string(7) "library" string(8) "document"
1822
1832
1391
1467
82
87
1359
1310
1466
940
1410
300
1639

Negru pe alb (scrisori de la un prieten)

3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

— Domnilor! zise atunci episcopul, sfântul sobor, amăgit de intrigile şi pârele voastre, mă învinovăţeşte cu un păcat de moarte; dar fiindcă mi-e milă de sufletele păcătoşilor, şi nu doresc să-i văd osândiţi pentru vecinicie din pricina mea, ce aţi zice dacă v-aş arăta că nimic nu-i adevărat din toate prihănirile ce aţi pus duhovnicescului vostru păstor?

— Am zice că vrei să ne spui minciuni gogonate şi gugoşi cornorate, şi nu te-am crede, căci avem dovezi; şi iacăt-o dovada, adaoseră ticăloşii împingând pe fată înainte.

— Apropii-te, fiică, zise sfântul, şi mărturiseşte adevărul, în cuget curat şi cu mâna pe inimă, pentru că de la asta atârnă soarta ta de faţă şi viitoare.

Biata copilă tremura ca frunza auzind aceste cuvinte.

— Nu te teme, reluă s.Grigorie. Mărturiseşte adevărul, şi vei dobândi iertare.

— E, bine! zise juna fată, mărturisesc că s.s. nici mă cunoaşte, şi că toate cele ce-am zis mi-au fost suflate de d-lor, care m-au înduplecat să mă culc în aşternutul s.sale când era la biserică, făgăduindu-mi că mă vor mărita după un tânăr pre care îl iubesc şi care mă iubeşte, dar care fiind sarac ca mine...

— N-aibi grijă, o curmă pre-cuviosul episcop, eu vă voi înzestra şi voi binecuvânta însoţirea voastră. Dumnezeu să te ierte, sărmană mieluşă rătăcită, precum te iert şi eu de tot răul ce frumuseţa ta mi-a făcut în ochii lumii.

Copila căzu plângând la picioarele sfântului.

— Încredinţatu-v-aţi, pre-sfinţilor? urmă episcopul. Mai vreţi şi altă dovadă ca să vă convingeţi că nu ştiu ce este păcatul curviei?

Staţi şi vă uitaţi, şi aceste zicând, dete în lături poalele antireului.

Adunarea rămase încremenită, căci cuviosul era..." Bogonos tăcu.

— Ce era? întrebăi.

— Era... Era... Nu înţălegi?

— Era ca Abeilard de erotică pomenire?

— Nu ştiu cine şi cum era Abeilard a dumitale, dar ştiu că sfântul era...

— O, sărmanul sfânt!

"Te las să-ţi închipuieşti mirarea ce a căşunat viderea astei nouă dovezi. Gloata ruşinată au ieşit ca lupul fabulei: C-urechile pleoştite şi coada între vine."

— Bravo! Nene Bogonos, nu te ştiam aşa cărturar. Ai cetit pre Lafonten?

— Câteva fabule traduse.

"— E, acum ce ziceţi, domnilor, d-voastră care voiaţi să mă osândiţi la moarte? întrebă s.Grigorie, vrând să-i cam necăjească.

— Zicem că eşti un mare sfânt, răspunseră toţi uimiţi, închinându-i-se pănă la pământ.

Tot oraşul era adunat în ograda episcopiei, aşteptând cu îngrijire sfârşitul; când iată, se deschiseră uşile balconului, şi sfântul se arătă în vestminte arhiereşti, ţinut de subsuori de doi bătrâni vlădici. Mitropolitul ieşi înainte, urmat de tot clerul, şi făcând semn că are să vorbească, se făcu adâncă tăcere.

— Cetăţeni a Agrigentei, zise, s-au aflat pintre voi oameni ticăloşi şi vicleni, care au cutezat a cleveti purtarea cuviosului vostru păstor. Acei înrăutăţiţi au iscodit deosebite pâri minciunoase, şi au mrejit feluri de intrigi asupra lui. Dumnezeu n-au părăsit în această grea împregiurare pre credincioasa sa slugă, ci prin dovezi neprihănite au luminat duhul sfântului sobor ca să cunoască toată deşertăciunea şi mârşăvia acestor urâte clevetiri. Deci, după canoanele sfintei noastre biserici pravoslavnice, ticăloşii aceştia merită a fi arşi de vii, ca să-şi curăţe păcatul şi să se lămurească prin foc de fărădelegea lor; dar fiindcă mântuitorul au zis: "Iertaţi greşiţilor voştri", sunteţi scutiţi de moarte; însă fiindcă trebuie o pildă pentru viitorime, după îndurata mijlocire a cuviosului episcop, soborul în unire hotărăşte:

1. Toţi acei ce au luat parte la astă hulă să fie afurisiţi.
2. Averile lor mişcătoare şi nemişcătoare să se iaie în folosul bisericii spre plata rugăciunilor ce se vor face pentru mântuirea sufletelor lor.
3. Drept-credincioşii vor fi datori a da sarindare pentru ca să se curăţe de amestecul ce au avut cu ei.

Auzind aceste, îndată toţi drept-credincioşii s-au tras la o parte.

Atunci mitropolitul, rădicând glasul şi mâna dreaptă, tot clerul au urmat pildei sale, începu a zice cu un glas sărbătoresc şi mormântal:

— Fiţi blăstemaţi, oameni răi şi vicleni, care aţi clevetit pre omul lui Dumnezeu! De trei ori blăstemaţi! Amin.

— Amin! repetă tot clerul.

— Faţa voastră să se negrească ca cărbunele, limba voastră să fie neînţăleasă pentru tot creştinul! Amin.

Traiul vostru să fie mârşav şi nemernic. Să nu aveţi nici loc, nici foc, şi să trăiţi din furtişaguri. Amin.

Viaţa voastră să se petreacă într-o vecinică robie din tată în fiu. Ori a cui veţi fi, să aibă dreptul a vă vinde ca pre dobitoace. Să vă numească ţigani, adecă tâlhari. Tot românul să vă poată bate şi porecli cioare şi stance, fără să aveţi voie a-i răspunde.

Fiţi blăstemaţi, oameni răi şi vicleni, care aţi clevetit pre omul lui Dumnezeu! De trei ori blăstemaţi! Amin.

— Amin! repetă iarăşi clerul.

Mitropolitul vorbea încă, când orizonul începu a se întuneca, şi un nor negru-galben se deslipi de pe cer, şi coborându-se cu iuţeala unui fulger preste oamenii blăstemaţi, îi cuprinse şi îi ridică la o straşnică înălţime. Pe unde trecu norul acesta, arse şi ţarine şi fânaţe.

Agrigentinii se uitau înmărmuriţi la această minune dumnezeiască, când deodată norul crăpând, toţi nenorociţii aceia căzură jos ca ciocârliile. O minune! faţa lor se înnegrise ca cărbunele, şi vorbeau între ei o limbă neînţăleasă.

Îndată românii năvălind, îi legară şi îi luară robi. De atunci ei şi copiii lor au rămas robi, şi robi vor rămânea pănă la sfârşitul lumii, pentru că au fost afurisiţi, precum am avut cinste a-ţi spune."

— Îţi mulţămesc, vecine, am zis lui Bogonos, văzând că sfârşise, dar fetiţa ce se făcu?

— Când a văzut norul coborându-se, se ascunse iute dinapoia s.Grigorie, care se făcu că nu o vede, dar, ca toate fetele Evei, curioasă de a videa sfârşitul, se ivi puţin, şi un colţuşor de nor ajungându-o sub frunte, îi rămase un benghi negru între sprincene.

— Adecă, câştigă o nouă graţie.

3 4 5 6 7 8 9 10 11 12