De-acopăr moartea, ranele hidoase

Cu râs, cu-amorul, cu beţii, cu gluma?

,,Ba nu ­ răspunse-atunci Şeherezade ­

Nu, nu îi vezi aşa precum se cade;

Vďaţa lor un vis al morţii este,

Azi pradă ei, iar mâni ea o să-i prade.

Ce afli-n lume? mii de generaţii.

Popoare mândre sau obscure naţii

Demult pieriră şi pe-a lor cenuşă

Trăieşte... cine?... ei! înmormântaţii.

Moarte şi viaţă, foaie-n două feţe:

Căci moartea e izvorul de vieţe,

Iar viaţa este râul ce se-nfundă

În regiunea nepătrunsei ceţe.

Femeia goală, cufundată-n perne,

Frumseţea ei privirilor aşterne;

Nu crede, tu, că moare vreodată,

Căci e ca umbra unei vieţi eterne.

Iubirea ta-i viaţă ­ a ei iubire

E viaţă iar şi iar de omenire.

Voinţa ei ş-a ta de se-mpreună

Atunci e suflet în întreaga fire."