcerile raiului; şi pe urmă ce suveniruri dulci rămân de ne dezmiardă sufletul necontenit!

-- Domnul A., pe cât înţeleg, vrea să joace rolul lui Satan lângă Eva.-- Fă încalte şi d-ta ca Eva; înduplecă-te la glasul lui.

-- Cu o singură condiţie, că te-i supune la toate vroinţele mele.

-- Primesc orice condiţie vei pune.

-- Haideţi dar să ieşim.

-- Cât sunt de fericit!...

A., mândru ca un păun umflat în pene, a ieşit din lojie cu masca la braţ şi s-a suit cu ea într-o caretă pe care nu a putut-o bine deosebi, fiindcă era foarte întuneric afară. Trăsura se porni de la scara teatrului, tocmai pe când orologiul de la Trei-Ierarhi ar trebui să bată 12 ceasuri.

-- Iubitul meu A., a zis masca, mi-ai făgăduit să te supui la orice-oi dori...

-- Porunceşte.

-- Stăi să-ţi leg ochii.

-- Ai dreptate; cu cât misterul e mai adânc, cu atât plăcerea e mai mare.

Masca i-a legat ochii cu batista sa, şi A., ca un cavaler binecrescut, i-a sărutat mâinile de sute de ori. În vremea asta careta trecuse prin o mulţime de uliţe, făcând un înconjur mare prin deosebite mahalale; însă A. nu era în stare să observe nimic; atunci el era îndoit orb, şi de fericire şi din pricina batistei ce-i astupa ochii.

-- Oare ce-o fi făcând acum soţia d-tale? a zis masca.

-- Dar bărbatul d-tale? a răspuns A.

Şi amândoi au început a râde căinându-se unul pe altul cu mii de vorbe vesele. Deodată, trăsura s-a oprit, şi masca, ţinând de mână pe norocitul ei amorez, s-a coborât şi a intrat cu el într-o sală întunecoasă, de unde l-a vârât în altă cameră fără lumină; pe urmă, într-o a treia, şi în sfârşit s-a oprit zicându-i: ,,Aşteaptămă aici puţin, dar să nu faci vuiet", şi a ieşit pe o uşă ascunsă.

Inima lui A. se bătea ca într-un piept de optsprezece ani, sângele-i clocotea şi îi venea să cânte de bucurie. Nu au trecut însă două minute, şi masca s-a întors lângă dânsul, zicându-i cu glasul speriat:

-- Pentru numele lui Dumnezeu, nu te mişca din loc, că suntem pierduţi! Bărbatul meu a sosit de la ţară în lipsa mea; nu te mişca de-aici până mâine dimineaţă, dacă mă iubeşti.

Nenorocitul A. era să pice ameţit auzind aceste cuvinte, şi când a vroit să răspundă el s-a trezit singur în cameră prin întuneric, făr-a şti unde se găsea. Atunci l-a apucat o desperare cumplită.

El, care era să guste atâta fericire în braţele unei persoane ce-l fermecase aşa de mult, deodată să se vadă prădat de toate acele năluciri plăcute! şi prădat prin cine?... tocmai printr-un bărbat!

Ideea aceasta mai ales l-a făcut să blesteme pe toţi bărbaţii din lume, măcar că şi el era din numărul lor.

Poziţia lui era foarte ciudată; de-ar fi cercat să fugă, putea să se rătăcească prin casă, să dea vrun mobil jos şi să trezească bărbatul; în urmare, să se compromiteze. A fost silit dar a se hotărî să aştepte acolo pân-a doua zi dimineaţă şi, găsind aproape de el o canapea, s-a întins pe ea, zicând: fie-n voia soartei!

A trecut un ceas de noapte, două, şi bietul amorez nu putea închide ochii; când i se părea că auzea pasuri pe lângă uşă, când râsuri în camera de lângă el; şi de-abia cu un ceas pân-a nu se miji de zi, el a adormit, făcând o mie de visuri poznaşe.

A doua zi, târziu, când a deschis ochii, A. era să nebunească de mirare, trezindu-se în casa lui, şi încă tocmai lângă salonul de lângă iatacul femeiii lui; fel de fel de idei îi treceau prin minte, fără a-şi putea tălmăci deosebitele întâmplări ce avuse în vreme de câteva ceasuri; însă când a zărit la picioarele lui o mască de catifea şi o batistă boţită; când a văzut mai ales şi pe masă un şal nou, atunci şi-a adus aminte de rămăşagul ce făcuse cu femeia lui şi a înţeles că acel domino plăcut şi elegant nu a fost altă persoană decât singură ea.

A., văzându-se înşelat cu atâta isteţime, a luat şalul în mână şi a intrat în iatac; femeia lui era încă culcată şi, cum l-a văzut, a început a râde din toată inima.

-- Cum ai petrecut astă noapte? l-a întrebat ea.

-- Am pierdut un şal, dar am câştigat o bună lecţie de care mi-oi aduce aminte cât oi trăi.