Se zice că un om sărac şi bătrîn, tot umblînd prin sat pe la pomeni şi praznice, s-a săturat de la o vreme şi-a zis:

- Am mîncat mult prin case străine şi bine-ar fi să ridic şi eu o bucăţică de pomană, cu ce-oi putea, ca să-mi calce şi-n casa mea picior de om.

A strîns uncheşul azi un gologan, mîni altul, pînă ce văzu că are strînşi cîţiva. Cu dînşii a cumpărat pîne, o bucăţică de carne şi ce i-a mai venit în gînd. A pus după puterile lui oalele cu bucate la foc şi pe-amează, pomana era gata.

Merse apoi la popă şi-l chemă să-i sfinţească pomana dar popa-i răspunse că nu poate veni, avîndu-şi treabă.

Uncheşul se întoarse înapoi, zicîndu-şi:

- Lasă, că s-a găsi cine s-o mănînce şi nesfinţită. Iar Dumnezeu îmi ştie inima şi-mi cunoaşte necazurile.

În drum s-abate pe la unul şi pe la altul dar, ori că nu-i prea găsea pe-acasă, ori c-aveau treabă, că la urmă nimeni nu veni să-i guste din bucate.

Masa stătu întinsă şi-a doua zi, şi-a treia zi şi,.. degeaba.

Bietul uncheş, luă sapa şi merse-n grădină, făcu o groapă şi acolo îşi îngropă pomana, rupt de durere.

Aşa-i cu omul sărac; nimeni nu-l bagă în seamă, nici chiar cînd caută să facă bine,  dar...

..... Dumnezeu e bun şi mare !

Şi Dumnezeu s-a milostivit. Din pomana săracului, cea îngropată, a răsărit o tufă de urzici, cari au umplut pămîntul. Oamenii le-au văzut, le-au cules, le-au făcut bucate şi le-au mîncat iar cine mănîncă urzici, să se ştie: din pomana săracului mănîncă!