string(7) "library" string(8) "document"
1504
1200
1359
1401
1465
5500
1457
1822
1646
1497
1385
940
1307

Ursita

8 9 10 11 12 13 14 15 16 17

Din care se vede cât de rău este de a repeta o singura frază de două ori.

Dacă vi s-ar fi întâmplat a trece pe stradele Sucevei în ziua de l iuli 1504, aţi fi crezut că vă aflaţi în acea urbe fermecată din basm, unde prin răutatea Satanei împietriră până şi corbii de pe arburi, până şi apele din izvoare, până şi bucatele de pe frigări, astfel că ochii în zadar căutau giur împregiur o suflare de fiinţă vie.

Şi cu toate astea, Suceava, departe de a semăna cu Sodoma şi Gomora, se deosebea prin o religiozitate aşa de mare, încât număra în sânul său 400 de biserici şi bisericuţe. De ce dară milostivul Dumnezeu a lipsit-o deodată de acea una sută mii de făpturi umane, cari cu câteva ore înainte împestriţau toate pieţele, toate uliţele, toate unghiurile acestei măreţe capitale?

Dar nu! sucevenii n-au pierit; cel puţin n-a pierit unul din ei, căci-iată arătându-se la o răspântie şi alergând în goana calului... cine? Cunoscutul nostru vânător Focşa, aprinsul admirator al mătuşii Despei şi în genere al tuturor minunilor pe faţa pământului, care acuma, străbătând pustiitele strade ale Sucevei, avea el însuşi aerul de a fi o minune.

De-l veţi întreba: încotro fugi, vere Focşo? el nu va răspunde, el nu se va opri, el nu va întânapina la chestiunea d-voastre măcar prin o cătătură... El fuge, fuge, fuge, şi numai din timp în timp îşi apasă pe ceafă, când cu dreapta, când cu stânga, cuşma ce ameninţa la tot pasul a cădea, speriindu-se şi ea de o fugă atât de furioasă. dentăi din dosul târnei, apoi, luându-se aceasta, ostaşii se retrăgeau şi reânoiau apărarea din dosul cetăţuii; ba încă şi după cuprinderea cetăţuii era cu putinţă de a mai rencepe lupta dinântrul palatului, zidit din piatră pătrată, cu turnuleţe la flancuri, cu uşe ferecate şi cu gratie de fier.

Aici, ca prin vărguţa magică, spectacolul se schimbă cu desăvârşire. Nu numai străzille din giurul palatului sunt ticsite de oameni, bărbaţi, femei, tineri, bătrâni, copii, dar până şi pe ziduri, pe porţi, pe case, pe copaci nu vezi decâi mii de figure ticsite, de toate vârstele, de toate sexurile, de toate condiţiunile, între cari puteţi observa un singur punct de asemănare: ochii tuturora, fără deosebire, sunt aţintaţi asupra locuinţei domneşti.

Din înmiitele gure ale acestei uriaşe gloate nu auziţi o vorbă, un cuvânt, un son din care să puteţi ghici cauza fenomenului, să aflaţi împregiurarea ce întrunise atâtea inime bătânde. în loc de fraze lămurite, ascultaţi numai un ciudat murmur, asemenea freamătului undelor, care nu lasă a recunoaşte sunetul, fiecărui val în parte; ascultaţi o stranie bombănire, care în tot minutul creşte sau scade în diapazon devine zgomotoasă, sau se pogoară la misterul şoaptei, şi din care nu puteţi înţelege nimic.

Vânătorul Focşa îşi făcu drum printre compactele şiruri ale poporului, adresând în dreapta şi-n stânga laconica întrebare:

râzând.

legat la inelul de aur.

Să lăsăm gloatele şi pe Focşa înaintea pânzei, să lăsăm pe bucepalul lui Arbure în curtea palatului şi să intrăm o dată cu însuşi hatmanul în dormitorul lui Ştefan cel Mare unde se va limpezi cauza subitei pustiiri a stradelor Sucevei, neobicinuita alergare a vânătorului şi curioasa îmbulzire în jurul Dealului lui vodă.

Pe un pat de abanos fără ornamente, era culcat marele Ştefan, galben, slab, cu ochii înfundaţi şi cari străluceau acum cu un foc mai învăpăiat ca razele unui soare ce apune înaintea patului sta în genuchi tânărul Bogdan-vodă, cu lata ascunsă în mâni. La căpătâiul domnului şedea pe scaun mitropolitul Teoctist, bătrân gârbovit de ani, care purta de o jumătate de secol cârja păstoriei. Din dosul ierarhului stau în picioare vlădici şi egumeni. Restul odăii era cuprins de fruntaşii boierimii, cătră cari se aplică cuvintele cântecului poporan despre Ştefan-vodă:

Casa-i plină de boieri,

Viteji mari cu mari averi,

Hatmmani toţi şi vistieri!

Când uşierii au deschis uşa şi au lăsat să intre hatmanul Arbure, Ştefan cel Mare se împărtăşise deja din mânile mitropolitului şi, aşteptând cu răbdare şi linişte momentul suprem cu o voce stinsă şi tărăgănată, al cărei timbru avea ceva profetic, da fiului şi supuşilor săi poveţe de domn şi de părinte.

— Tu, fiule Bogdane, şi voi, credincioşilor mei boieri şi însoţitori, cari aţi împărţit cu mine toate izbândele mele, iată-mă plătind datoria de obşte a firi omeneşti.

Vâlfa trecutei vieţi mi se pare acuma ca umbra ce se pierde cu apropiarea serii.

Moartea stă în uşă. S-a sfârşit pentru totdeauna călătoria omului muritor, târârea viermelui...

Dar nu mă sperie aceasta, căci ştiu bine că însăşi ziua naşterii unui om este cel dentăi pas spre mormânt...

Ceea ce mă îngrijeşte, ceea ce-mi sfâşie cugetul este că vă ameninţă ghearele nemilostivului păgân, însetat de sânge creştinesc.

Prin armele şi vicleniele sale, el înghiţi cea mai mare parte a ţării Ungureşti, supuse cu puterea Crâmul, care nu cunoscuse pană atunci nici un stăpân străin, cuprinse Basarabia, înjugă pe munteni... Credeţi, oare, că el va cruţa sărmana Moldova, aceea care este ca o poartă a împărăţiei sale, aceea care a cutezat să-l despreţuiască şi în a cării inimă a răzbătut el totuşi, luându-ne Cetatea-Albă şi Chilia? Unde va fi sprijinul vostru şi nădejdea voastră, când va suna ceasul de nevoie.

Ungurii s-au aruncat ei înşii în obedele păgânului. Nemţii se ceartă ei între ei... Muscalii...

Aci vocea muribundului erou tremură ca o coardă ce se rumpe. El tăcu, închise ochii, un incarnat acoperi obrajii săi veştejiţi, buzele-i se mişcau convulsiv, ca şi când vorbeau cu o fiinţă nevăzută.

Boierii au înaintat spre patul domnului, crezând că şi-a dat sufletul... dar Ştefan avu puterea de a învinge coşmarul ce-l ameţise şi, revenind în sine, urmă mai departe:

— Precum vedeţi, fiule şi fraţilor, nu este cine să va ajute când va fi sosit greul ispitei.

Aşadară ascultaţi sfatul ce vă dă bătrânul vostru domn şi părinte, cu care izbutirăţi a birui atâtea mii de necazuri... Cercaţi a îmblânzi sălbateca fiară prin o supunere de bunăvoie: liniştita apă stinge urgia focului...

Cereţi să va lase a vă cârmui după legile voastre, a trai cu obiceiurile voastre, a vorbi în limba voastră...

Cereţi să nu se atingă de credinţele şi slobozeniile ţării...

Cereţi să vă apere împotriva duşmanilor voştri...

Pentru toate astea, plătiţi-i o dare pe an, ajutaţi-l în războaiele lui...

Bar dacă, ferească Dumnezeu, păgânul nu va primi o aşa tocmeală, dacă el va voi cumva să vă calce sfintele drepturi strămoşeşti, atunci...

Atunci mai bine să muriţi cu sabia în mână decât să priviţi robia Moldovei!...

Ştefan-vodă încetă, aruncă o cătătură asupra adunării şi zise:

— Am vorbit de soarta ţării; voi vorbi acum de păcătosul meu suflet...

— Vă rog, iubiţilor mei fraţi, de a mă ierta pentru nedreptăţile ce le-aţi suferit de la mine...

Ochii lui vodă s-au oprit asupra hatmanului Arbure.

— Apropie-te, hatmane... sunt greşit înaintea ta... Batrânul hatman se inundă în lacrimi, se aruncă în genunchi şi, apucând mâna domnului, strigă sărutând-o:

— Iartă-mă pe mine, pe mine iartă-mă stăpâne!

8 9 10 11 12 13 14 15 16 17