Rime alegorice
De-acopăr moartea, ranele hidoase
Cu râs, cu-amorul, cu beţii, cu gluma?
,,Ba nu răspunse-atunci Şeherezade
Nu, nu îi vezi aşa precum se cade;
Vďaţa lor un vis al morţii este,
Azi pradă ei, iar mâni ea o să-i prade.
Ce afli-n lume? mii de generaţii.
Popoare mândre sau obscure naţii
Demult pieriră şi pe-a lor cenuşă
Trăieşte... cine?... ei! înmormântaţii.
Moarte şi viaţă, foaie-n două feţe:
Căci moartea e izvorul de vieţe,
Iar viaţa este râul ce se-nfundă
În regiunea nepătrunsei ceţe.
Femeia goală, cufundată-n perne,
Frumseţea ei privirilor aşterne;
Nu crede, tu, că moare vreodată,
Căci e ca umbra unei vieţi eterne.
Iubirea ta-i viaţă a ei iubire
E viaţă iar şi iar de omenire.
Voinţa ei ş-a ta de se-mpreună
Atunci e suflet în întreaga fire."