Zac. 20. Aceste pricini avè ei în de sine pentru Moldova, iară Ieremie-vodă domniia cu pace şi cu lucruri aşedzate pre acele vrémi a ţărîi, că ţinea oşti streine şi pădzia şi datoriia sa ce avè spre împărăţie.

Capul alŭ doilea

Încep. 1. Ţara Muntenească într-acesta anŭ, vara, la mare răutăţi era de turci, că din doao părţi avîndu oşti Împărăţia Turcului asupra Crăiei Ungureşti, o samă de oşti despre Buda, iară altă oaste asupra Ardealului avè, că şi împăratul nemţescŭ oştile lui într-acolea împrotiva turcilor era orînduite. Iară aicea despre Ardeal Bator Jigmontŭ fiindŭ cumnat împăratului nemţăscŭ, alte oşti avea împrotiva turcilor şi luasă de la turci cîteva oraşe de Crăie Ungurească, iară cătră Ardealŭ.

Zac. 2. Era despre aceasta aripă Sinan-paşea, vezirul de Silistra. Şi pentru să-i hie mai lesne a supune Ardealul, luasă toată Ţara Muntenească şi oraşele toate, Bucureştii, Tîrgovişte şi alte oraşe aşedzase cu turci.

Zac. 3. Domnŭ era atunce la munteni de curundŭ Mihai-vodă, acel vestit între domni, încă bine neaşedzat după moartea Mihnei-vodă. Vădzindŭ ţara cuprinsă de turci, singur au năzuitŭ la Bator, domnul Ardealului si au trimis soli şi la împăratul némţăscŭ, dîndu-i ştire că, cuprindzindŭ Sinan-paşea Ţara Muntenească, prea lesne va putea să supuie şi Ardealul.

Zac. 4. Dat-au Bator îndată oşti într-agiutor lui Mihai-vodă, vădzindŭ că să apropie de dînsul focul. Şi durîndu-i inima şi pre munteni pentru moşiile sale, în puţine vreme s-au strînsŭ si întăiŭ au împinsŭ ostile lui Sinan-paşea di pen oraşe şi apoi la Giurgiuŭ au stătut si la războiŭ de faţă Mihai-vodă cu Sinan-paşea. Şi au fostŭ războiul cu mare vărsare de sînge şi după cîtăva luptă, au înfrîntŭ Mihai-vodă oastea lui Sinan-paşea, cît si el singur paşea, să nu fie aflat îndemînă o luntre mică, cu care au scăpat peste Dunăre, ar hi cădzut la prinsoare. Şi aşè s-au curăţit Ţara Muntenească de turci într-acéia dată cu osîrdia lui Mihai-vodă, însă avea şi oaste némţască cu sine de la Batorŭ Jigmontŭ.

Zac. 5. După acesta război multe pagube au făcut Mihai-vodă turcilor peste Dunăre, ardzindŭ şi prădîndŭ satele, oraşele, pănă aproape de Pravadiia. Fost-au acestea toate într-acela anŭ, v leato 7104 <1595> şi apoi în anul 7105 <1596>. Iară precum izbîndele dintîiŭ a mulţi au fostŭ mai pre urmă spre scădere, aşea şi acestui domnŭ, lui Mihai-vodă, precum vei vedea povestea mai gios, la rîndul său. Neştiutoare firea omenească de lucruri ce vor să fie pre urmă. Ce pentru un lucru sau doaă pre voie ce i să prilejescŭ, bietul om purcede desfrînatŭ şi începe lucruri peste puterea sa şi apoi acolo găseşte perirea.

Zac. 6. Al treilea anŭ după acestea, vădzîndu-să Bator Jigmontŭ, domnul Ardealului, sosit la bătrîneţe şi fără cuconi şi vădzîndŭ că turcii din an în anŭ să întărescŭ şi cască asupra Ardealului să-l cuprindze, şi el amu îmbătrînit şi obositŭ de virtute, alegîndu-şi viaţa bătrînéţelor cu odihnă, au socotit că si fraţii lui, nice unul nu va putea să ţie de răul turcilor Ardealul, au făcut cu cumnatu-său, împăratul nemţăscŭ, tocmala, să hie pre sama împărăţiei Nemţeşti Ardealul, iară lui i-au dat împăratul, cumnatu-său, doaă olate, anume Ratibor şi Opulia, la Ţara Silezii, căriia ţări îi dzic léşii Slionsca, să hotărăşte cu dînşii acéia ţară.

Zac. 7. Peste voia ardelenilor era această tocmală, temîndu-să apoi de supunerea a neamţului. Ce îndată după purcesul lui Bator Jigmontŭ, s-au strînsŭ toţi boierii Ardealului şi au ales să le hie cneadzŭ, adecă domnŭ, pre Andreieşŭ Bator, carele era pre acéia vreme în Ţara Belghii, cu acela gîndŭ sa sa călugărească. Ce, chemat de boierii şi de căpeteniile Ardealului, cu glasurile tuturora, au lăsat călugăria şi au vinit la domnia Ardealului de moşiie.

Zac. 8. Împrotiva era acestŭ lucru tocmélei ce făcusă împăratul némţescŭ cu Jigmontŭ pentru Ardeal, pecum s-au pomenit mai sus. Ce nu lăsindŭ în voia căpeteniilor de Ardeal împăratul némţăscŭ, au socotit si cu sabiia să-i supuie, avîndu tocmală cu Bator. Şi au orînduit cu ostile pre un gheneral al său, adecă hatman, anume Baştè Giurgi şi au trimis şi la Mihai-vodă un vlădic al său, îndemnîn-du-1 asupra lui Bator Andreieş, pentru supunerea mai lesne Ardealului din doaă părţi, că avea Mihai-vodă şi mai înainte pururea cu împărăţia Neamţului răspunsuri.

Zac. 9. Prea lesne au priimit Mihai-vodă acestŭ lucru, ca un om de oşti pururea poftitoriŭ şi fără zăbavă au strînsŭ oastea Ţărîi Munteneşti, ca 30.000 şi au intrat în Ardeal, pănă la Sibiiu şi acolea s-au pus tabăra, aşteptîndŭ pe Baste Giurgiu cu oştile nemţeşti.

Zac. 10. Trimisesă Bator Andreieş la împăratul nemţăscŭ solie cu rugăminte să nu-i facă această asupreală, să-l scoate din domnia ce-i era de moşiie de atîtè vacuri a Batoréştilor, ce acéle oşti gătite asupra lui mai bine depreună cu dînsul să să orînduiască împrotiva turcilor. Ce vădzîndŭ că nu poate face nimica cu rugămintea, au socotit să lovască pre Mihai-Vodă mainte de ce să va împreuna cu Baştè Giurgiu.

Zac. 11. Avea Mihai-vodă oşti amu deprinse la izbînde, alesŭ o samă de slujitori, ce să chema pre numele căpitanilor săi, anume Budzeştii, alţii Răţăştii, foarte stătătoare oaste. Iară ardelenii şi îndoiţi unii şi bine nestrînşi încă la Bator Andreieş cu toţii, ce cu cîtă oaste au putut strînge au dat război lui Mihai-vodă la Sibiiu. Iară foarte au ţinut puţină vreme războiul, îndată au înfrîntŭ oastea lui Mihai-vodă pre unguri. Singur Bator Andréieşŭ la fugă, părăsit de toţi ardelenii, numai cu puţinei léşi neştiutori rîndul locurilor şi rătăcit Într-o pădure, au cădzut pre mîna oştenilor lui Mihai-vodă. Şi dacă l-au adus la Mihai-vodă, au pus de i-au tăiatŭ capul. Neştiutoare fire oamenească şi de primejdiile sale, că apoi peste nu îndelungată vreme aşea au păţit şi Mihai-vodă de Baştè Giurgiu, cum au făcut el lui Bator Andreieş. Bine dzice sfînta Evanghelie: „Cu ce măsură măsuri, măsura-ţi-să-va".

Zac. 12. Vesăl şi tare Mihai-vodă după izbîndă, pre lesne cuprinde oraşele pre sama sa şi să închina şi cetăţile, dîndu-i nume de domnul lor, priimindŭ pen cetăţi şi oşteni de a lui. (De pe acéle vrémi are nume de-i dzic Mihai-crai.) Şi au făcutŭ şi episcopie la scaunul domnilor de Ardeal, la Belgrad. Iară capul lui Bator Andreieş l-au trimis pre solii săi la împăratul némţască, pentru care slujbă au trimis împăratul némţască daruri lui Mihai-vodă şi l-au făcut prinţipe, adecă din domnii împărăţiei unul. Iară nu îndelungŭ au ţinut Mihai-vodă domniia ţărîi aceea, cum nice împăratul nemţăscŭ au putut a aşedza Ardealul în partea sa nici într-un chip, numai ce au fostŭ pricina de multe vărsări de sînge între creştini şi au făcut turcilor îndemînă să poată a cuprinde locurile céle mai bune de Ardeal. Fost-au aceste în anul 7107<1599>.

Capulŭ al treilea

Încep. 1. Stîndŭ Mihai-vodă după aşedzarea Ardealului, iară de aicè din ţară, Ieremia-vodă, îndemnatŭ de turci, au strînsŭ oaste şi cîtă oaste avè şi streină, au purces asupra Ţărîi Munteneşti. Şi neavîndŭ cu nime nici un război nicăiure în Ţara Muntenească, au mărsŭ la Bucureşti si au aşedzat domnŭ pe frate-său, pre Simionŭ-vodă. Lăsîndu-i oaste de a sa pe lîngă dînsul, singurŭ s-au întorsŭ la Suceavă.

Zac. 2. N-au fostŭ îndelungată domniia acéia a lui Simion-vodă, că înţelegîndŭ Mihai-vodă de cuprinsul Ţărîi Munteneşti de Ieremia-vodă, îndată au purces asupra lui Simion-vodă, lăsîndŭ pin cetăţile Ardealului slujitori din oştile sale.

Zac. 3. N-au stătut Simion-vodă împrotiva lui Mihai-vodă dendată, ce s-au dat spre marginea ţărîi, spre Focşeani, pentru agiutoriul de la frate-său, Ieremie-vodă, de la care vinisă slujitori de Ţara de Gios la Simion-vodă. Şi dacă s-au strînsŭ cîtăva samă de oşti şi la Simion-vodă, au stătut şi au aşteptatŭ pre Mihai-vodă cu războiul la o vale ce se chiamă Milcovulŭ cel Mare în Ţara Muntenească. (Are şi altŭ nume grozav acel pîrîu şi spun că de atunci). Şi au stătut războiul cîteva ceasuri şi apoi au pierdut Simion-vodă războiul.

Zac. 4. După războiŭ, oastea, care încotro i-au fostŭ calea mai îndemînă, s-au răsipit, iară Simion-vodă au năzuit la Suceavă, la frate-său, Ieremiia-vodă. Ce nu s-au destulit Mihai-vodă cu atîta, ce îndată, fără nimica zăbavă au tras oştile sale asupra lui Ieremii-vodă, spre Suceavă, cu mare sirguială.

Zac. 5. La grabă ca acéie, neavîndŭ nimica pas, nice vreme de gătire Ieremiia-vodă, numai ce i-au cătatŭ a lăsa Suceava şi a năzui spre Hotin. Aşe-i pripise Mihai-vodă de aproape pe Ieremie-vodă, cît nişte haiduci pedestri, cu cîteva cară, pre urma lui Ieremiei-vodă, i-au agiunsŭ fruntea oştii a lui Mihai-vodă şi au stătut haiducii la războiŭ, apărîn-du-se cîteva ceasuri. Ce dacă s-au mai înglotitŭ oaste de-a lui Mihai-vodă, i-au spartŭ pe haiduci, pre Jijie, la un sat anume Verbie, unde stă o movilă mare peste trupuri, apoi de Ieremiia-vodă făcută. Şi era aşea de groaznic Mihai-vodă şi vestit de războaie în toate aceste părţi, cît îndată ce au sosit la Suceavă, i s-au închinat şi cetatea Sucevei şi a Neamţului, la cetăţi puindŭ oşteni de ai sei pedestraşi. Singurŭ nici cu atîta n-au vrut să hie, ce de la Suceavă au purces gonindŭ pre Ieremie-vodă şi pre Simion-vodă păn la Hotin.

Zac. 6. Cetatea Hotinului grijisă bine Ieremie-vodă cu slujitori de ai săi nemţi ce avea, iară el singur au trecut la leşi pentru agiutoriul. Pusesă Mihai-vodă şi un domnişorŭ, anume Marcul-vodă, căruia numele nu să nice povesteşte, pentru scurtă vréme ce au avut acel domnişor şi nu să află numele aceştii domnii la létopisăţe streine.

Zac. 7. Era léşii pe acéia vreme strînşi toţi la săimŭ, la Varşav, sfătuindŭ oaste împotriva Şfedului, că craiul leşescŭ Jigmontŭ fiindŭ dreptŭ moşan aceii Crăiei, ce încă viu tată-său, Ioan-crai, l-au ales léşii pre Jigmontŭ la crăiea lor. Şi după moartea tătîne-său, neavîndŭ altŭ fecior, făr Jigmontŭ, cu-prinsesă Crăiea Şfedzască unŭ frate craiului şfedzăscŭ, unchiu lui Jigmontŭ, anume Gustav. Deci fiindŭ mai aproape Jigmontŭ, ficiorul craiului svedzăscŭ, de acéia crăie, decît fratele tătîne-său, Gustav, siliia pre leşi, numai să pozvolească la acela săimŭ, să să facă oşti împrotiva lui Gustavŭ.

Zac. 8. Iară socotindŭ léşii că nici într-un chip acéle doaî crăie să să facă una nu vor putea, fiindŭ una dincoace, alta dincolo de mare, care mare să chiamă Marea Balticum, o coadă din Ochean, şi nici din lége sintŭ una şi prilejindu-să această tîm-plare cu Mihai-vodă lui Ieremie-vodă, au dat craiului nedejde de oşti asupra şvedzilor pe altă dată, ară-tîndu-i mare treabă aceasta şi cu grije Crăiei Leşeşti, să lasă cuprinsă ţărîle aceste de Mihai-vodă, Ardealul, Moldova, Ţara Muntenească. Ce au stătut săi mul după această treabă, să să facă oşti împrotiva lui Mihaiŭ-vodă, avîndu Ieremiia-vodă cîţva domni la léşi, tot oameni mare, gineri.

Zac. 9. Mihai-vodă cu toată osirdiia bătè cetatea Hotinului, glonţurile lui să cunoştè în zidiurile cetăţii pînă la suruparea cetăţii, avîndu nedejdea că dacă va lua şi acéia cetate, va putea stăpîni prea lesne şi Ţara Moldovei.

Zac. 10. Scrie Hronograful, leşescŭ că aşè era de vestit Mihai-vodă şi la leşi, cît Ţara Podolii fiindŭ de lége de suptŭ ascultarea patriiarhului de Ţarigrad, ca şi noi, pe acéle vremi avîndu mare zarvă şi price cu papiştaşii pentru lége, aştepta cu bucurie pre Mihai-vodă să vie, ştiindu-l de o lege cu dînşii, să i se închine toţi podolénii.

Zac. 11. După ruptul săimului a léşilor, îndată au purces hatmanul şi canţelarul Zamoyschii la tabără şi apoi fără zăbavă s-au pornit cu oştile împrotiva lui Mihai-vodă. Vestit era acéia hatman la leşi, căruiè faptele nici Coneţpolschii hatmanul, amu din vacul nostru, n-au agiunsŭ.

Zac. 12. Prindzindŭ veste Mihai-vodă că au purces oştile leşeşti asupra lui, au lăsat Hotinul şi au purces spre Suceavă. Ieremie-vodă cu Zamoyschii încă, dacă au oblicit de purcesul lui Mihai-vodă, au lăsat drumul Hotinului şi au trecut Nistrul la un satŭ Colodrubca, la ţinutul Cernăuţilor şi apoi Prutul la tîrgŭ la Cernăuţi şi au mărsu pe la Codrii Cozminului, la Suceavă, unde Mihai-vodă întărise cetatea cu oamenii săi. Iară singur au tras spre ţara sa, pentru să-şi mai înglotească oaste şi să mai obosască şi pre leşi.

Zac. 13. Aflîndŭ Zamoyschii cu Ieremiia-vodă cetatea Sucevei grijită bine de oamenii lui Mihai-vodă, au ales cu sfatul să nu facă zăbavă cu cetatea, ce să margă întinsŭ după Mihai-vodă. Şi aşea au făcut, fără nemică zăbavă, au purces spre Ţara Muntenească.

Zac. 14. Împărăţiia Turcului avîndu treabă tot cu némţii pentru Crăiia Ungurească, bucuroasă era că să sfădeşte Ieremia-vodă cu Mihai-vodă. Aşea s-au tras cuvîntul pănă astădzi, cum să fie trimis cu taină 40.000 de galbeni de aur la Ieremie-vodă, să facă oşti asupra lui Mihai-vodă şi diresă, ce-i dzicŭ ei atşirif, de domniie vécinică lui şi seminţii lui.

Zac. 15. Simţindŭ Mihai-vodă că-i tot vinŭ asupra léşii cu Ieremie-vodă, ş-au mai înglotit oastea şi ş-au ales locul de a dare războiŭ léşilor, pe apa Teleajinului. Avè la acela războiŭ Mihai-vodă 60.000 de oameni, unguri, munteni, sirbi; némţi încă avè puţini. Şi au tocmit oastea pre malul dincolo, călăreţii au pus de îmbe părţile la arepi, iară pedestrimea cu puşcile au tocmitu-o tocma asupra vadului, unde era vadul. Şi aşea au aşteptat pre leşi, puind apa ca o piedecă între oşti, pănă or deprinde oştenii lui acel fél de oaste şi să vadză pănă încîtŭ sintŭ de sămeţi léşii la războaie.

Zac. 16. Oastea lui Zamoyschii era la număr ales 30.000 de leşi şi 10.000 la Ieremie-vodă de oaste de ţară. însă oastea leşască tot aleasă în leafă, că şi lefecii cei vechi, ce le dzic ei léşii cvarciana, era toţi cu Zamoyschii şi lefecii noi, cari-i făcuse craiul, să-i fie împrotiva şvedzilor, tot era cu Zamoyschii, fără oameni de pe la domni, ginerii lui Ieremie-vodă. De toată oastea cu Zamoyschii şi cu Ieremie-vodă 40.000 era, între carii era 4.000 de husari. Acél fel de oaste este tot în hierŭ, temeinică, oaste foarte şi neînfrîntă, ales de oştile cum sintŭ ale noastre şi munteneşti.

Zac. 17. Dacă au sosit la Telejin şi léşii, precum era oştile lui Mihaiŭ-vodă tocmite, aşea au tocmit şi Zamoyschii. Aripile ţinè oastea călare, din-na-direapta Petru Laşei, dintr-acolo era şi husarii, din-na-stînga Ieremie-vodă cu oastea sa şi cu samă de leşi. Iară Zamoyschii singur cu pedestrimea şi cu armata, adecă cu puşcile au ţinut mijlocul şi dereptŭ împrotiva pedestrimei lui Mihaiŭ-vodă au stătut cu oastea.

Zac. 18. Cu atîta era mai meşter Zamoyschii decît Mihai-vodă, că Zamoyschii cît au sosit, îndată au făcut cu pedestrimea sa băşti de pămîntŭ înalte şi acolè au suit îndată puşcile. Toată dzua acéie au stătutŭ războiul numai din tunuri unii la alalţi şi din sinéţă, peste apă.

Zac. 19. A doaă dzi, mai sămăţŭ Zamoyschii decît Mihai-vodă, au trimis de au cercatŭ mai sus pre apă despre munte şi au aflat vadŭ. Şi îndată toată aripa céie ce sta din-na-direapta, stoluri după stoluri au pornitŭ la vad; singur au stătutŭ mai tare cu focul asupra vadului, decît în dzua dintîiŭ.

Zac. 20. Mihai-vodă vădzîndŭ că trece oastea călăreaţă a léşilor pe altŭ vad, au mai întărit pedestrimea şi el cu şanţuri, iar el singur cu toată oastea călare au mărsŭ împrotiva oştii cei leşeşti. Vădzîndŭ şi Zamoyschii că lipseşte toată oastea călăreaţă a lui Mihai-vodă, toată oastea au pornit şi el a sa şi husarii într-acolè cu Patru Laşei.

Zac. 21. S-au mirat Mihai-vodă de semeţiia léşilor, cu ce sîrguială au apucat vadul şi au stătut un războiŭ mare acolè pentru vad. Singur Mihai-vodă ca un leu în fruntea războiului şi au fostŭ războiul cîteva ceasuri, pănă au sosit husarii.

Zac. 22. Nedeprinsă oastea lui Mihai-vodă cu acest fél de oaste, ce s-au pomenitŭ, husarii. Acél fél de oaste, precum s-au dzis, este tot în hierŭ, numai ochii şi vergile gurii să văd. Mulţi pun şi arepi tocmite de péne de hultur sau de alte pasări mare şi cei mai de a hirea cu pardosi peste platoşe. Iară slugile, care n-are pardos, pun scoarţă de acéstea turceşti, iară în fruntea cailor punŭ cîte o tablă de hierŭ şi mulţi şi la piepturile cailor pentru fereală de glonţuri. Nice hiece calŭ încalecă husarii, ce tot cai mare groşi, să poată birui a purta tarul şi tot friji de cei nemţăşti sau cai turceşti cei mai de a hirea. La războaie, niceodată nu aleargă mai multŭ din treapădul calului, sau numai cîndŭ sar asupra pedestrimei ori tabării, că asupra oştii sprinţare, cum ieste tătarul, niceodată nu-i slobod, ca să răşchira tătarîi şi nu făcŭ cu suliţa nice o treabă. Suliţele lorŭ sintŭ cîte de opt coţi de lungi, cu prapore pănă în pămîntŭ. Ca unŭ zidiŭ stau la războaie.

Zac. 23. Dacă au sositŭ toată oastea léşilor peste vad şi husarii s-au stolit şi au purces asupra oştii lui Mihai-vodă şi de la celalaltŭ vad au biruitŭ focul lui Zamoyschii pe pedestrimea lui Mihai-vodă. Şi cum au împinsŭ pe pedestrimea lui Mihai-vodă de la malŭ din şanţurile lor, au şi cuprins-o călăreţii ce mai era cu Zamoyschii şi au vinit toată pedestrimea a lui Mihai-vodă cu toată armata pre mînule lui Zamoyschii.

Zac. 24. I-au dat ştire lui Mihai-vodă de pedestrimea lui că s-au spartŭ de la vad, şi acolea iarăş nu era putinţe să să înfrîngă oastea leşască numai ce au căutatŭ a da dos oştilor lui Mihai-vodă. Insă nu de tot răsipa, ce cu tocmală, întorcîndu-se singur Mihai-vodă cu capul său unde era greul. Şi tot aşea au mărsŭ apărîndu-să pănă la un oraş ce să dzice Tîrgşor. Zac. 25. Ştiindŭ Zamoyschii de Mihaiŭ-vodă cine este la războaie, să nu să mai depărtédză oastea lui cea călăreaţă, temîndu-să cumva în goană de sminteală, au trimis trimbiţaşi de au dzis de întorsŭ oştii şi porunca la capete, numai să să întoarcă. Şi s-au întorsŭ oastea leşască. Cădzut-au la acela războiŭ 1.000 de trupuri de îmbe părţile, iară vii prinşi din oastea lui Mihai-vodă mulţi. Fost-au acestŭ războiŭ în anul 7108 <1600>.