În acest chip, sosind sub murii Brăilei, Ioan-vodă avea deja aproape 14 000 de infanterie.

38. Cu o sută de ani mai nainte un istoric bizantin numea Brăila "cea mai celebră piaţă în toate ţările române".

Negoţul era atât de întins, încât în cursul evului-mediu o vizitau până şi vasuri spaniole, venite din depărtatele ţărmuri ale Barcelonei.

Turcii, cuprinzând-o, după ce alungaseră pe famosul Ţepeş, nu numai nu desfiinţară comerţul Brăilei, ci încă îl înălţară până la culme.

Pentru a-şi asigura această importantă poziţiune, ei încongiurară oraşul cu un parcan şi zidiră pe o stâncă a Dunării o formidabilă citadelă cu cinci bastioane.

Un bei comanda garnizoana.

39. Ca şi la Bucureşti, Ioan-vodă fu al doilea domn moldovenesc venit sub murii Brăilei.

Cu un secol mai nainte ea fusese arsă de cătră Ştefan cel Mare, pe ale cărui urme păşea acum viteazul său strănepot.

40. Ioan-vodă ceru extrădarea lui Petru cel Şchiop. Capul cetăţii trimise patru turci cu zece ghiulele, zece gloanţe şi două săgeţi, pentru ca să spună domnului moldovenesc că-l va ospăta cu acest fel de mâncări, dacă nu se va grăbi a se retrage cu pace denaintea Brăilei.

Ioan-vodă dede pe cei trimişi pe mânile calăilor; le tăie nările, buzele şi urechile; îi răstigni cu cuie de fier pe o prăjină, cu capetele în jos; şi-i expuse astfel în faţa înspâimaţilr orăşeni, strigând că aceeaşi soartă aşteaptă pe toţi păgânii.

Apoi, fără a lăsa pe uimiţii spectatori ai teribilului supliciu să revină din înlemnirea lor, el porunci pedestrimii a escalada murii.

Scările de asediu erau gata: imitate după acele întrebuinţate atunci în Germania, ele conservară în limba noastră militară până şi numele lor cel nemţesc "loitre" de la leiter

Infanteria moldovenească nu avusese încă ocaziuni de a se distinge sub ochii eroicului principe.

Pe de altă parte, ea ştia din famă, cât de avută era neguţătoreasca Brăilă.

Amorul propriu şi lăcomia unite făcură minuni: pedestraşii se aruncară asupra zidului cu atâta furie, răsipiră pietrele şi făcură o lată breşă cu atâta iuţeală, încât garnizoana turcă nu avuse nici timpul, nici curagiul de a respinge turbatul asalt: câţi putură fugiră în citadelă.

Virtutea infanteriei noastre la escaladarea Brăilei egală pe acea a cavaleriei la surprinderea taberei de la Jilişte.

Arcaşul era demn de călăraş, călăraşul era demn de arcaş.

41. Ioan-vodă dede acum armatei sale o deplină libertate de a se scălda cu toţii în sângele vrăjmaşului, de a se răsfăţa în pradă, de a se îmbuiba în păcate.

Jaful Brăilei fu din acelaşi secol şi avu acelaşi caracter cu famosul jaf al Romei, despre care un istoric italian ne lăsă următorul tablou:

"După luarea oraşului, soldaţii se împrăştiară în toate direcţiunile.

Trecând pe poduri, ei văzură pe părinţi, taţi şi mume şezând pe pragurile locuinţelor, plângând moartea copiilor ucişi în luptă şi jelind calamitatea patriei.

Aceşti nenorciţi, îmbrăcaţi în haine de doliu, ofereau soldatului casele, mobilele, toate avuţiile lor, cerând cu o voce sfâşietoare şi cu lacrime pe gene numai graţia vieţii.

În zadar! Împinşi la măcel prin sunetul tobelor şi al trâmbiţelor, sălbaticii învingători se aruncară asupra bietelor victime şi le bucăţiră, fără distincţiune de sex sau de vârstă, pe strade, prin case, sub altarele bisericelor.

Apoi urmară scene nu mai puţin oribile. Vedeai copile azvârlindu-se în braţele nefericitelor mume, cari, despletite, apucau pe soldaţi de barbă, de păr, silindu-se în deşert a-i opri de la crimă: iritaţi şi mai mult prin rezistenţă, ei dezonorau femeie peste femeie şi apoi le măcelăreau pe toate sub ochii părinţilor sau a bărbaţilor, pe cari îi ţineau legaţi, muţi, înţepeniţi, desufleţiţi ca neşte statui privind cumplitul spectacol!

Unele mume îşi scoaseră ochii cu degetele, ca să fie marture acestor scene!

Iată şi un alt tablou, mai scurt, dar mai energic, asupra jafului Brăilei: "Nimene nu fu cruţat; sângele curgea pârău în Dunăre; nu rămase nu numai un om, ci nici măcar un câine viu; nu rămase piatră pe piatră; pojarul nemici tot ce scăpase de sabie..."

Aşa erau oamenii pe atunci.

Dacă Ioan-vodă fu barbar, snopind pe musulmani, apoi cu cât oare mai barbar fusese ducele de Bourbon, aducând o armată de gâzi asupra grandioasei capitale a creştinătăţii!

Pentru a judeca de gradul civilizaţunii unui popor nu trebuie să ne bazăm pe propriile noastre idei moderne, ci să-l confruntăm, fără prevenţiune, cu toate celelalte popoare din aceeaşi epocă.

42. După obiceiul său, Ioan-vodă permise armatei sale numai patru zile de odihnă.

1. Patru zile la Jilişte.
2. Patru zile la Bucureşti.
3. Patru zile la Brăila.

Acest interval de patru zile de repaos după o izbândă se pare a fi fost una din regulile militare d-ale lui Ioan-vodă.

Ştefan cel Mare, în asemenea cazuri, se odihnea totdauna numai trei zile.

43. Citadela Brăilei rămase în posesiunea otomanilor. Ioan-vodă o lăsă în pace din următoarele cauze:

1. Petru cel Şchiop nu mai era acolo, fiind fugit peste Dunăre la Constantinopole;
2. Asediul ar fi adus multă scădere în cifra armatei moldovene;
3. Generalii cei mari, începând de la Alexandru şi până la Napoleon I, nu-şi pierdeau niciodată timpul denaintea

cetăţilor, ci băteau pe adversar în câmp deschis; şi apoi fortereţele cele mai tari, rămânând fără speranţă de sprijin, se închinau de la sine.

44. Asigurat din partea Ţării Româneşti prin victoria de la Jilişte, ruina Brăilei şi instalarea amicului său Vintilă, Ioan-vodă nu mai avea temeri din această parte.

Dar acum îl mai ameninţa Răsăritul: turcii şi tătarii se concentrau în sandjacaturile otomane de peste Prut, gata a revărsa "ceambulurile" lor asupra Moldovei.

Ioan-vodă îşi mişcă armata, al căriia număr sporea necontenit pe drum prin înrolarea noilor amatori de glorie şi de pradă.

În avantgardă mergea hatmanul domnesc Slăvilă cu cozacii şi cu 8 000 din cavaleria moldovenească.

După el urma însuşi principele cu toată infanteria. Rămăşiţa cavaleriei închidea mersul şi voltigea, pentru pază, la flancurile oştirii.