Cică era într-un sat un om tare nevoiaş. De nevoiaş ce era, şi-a lăsat casa şi a plecat să-şi cerce norocul în lume.

Mergînd el încotro îl duceau ochii, deodată îl apucă o foame nebună. A tras la un han să caute de-ale mîncării, însă el nu avea la el nici o para chioară.

— Jupîne, fă-ţi bine şi-mi dă colea de-ale halelii, că-mi ghiorăie stomacul, ducă-se şi el la naiba ! Bani nu am însă cînd mă întorc din drum, îţi plătesc.

Hangiul a fiert cinci ouă, a tăiat o bucată de pîine şi a dat omului.

După ce şi-a pus stomacul la cale, a plecat în lume. După vreo douăzeci de ani, s-a întors acasă şi a dat pe la hanul unde ospătase el. Intră în han şi spuse hangiului:

— Jupîne, îţi mai aduci aminte că am ospătat aicea, acum vreo douăzeci de ani, şi nu ţi-am plătit ? Ei, acuma am venit să-ţi plătesc şi vreau să ştiu cît costă.

— Da, da. îmi aduc aminte. Ai mîncat cinci ouă şi o bucată de pîine.

— Da, întocmai. Cît costă ?

— Apoi, masa aceea costă două mii de lei.

— Cum vine asta, jupîne ?

— Da, aşa vine. Căci dacă nu-ţi dădeam dumitale acele cinci ouă, eu scoteam cinci găini, care creşteau mari. Găinile, la rîndul lor, scoteau pui, şi dacă socoteşti din fir în par, este întocmai două mii de lei.

— Nu se poate asta, eu nu-ţi dau dar nimica.

— Dacă nu dai, să ştii că te trag la judecată. Omul a ieşit, şi mergea posomorît spre casă, cînd numai ce se întîlneşte cu Păcală.

— Da ce ai, romîne, de-ţi plouă aşa ?

— De, ca omul; fiecare cu necazurile lui.

— Se poate să ştiu şi eu ? Pe mine mă cam interesează toate fleacurile.

Omul îi înşiră de la început toate cîte se întîmplase şi cum, în cele din urmă, îl dase în judecată.

— Fii pe pace ! Pentru asta trebuie să fii tu aşa posomorît ? Ia-mă pe mine avocat.

— Te iau însă eu n-am fost niciodată la judecată.

— Nu-i nimic. Dă-mi mie hîrtie la mînă.

Zis şi făcut !

După un timp de vreme, numai ce se pomeneşte Păcală cu citaţie, însă nu se duce la judecată. Vine a doua citaţie. Acum lăsă toate treburile baltă şi se duse. Cînd se duse în faţa judecătorului, judecătorul, cam răstit, îl întrebă:

— De ce nu ai venit la primul proces, domnule ?

— Să vedeţi de ce nu am venit, domnule judecător. Tocmai fierbeam nişte grîu ca să-l samăn, şi nu puteam să las grîul pe foc, căci se strica.

— Da cum vine asta ? Tu fierbi grîul, şi pe urmă îl sameni ?

— Da, îl fierb.

— Şi răsare ?

— Da, după cum şi ouăle care le-a fiert jupînul au scos pui, şi puii s-au făcut găini, şi găinile au făcut iar ouă şi aşa mai departe.

Judecătorul, auzind asta, a achitat procesul.