Taci, băiete, nu mai spune.

Iară boierul zise şi el:

Un cărbune,

Ş-un tăciune,

Spune, băiete, spune.

Băiatul începu iarăşi:

- Mai trecu ce mai trecu şi soţia boierului rămase grea. Cînd fu la ceasul naşterii, boierul nu era acasă. Soţia lui trimise pe ţigancă să-i aducă o moaşă; şi ea aduse pe mă-sa. Înşir-te mărgăritari.

Bahniţa de mă-sa daca veni zise că pe la dînşii p-acolea este obiceiul ca doamnele cînd nasc să se suie în pod şi moaşa să stea la uşa podului cu ciurul. Doamna crezu. Se urcă în pod şi născu doi feţi-logofeţi cu totului, totului de aur. Înşir-te mărgăritari.

Cioroaica cum văzu minunea asta, se duse de îngropă copilaşii în băligarul de la grajd, şi puse în ciur doi căţei fătaţi de curînd, pe care îi arătă boierului, spuindu-i că astfel de odrasle i-a născut soţia. Înşir-te mărgăritari.

Boierul se mînie pe soţia sa, şi o pedepsi, făcînd-o slujnica ţigancei, iară pe ţigancă o luă de soţie. Din băligar crescu doi meri cu coaja de aur. Ţiganca, cum îi văzu, se ţinu de cîra boierului ca să-i taie şi să-i facă scînduri de pat. Peste noapte cînd se sculară, scîndura de sub boier zise: «Dado, greu ţi-e ţie?» «Greu, că este păgîna pe mine, dară ţie greu ţi-e?» «Mie nu-mi este greu, că este tata pe mine.» Înşir-te mărgăritari.

Ţiganca iară sări cu vorba:

Un tăciune,

Ş-un cărbune,

Taci, băiete, nu mai spune.

Dară boierul sări, şi zise şi el:

Un tăciune,

Ş-un cărbune,

Spune, băiete, spune.

Băiatul începu:

- Atunci bahniţa, care auzise ce vorbise scîndurile, stărui cu dinadinsul la bărbat-său, pînă ce tăie scîndurile. Ea le făcu ţăndări şi le puse pe foc. Două scînteioare săriră pe coş şi căzură în grădină. Din aceste scînteioare, răsăriră două steble de busuioc. Boierul avea un mieluşel; el scăpă în grădină şi mîncă din acest busuioc. Îndată i se auri lîna. Înşir-te mărgăritari.

Cum văzu cioropina şi această minune, se prefăcu că e bolnavă şi ceru de la bărbatu-său să-i taie mielul, că se va însănătoşi de va mînca din el. Acesta se împotrivi. Ea stărui. Şi ca să scape de gîra-mîra, că nu-i mai tăcea fleoanca, puse de-l tăie. Înşir-te mărgăritari.

Ţiganca trimise pe o credincioasă a ei cu maţele mielului să le spele la rîu; şi ca să nu lipsească nici un măţişor, i le dete pe număr. Credincioasa spălîndu-le, se rupse un crîmpeiaş şi-l dete pe rîu. El se opri pe un prund, şi noi ieşirăm de acolo. Înşir-te mărgăritari."

Şi, o minune! Mărgăritarul se înşira de la sine, fără ca copiii să fi pus mîna pe dînsul.

Afurisita de ţigancă tot mereu le zicea, căci vedea ea unde are să ajungă treaba:

Un tăciune,

Ş-un cărbune,

Taci, băiete, nu mai spune.

Boierul însă, căruia parcă i se răcorea inima cînd auzea spusele băiatului, îi da ghes, zicîndu-i:

Un tăciune.

Ş-un cărbune,

Spune, băiete, spune.

- "De acolo ne luă o babă şi ne duse la casa ei, unde ne creşte ca pe copiii ei. Boierul, stăpînul acestei moşii, făcu o şezătoare, şi venirăm şi noi, şi iacătă-ne, teferi cum ne-a născut muica. Înşir-te mărgăritari."

Toţi cei de faţă rămăseseră cu ochii bleojdiţi la copilul care-şi spunea basmul, şi parcă nu le venea a crede celor ce le auzea urechile.

Atunci băiatul îşi sfîrşi basmul zicînd:

- Şi daca nu credeţi, uitaţi-vă şi vă încredinţaţi.

Şi deodată se dezbrăcară de zdrenţele cele murdare, şi rămaseră strălucind de nu putea nimenea să ţie ochii la ei. Tatăl lor însă numaidecît se repezi, şi luîndu-i în braţe văzu că se lipesc de inima lui, şi atunci îi cunoscu că sunt fii ai săi. Şi viind şi muma lor, care plînsese de dînşii cu lacrămile cît pumnul, îi îmbrăţişă şi dînsa. Şi plînseră de bucurie că îi mai adună Dumnezeu la un loc pre toţi şi se veseliră veselie îngerească.

Atunci boierul, amărît de amăgirea şi înşelăciunea ţigancei, porunci şi aduse din herghelie doi armăsari neînvăţaţi. Apoi legă pe ţigancă de coadele cailor, împreună cu un sac de nuci, şi le dete drumul să se ducă în lume, şi unde cădea nuca, cădea şi bucăţica, pînă ce nu se mai alese nici praful de dînsa.

Iară eu încălecai pe-o şa şi vă spusei povestea aşa.