string(7) "library" string(8) "document"
1300
5500
1504
514
1639
82
1310
1711
1391
1401
1646
1457
1359

Măgarul împodobit

Traducere de Constantin Stamati

Odată s-au întâmplat
Un paşă la Ţarigrad să fie foarte bogat
Şi să aibă un măgar pe care umbla călare,
Împodobindu-l frumos cu tacâmuri scumpe foarte;
Deci mergând pe dânsul la primblare,
Oamenii i se închina, dându-se din drum deoparte;
Iar măgarul socotea că oamenii lui se închină,
Şi de-aceea se făcuse mândru şi foarte sumeţ,
Şi aşa de îndrăzneţ,
Că pe uliţă mergând, buzna peste oameni da,
Sau arunca din picioare spre a-i feşteli cu tină,
Iar bietul popul rabda
Măgarului cest obraznic de frica celui călare
Orice înfruntare.
Odată însă măgarul din grajd afară ieşind,
Şi viindu-i chef să umble singur pe uliţa mare,
Ca să facă haz, văzând
Oamenii cum i se-nchină,
Au început să şi zburde, să zvârle şi să-i lovească.
Dar cine au fost de vină,
Dacă oamenii cu parul au început să-l stâlcească?
Deodată însă măgarul socotea că este şagă,
Văzând însă mai târziu că şaga era prea groasă,
Au fugit ruşinat acasă,
Şi atunci au început să înţeleagă
Că toţi măgarii în lume sunt sade numai măgari,
Fie cât de podobiţi
Şi cu aur poleiţi,
Şi aibă măcar protectori pe toţi boierii cei mari.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Măgarii, ca şi ciocoii, întocmai se bizuiesc,
Când se ştiu proteguiţi,
Şi de înţelepte sfaturi nicidecum nu se sfiesc,
Pân-când nu sunt pedepsiţi.