Zac. 7. Acela răspunsŭ a turcilor dacă au agiunsă la craiul în Ţara Moschicească; că era tot în Ţara Moscului cu oşti şi dîndă-i ştire şi de la margine iară de gătirea turcilor, deci numai ce i-au căutată a sta la tocmală cu Moscul. Şi îndată, lăsindă toate într-o parte, au legată cu moscalii pace, cu cîteva oraşe luate de la Moscă în partea léşilor. S-au întorsă la Varşav craiul şi îndată au stătutŭ la săimă de gătire împrotiva turcilor.

Zac. 8. Înţelegîndŭ turcii că léşii au făcut pace cu Moscul şi mai adevărat den solii moschiceşti, şi era şi solul turcilor la Moscŭ, întărindu-i împrotiva léşilor, şi de aicea den ţară, de la Vasilie-vodă, avîndă ştire, au pornită pre solii moschiceşti cu scîrbă pentru nestătoriia lor la cuvîntă şi au trimis şi la craiul leşască solŭ de înnoitura păcii, anume pre Şahin-aga, unul den agii divanului, avîndŭ amu şi cu cazilbaşă amestecătură începute pentru Băgdatul, adecă Vavilonul, împărăţiia Turcului.

Zac. 9. Pornite oşti leşăşti amu au aflată Şahin-aga spre Cameniţă şi pre singur craiul aproape de Varşeav în tabără, răspundzindă lui Şahin-aga, solului turcescă, craiul cu scîrbă, pentru stricarea şi căl-cătura păcii, care cu atîtea giurămînturi s-au făcut la Hotin cu soltană Osmană şi între dînsul. Cîteva conace au mărsă cu oşti spre Cameniţă şi cu acesta răspunsă au pornită pre turcul, carile da toată vina pre Abaza-paşea şi cum este gata de perire pentru acéia faptă.

Zac. 10. Fost-au aceasta clătire a léşilor în anul 7143 <1634>, care oşti mai mare si mai bine grijite nu să pomenescŭ în toată Hronica leşască. Ţin minte oamenii bătrîni, carii spun că agiungea tabăra de supt tîrgul Cameniţii pănă la un copaci la cîmpu, mai multă de o milă de loc, că oşti avea gata céle ce era asupra Moscului şi plină Ţara Leşască de mulţime de oameni pre acéle vrémi.

Zac. 11. Iară pănă a sosi craiul leşăscu la Cameniţă, Coneţpolschii hatmanul amu era cu o samă de oşti supt Cameniţă şi viniia şi cărţi pren Vasilie-vodă de la veziriul Murtaza-paşea pentru pace, adeverindŭ lui Coneţpolschii că acéia călcătură a păcii, carea au făcut Abaza-paşea fără ştirea împărăţiei, va plăti cu capul, ca un călcătoriŭ de pace.

Zac. 12. Şi aşea omorîndŭ împărăţiia pre Abaza-paşea sugrumatŭ, s-au răşchirat şi gătirea léşilor în vîntŭ, fiindŭ supăraţi şi slujitorii lor de atîta vreme cu oşteniia la Moscŭ. Au stătut pace iară între leşi şi între turci cu înnoitura legăturilor de la soltan Osmanii, adăogîndŭ şi aceasta legătură între sine pentru tătari, să nu lăcuiască în Bugeagŭ. Omŭ Abaza-paşea vestitŭ cu războaiele asupra Persului şi oştean direptŭ.

Zac. 13. La anul după aceasta au purces soltanŭ Murat cu mare gătire asupra Persului şi într-acelaş an au luat de la perşi cetatea anume Răvanul, care apoi, cît s-au întorsŭ soltan Murat înapoi la Ţarigrad, iară au luat-oă cazilbaşii pre sama sa. Iară Vasilie-vodă domniia cu mare linişte şi pace, fără grije ţara, din toate părţile sta toţi de neguţi-torii şi de agonesită. însă lăcomiia nice pre atunce nu lipsiia, cu dări grele, ce avîndu lăcuitorii ţărîi vrémi de agonesită, biruia toate acéle greutăţi a domniei.

Zac. 14. În Ţara Ungurească era mari amestecături între Racoţi şi între Betlean Isteoan, feciorul lui Betlean Gabor, pentru domniia Ardealului. Ce, au căutatŭ a da locul domniei acéiia Betlean Isteoan lui Racoţi, neputîndŭ avea agiutoriŭ de la împărăţiia Turcului, pentru gătirea lui soltan Murat iară asupra Persului.

Zac. 15. În anul 7145 <1637>, să rădicasă cazacii cu Pavliuc hatmanul asupra léşilor, pentru opreală sa pre Marea Neagră, pre carii Potoţchii hatmanul leşăscŭ polnii l-au lovitŭ şi, închidzîndu-le tabăra, au datŭ cazacii viu pre hatmanul său, pre Pavliuc. Şi în cesta anŭ au făcut léşii şi o cetate anume Godacul pre Nipru, la pragul cel dentîiŭ a Niprului, oprindŭ pre cazaci să nu îmbie pre Marea Neagră, stricîndŭ pacea cu turcii, care opreală lor au răsuflatŭ spre mare pustiitate Crăiei Leşeşti, cu Hmil hatmanul căzăcescŭ.

Zac. 16. Tot într-acéiaşi anŭ, Cantemir-paşea cu ordele sale, peste voia hanului, au ieşitŭ den Crîm şi s-au aşedzat iară în Bugeag, care lucru nesuferindŭ hanul şi mărgîndŭ dodeială şi de la leşi, carii legasă cu a doa legătură pren Coneţpolschii cu Murtaza-paşea veziriul, sa nu hie slobodzi tătarîi a lăcui în Bugeagŭ, făcîndŭ dodeială Crăiei lor, au ieşit porunca la hanul şi lui Vasilie-vodă, domnului ţărîi noastre şi lui Matei-vodă, domnului muntenescŭ, să margă cu hanul asupra lui Cantemirŭ. Deci au venitŭ hanul cu oşti şi au purces şi domnii cu îmbe ţărîle asupra lui Cantemir, care temîndu-să de hanul, au fugit în Ţarigrad, iară ordele lui le-au luatŭ hanul cu sine la Crîm. Si de pîră hanului la împărăţiie, au perit şi Cantemir zugrumat în Ţarigrad.

Zac. 17. După ce au pornitŭ pre tătari, hanul, den Bugeag, au lăsatŭ pre doi soltani, fraţii săi, să vie cu dînşii, iară el singurŭ au purcesŭ spre Crîm înainte. Deci cîndŭ au fostŭ la trecătoarea Niprului, s-au burzuluitŭ nohaii şi au lovit fără nădejde pre soltani şi i-au omorîtŭ pre amîndoi. Şi după această faptă, au purces cu coşurile sale spre Tara Leşască, poftindŭ de la leşi loc, să să aşedze supt ascultarea lor. îmbla pe la tîrguri, pen sate, tot cîte cu o cruce de lemnŭ făcută la pieptŭ, semnŭ de închinăciune. Ce, léşii loc aşea deşertŭ, fără oameni, mai înluntru ţărîi sale neavîndŭ, le-au datŭ cîmpii pe Nipru, între Crilov şi între Godac, şi era aproape do 20.000 de nohai orda acéia.

Zac. 18. Care lucru vădzindŭ împărăţiia Turcului, iară, cu a doa orînduiala au pornitŭ cîţva paşi în prejma lor, la anul după scosul lui Cantemir din Bugeag. Şi iară au venit porunca şi la Vasilie-vodă şi la Matei-vodă, să margă să să împreune cu paşii asupra tătarîlor. Deci, de iznoavă au purces Vasilie-vodă cu oşti, al doilea rîndŭ, la Cetatea Albă, la adunarea paşilor. Iară Matei-vodă au venit pănă la marginea ţărîi sale şi de acolea au pornitŭ un serdar cu oşti de la sine, iară el singur s-au făcut bolnav şi s-au întorsŭ înapoi. Iară şi Vasilie-vodă şi paşii fără zăbavă s-au întorsŭ de la Cetatea Albă înapoi, că pre tătari îi trăsesă amu hanul cu blîndeţă şi cu făgăduinţă de iertare pentru moartea soltanilor şi-i trecusă Niprul, pre unii în Crîmŭ, iară pre alţii i-au aşedzatŭ pre cîmpii Donului. Iară moartea soltanilor mai pre urmă tot n-au lăsatŭ hanul nerăscumpărată.

Zac. 19. Ce, cîţi era din singele lui Cantemirŭ mai capete, într-una de dzile, cu meşterşug i-au împărţitŭ, pre unii la o samă de agii curţii sale, la ospăţŭ, văz, doamne, pe alţii la alţi agi şi la masa sa oprindŭ pre unii. Şi la acéia ospăţŭ i-au omorîtŭ pre toţi, cîţi era Canteniireşti mai aproape. Şi de atunce s-au stinsŭ acéia răgulă la dînşii, care era mai frunte decît toate ordele, precum pre aceste vrémi sintŭ Şirăneştii. Unul den Canteniireşti atuncea, anume Azametŭ-mîrza, pre carile 1-am apucat şi ieu, dvorean la craiul leşăscŭ Vladislav, neprilejindu-se la acéia ospăţŭ ce le făcusă hanul, au scăpat den Crîm în Ţara Leşască şi slujiia la craiul leşescŭ între dvoreani şi avea de la craiul leafă.

Zac. 20. într-acesta anŭ, au luatŭ cazacii Donului Azacul, cetate turcească pre apa Donului, care apoi au dat-o de bunăvoie Moscul turcilor înapoi. Isarŭ au îmblatŭ la acesta mijlocii pentru acéia cetate la Moscŭ, omŭ aicea în ţară pe acéle vrémi yestitŭ cu neguţitoriia în Ţara Moschicească.

Zac. 21. Iară întorsul lui Matei-vodă de la margine, mergîndŭ al doilea rîndŭ la Cetatea Albă, n-au fostŭ fără pricină, ce avîndu mare neprieten-şug Matei-vodă cu Vasilie-vodă, dendată ce au stătut Vasilie-vodă la domniie, făcuse multe amestecături la paşea pe acéia vréme de Silistria. Deci, s-au temutŭ a merge Matei-vodă, de acéle amestecături, ce-i amestecasă Vasilie-vodă la paşa şi la Poartă, ce, precum s-au pomenit mai sus, au trimis oaste, iar el singur s-au întorsŭ la scaunul său.

Zac. 22. Era la împărăţiia lui soltan Murat pre acéle vrémi toate trébile şi lucrurile împărăţiei pre doi oameni, carii era musaipi la sultan Murat, unul silihtar, ce era înluntru, care slujbă este de împărăţiie foarte aproape, adecă spătar, ce poartă spata or buzduganul după împăratul, al doilea, cîzlarŭ-aga, care este pre toată casa împărătească şi pre fete mai mare. Aceşti doi purta toată împărăţiia, veziriia înaintea lor era foarte slabă. Cîndŭ să aduna veziriul cu unul de acéia, spun că le săruta poala hainelor.

Zac. 23. Deci, pre unul de acéle capete la împărăţiie, pe silihtar-paşea, îl cuprinsesă Matei-vodă cu dările, iară pre cîzlar-aga Vasilie-vodă şi ieşiia isprăvi si lui Vasilie-vodă de la împărăţiie şi lui Matei-vodă, pren chipuri mai sus pomenite. Covîr-şiia cu atîta Matei-vodă pre Vasilie-vodă, că avea Matei-vodă şi cu megieşii mare priietinşug, ales cu ungurii. Iar Vasilie-vodă nici cu un megiieş, precum am apucatŭ şi noi acéia domnie, viaţa bună n-au avut, den nebăgare samă pre nime den megiieşi.

Zac. 24. O, nesăţioasă hirea domnilor spre lăţire şi avuţie oarbă! Pre cît să mai adaoge, pre atîta rîhnéşte. Poftile a domnilor şi a împăraţilor n-au hotar! Avîndu multŭ, cum n-ari avea nemică le pare. Pre cîtŭ îi dă Dumnedzău, nu să satură. Avîndu domnie, cinste şi mai mari, şi mai late ţări poftescŭ. Avîndu ţară, şi ţara altuia a cuprinde cască şi aşea lăcomindŭ la altuia, sosescŭ de pierdu şi al său. Multe împărăţii în lume, vrîndŭ să ia alte ţări, s-au stînsŭ pre sine. Aşea s-au stînsŭ împărăţiia lui Darie-împăratŭ de Alexandru Machidon, vrîndŭ să supuie Ţărîle Greceşti şi toată Machido-niia, Darie au stînsŭ împărăţiia sa, de au cădzutŭ pre mînule lui Alexandru Machidon. Aşea împărăţiia Cartaghinii vrîndŭ să supuie Rîmul, au cădzutŭ la robiia rîmlénilor. Aşea Pirŭ-împăratŭ vrîndŭ să ia Italiia, au pierdut ţărîle sale. Aşea şi Mihai-vodă, vrîndŭ să hie crai la unguri, au pierdutŭ şi domniia Ţărîi Munteneşti.

Zac. 25. Aşea şi Vasilie-vodă, avîndu fericite vrémi de domniie în pace den toate părţile, că şi ţara nu era nici cu o datorie îngreuiată, fără nice o dodeială despre turci, carii avea începută sfadă cu perşii şi într-acéle părţi sta cu valuri, au înce-putŭ svadă cu Matei-vodă, domnul muntenéscŭ pentru domniia acei ţări, ori că nu-l încăpea Muldova, ca pre un omŭ cu hire înaltă şi împărătească, mai multŭ decît domnească, ori că siliia să vadză pre fecioru-său, Ionŭ-vodă, la domnie, care hire au părinţii spre feciorii săi, să-i vadză în viaţa lor ieşiţi la cinste. Domnii la domnii pre feciorii săi poftescŭ să-i vadză ieşiţi, boierii la boierii, sluji-toriul să bucură să-şi vadză de slujitorie pre feciorul său harnic, pementeanul de hrana pămîntului pre feciorul său destoinicii pofteşte să-l vadză. Ori că l-au îndemnatŭ pre Vasilie-vodă mare netocmala şi nepriietenşug ce avea mai de demultŭ, încă den boieriia sa, scoasesă domniia Ţărîi Munteneşti de la împărăţiie, pre mijlocul lui cîzlar-aga şi paşii de Silistria, feciorului său, lui Ion-vodă.

Zac. 26. Prostatec îl ţinea Vasilie-vodă pre Matei-vodă. Deci, avîndu şi pre veziriul în partea sa, au făcut oşti de ţară1 şi au purces în Ţara Muntenească asupra lui Matei-vodă, lăsindŭ în scaun pre fecioru-său, pre Ion-vodă. Iară singur au intrat cu oşti în Ţara Muntenească, cu ştirea veziriului şi a paşii de Silistria. Oşti avea cîteva, iară tot de ţară şi lefecii şi céialaltă oaste, fără puţinei sîrbi, ce avea în leafă, călări.

Zac. 27. îară şi Matei-vodă, domnul Ţărîi Munteneşti, nu dormiia, ce apărîndŭ al său, avea oşti şi streine, şi de ţara sa, ales pedestrime, hie cîndŭ avea pănă la o mie în leafă, fără dărăbanţii de ţară şi călări de ai noştri moldoveni, acolo mersi în leafă, cărora numele era livinţii, şi leşi călări ţinea pururea cîte 200 şi deosebi unguri călări. Şi dideasă ştire şi la arcalele sale, ce avea la împărăţiie, de silă ce-i făcea Vasilie-vodă. Deci, cu mijlocele lui silihtar-paşea, bine n-au intrat Vasilie-vodă în ŢaraMuntenească, la o vale care să chiamă Rîbna, l-au tîmpinatŭ un ceauşŭ de la împărăţie cu poruncă numai să să întoarcă Vasilie-vodă îndărăptŭ. Şi în urma ceauşului au sositŭ şi o samă de oşti a lui Matei-vodă. Zac. 28. Numai ce au căutat lui Vasilie-vodă a să întoarce înapoi, vădzîndŭ cartea împărătească şi cine era soltanŭ Murat-împaratul, nu era de-a şuguire cu dînsul. Deci purcegîndŭ îndărăptŭ Vasilie-vodă, să simeţlsă muntenii şi în chipul goanei, să gonească pre oştile lui Vasilie-vodă, lovisă la coada oştii. Ce, s-au întorsŭ apoi oştile de ţară şi singur Vasilie-vodă şi au înfrîntŭ pe munteni si au prinsŭ cîţva vii şi au şi peritŭ den munteni cîţva. Vasilie-vodă apoi, după acéia au ieşitŭ îndată den Ţara Muntenească, plinindŭ porunca împărăţiei şi şedzindŭ cîteva dzile la Ploscuţéni, la Putna, de acolo au porriitŭ pre ceauşul cel împărătescŭ, iară singur s-au întorsŭ şi au venit în scaunŭ.

Zac. 29. Era pre acéle vremi veziriul Tabani Buiuc, carile ţinea cu Vasilie-vodă şi paşea de Silistria, iară aşea şi numai să scoată pre Matei-vodă să pusesă cu toată voia. Şi fără ştirea împărătească ieşiia de la veziriul isprăvi de domnia Ţărîi Munteneşti lui lonŭ-vodă, feciorului lui Vasilie-vodă. Cum şi atuncea, dacă au vădzut veziriul împiedecate isprăvile dentîi de silihtariul, au făcut altele, la singur paşa de Silistria, să ducă el singur pre feciorul lui Vasilie-vodă în scaunul Ţărîi Munteneşti, care lucruri apoi au mîncatŭ capul veziriului, obli-cindŭ împărăţiia pen silihtariul războaiele şi vărsările de singe între domni, de unde să pogoară. Nice te mira, cum de au pututŭ domnii a îmbla în zarve, fără ştirea împărăţiei şi ales la un împărat leu ca acéia.' Deci, să ştii că ţărîle pre atunce acéstea nu era aşea supuse, ce într-altă voie veghiată şi să temea turcii să nu se dea Ţara Moldovei în partea léşilor, carii era pre acéle vrémi foarte tare, cît să siia împărăţiia de sfada léşilor şi ales avîndu amu începute războaie cu perşii, precum ţi s-au pomenit. Ce era bucuroşi că să sfădescŭ aceste ţări între sine şi poţi pricepe şi pre domniile acéstea aşea de îndelungate, 19 ani Vasilie-vodă domnŭ, iară Matei-vodă pănă la moarte, aproape de 30 de ai la domniie. Alte vacuri să socoteşti ţărîlorŭ acestora pre atunci.

Zac. 30. Cu al doilea isprăvi de domniia Ţărîi Munteneşti au socotitŭ Vasilie-vodă cu altă cale. Avîndu acéia şi de la veziriul ştire, au pornit pre Ion-vodă la paşea de Silistria cu cîţva boieri, să-l ducă paşea în scaun. Şi trimisesă înainte la paşea pre Enachie Catargiul vel-postelnic, să mai întărească -lucrurile, păn a veni Ion-vodă. Ce, şedzîndŭ acolea la paşea Catargiul, aşteptîndŭ sosirea lui Ion-vodă, au simţit lucrurile într-altŭ chip, că-i agiunsésă pre paşea iară alte porunci împărăteşti pren silihtariul şi-i unsesă osiia şi paşii Matei-vodă. Deci, vădzindŭ Catargiul lucrurile într-altŭ chip şi amirosindŭ că, cît ari sosi lonŭ-vodă la paşea, va să-l oprească şi să-l trimită la împărăţiie, au dat Catargiul ştire la boieri, ce era pe lîngă Ion-vodă, amu aproape de Dristor, la un satu şi îndată s-au întorsŭ Ion-vodă can cu fuga de grijea paşii şi au ieşit şi a doa ispită pentru domniia Ţărîi Munteneşti.

Zac. 31. Iară nici cu atîta nu s-au lăsat Vasilie-vodă, ce îndemnatŭ şi de veziriul şi ca o nemică socotindŭ a călca pre Matei-vodă, iară au strînsŭ oşti şi cu mai bună gătire, cu pedestrime, cu pusei şi iară au purces în Ţara Muntenească asupra lui Matei-vodă şi cu acéia nebăgare în samă de Matei-vodă, cît aicea în locul său pusesă domnŭ pre fecioru-său, Ion-vodă, în scaunul ţărîi, cu boieri, cu ispravnici, cu domniie deplină, tiindŭ ca-n palmă domniia Ţărîi Munteneşti. Iară lunecoasă sintŭ lucrurile războaielor şi în puterea lui Dumnedzău mai multă stau. Nice unu nepriietin, cît de slabŭ hie, cum să nu-l ţiie nimea, nece-1 ţinu oştenii cei direpţi. Şi bine au dzis unul: „Bella momentis constant", adecă „Războaiele în clipala ochiului stau". Că atîta era numai să ie acéia războiŭ Vasilie-vodă si să să aşedze în domniia Ţărîi Munteneşti. Iară roata lumii nu aşea cum gîndeşte omul, ce în cursul său să întoarce.

Zac. 32. De care silă n-au pututŭ nice silihtariul a-i trimite alte isprăvi lui Matei-vodă, să nu să de tot descopere cu îmbletele împrotiva veziriului, să-i răsaie ceva împărăţiei cu scîrbă în partea sa, că, ales la turci, foarte cu siială sintŭ toate şi cu mare meşterşug şi taină strică unul altuia, cîndŭ va unul pre altul să-l surupe. Că să pîrască a vedere, sie strică, cine începe pîră. De multe ori cu laudă pre nepriietinul său mai curundŭ coboară şi ales supt împărăţiia lui soltan Murat cu mare siială era toţi. Iară totdeauna trimite silihtariul pre taină la Matei-vodă, îmbărbătîndu-l să stea împrotiva lui Vasilie-vodă, să-l bată, iară despre scîrbă împărătească să nu poarte grije, că ieste grija lui. Deci, şi Matei-vodă ş-au strînsŭ oastea toată şi vădzindŭ că Vasilie-vodă trage cu ostile sale spre Bucureşti, nu spre Tîrgovişte, au coborîtŭ şi elŭ spre Bucureşti cu oşti.

Zac. 33. Vasilie-vodă, daca au sositŭ la Praova, la sat anume Ojogenii, ştiindŭ din limbi de gătirea lui Matei-vodă împrotiva sa şi cu oşti cîteva şi streine şi de ţară, au făcută sfat acolea la Ojogeni, socotindŭ şi trecătorile apelor şi locuri închise de păduri de pen toate părţile şi de bîhnişuri, înţelegîndŭ pre Matei-vodă că anume locuri ca acelea pofteşte să dea războiŭ, fiindŭ oştile mai tare hiecare la locul său şi la strîmtori, împrotiva oştilor celor streine hie cîndŭ cei de loc sintŭ mai tari, au ales cu sfatul să nu treacă Praova, ce să stea acolea la cîmpŭ, să tragă pre Matei-vodă, să iasă cu oştile sale la cîmpŭ. Şi aleglndu-se sfatul, au purces toate ostile lui Vasilie-vodă în jacuri în podgorii, pe supt munţi, încotro să bejenise toată Ţara Muntenească, de pen toate acéle olate, pănă în Praova.

Zac. 34. Şi aşea cu acela sfat — ce svétnici or hi fostŭ aşea de buni de războaie pre atunci — răşchirată oastea pe la jacuri, în loc au priceput Matei-vodă lucrul şi îndată au purces spre Praova. Şi di-reptŭ în prejma Ojogénilor, unde era Vasilie-vodă cu corturi, au stătut la trecătoare, dîndŭ ştire den cîteva pusei ce avea cu sine şi îndată au început a trece oastea în vad. Tot călăreţul au trecut cîte un pedestraş după sine şi au stătut în tocmală cu oştile, dencoace de Praova, tocmindŭ oastea pedeastră cu focul şi cu puşcile între oastea că]ăreţă şi au purces cu toată oastea stolită asupra taberii lui Vasilie-vodă.

Zac. 35. Nu avea de ce să apuca Vasilie-vodă cu oastea răşchirată în toate părţile si aşea venire asupra degrabă a lui Matei-vodă şi întemeiată. Că oştenii lui Vasilie-vodă, unii veniia cu plean îngreuiaţi, neştiindŭ lucrul ce este, alţii spăimaţi de sosirea oştilor aşea degrabă, mai multŭ de gătire la fuga îndată au stătut, nu de război. Şi aşea şpîrcuită oastea şi fără nice o tocmală, au plecat şi Vasilie-vodă fuga şi toată oastea, cîtă nu era dusă în pradă lăsîndŭ şi corturile, şi puşcile, şi pedestrimea toată pre mîna lui Matei-vodă. Şi de grijea gonaşilor, Vasilie-vodă au lăsat drumul pe care Venisă, ce de-a direptul au năzuit la Brăila.

Zac. 36. La Brăila zăbăvindŭ Vasilie-vodă cîteva dzile şi Matei-vodă dedésă ştire de olac la paşea îndată de izbîndă sa asupra lui Vasilie-vodă. Aşea de sîrgŭ lucrul, ori cu ştirea paşii, ori dentru sine agii de Brăila şi de Mecinŭ sfătuiia să prindze pre Vasilie-vodă, să-l trimită la paşea. Şi să nu hie dat ştire Stamatie, ce au cădzutŭ apoi stolnic la Vasilie-vodă şi la alte domnii pre urmă şi postelnic mare, ar hi încăput Vasilie-vodă la prinsoare. Ce şedzîndŭ sară la masă, i-au dat ştire şi de la bucate s-au sculatŭ, pentr-o grădină, peste un gardŭ, suindŭ de pe spinarea unuia din slujitori şi acolo i-au scos calul şi au ieşitŭ cu fuga din Brăila, la Galaţi, lăsindŭ toate în Brăila, cîte nu rămăsesă la Ojogeni.

Zac. 37. Inţelegîndŭ Ion-vodă, feciorul lui Vasilie-vodă, poticala tătîne-său în Ţara Muntenească, au strînsŭ boierii ce era puşi la boierii pe lîngă sine şi le-au dzis, cum el, nefiindŭ de domnie, pentru slabă sănătate ce avea (că era Ion-vodă omŭ slabŭ şi deznodată şi de mîni şi de picioare, cum n-ar hi fostŭ feciorul lui Vasilie-vodă, care era ca un leu şi la hire, şi la trup), iară tătîne-său lasă scaunul domniei. Şi au venit Vasilie-vodă iară în scaun.

Zac. 38. Iară Matei-vodă jeluindu-se şi la împărăţiie de pradă ce făcuse oştile lui Vasilie-vodă şi la megieşi, să-şi întoarcă călcătura ce făcuse Vasilie-vodă Ţărîi Munteneşti, legasă cu Racoţii cneadzul Ardealului, tatăl lui Gheorghie Racoţi, lucrul, fiindŭ şi Racoţii rănit cu nebăgarea în samă megieşii lui de Vasilie-vodă, au pornit neşte oşti asupra lui Vasilie-vodă, cu lonŭ-vodă Moghila, feciorul lui Simion-vodă, carele era la Ardeal aşedzat, după războiul de la Ştefăneşti, care era între feciorii lui Simion-vodă şi între feciorii lui Ieremie-vodă pentru domniia ţărîi. Şi amu pănă în Trotuş coborîţi ungurii şi oştile munteneşti păn la Milcov sosiţi, au schimbatŭ Racoţi sfatul cu Matei-vodă. Ori temîndu-să de împărăţiie, înţelegîndŭ patima veziriului, ori alta socoteală le-au venit, au întorsŭ şi pre Ion-vodă cu oştile îndărăptŭ şi s-au întorsŭ şi muntenii. Ieşisă casa lui Vasilie-vodă spre Huşi de spaima acéia. Şi pre vremea cobo-rîtului acestor oşti asupra lui Vasilie-vodă, au pe-ritŭ şi Gorgan, şi Sămăchişă căpitanul şi Cîrste visternicul, den prepus de la domnie pentru vicleşug.

Zac. 39. Deci după aceste zarve, numai ce i-au căutat a sta lui Vasilie-vodă la pace, vădzîndŭ şi primejdia veziriului, curundŭ după acéia, să nu să mai aţiţe lucrurile asupra sa. Cum n-ar hi fostŭ fără primejdiie Vasilie-vodă atunceşi, de n-ar hi stătut împărăţiia după lucrurile împrotiva perşilor, care curundŭ după acéia au purces cu toată puterea asupra Vavilonului. Ori de la cei doi megiieşi n-ar hi fostŭ fără răscoală, de nu s-ar hi spăimat Racoţi şi Matei-vodă cu moartea veziriului. Şi sta în cumpănă soltan Murat, asupra Azacului va merge, că încă nu-l didésă moscalii, au asupra Vavilonului. Ce, viindŭ cu acéia veste Isarŭ. că or da Azacul moscalii, au purces asupra Vavilonului. Iară pănă a să înţelege purcesul, aceste ţări era supt grije că va veni împărăţiia spre aceste părţi cu oşti. Fost-au aceste zarve între Vasilie-vodă şi între Matei-vodă în anul 7144 şi în anul 7145 <1636—1637 >.

Zac, 40. Iară primejdia veziriului Tabani Buiuc, anume cum au venit, de au perit de soltan Murat, aşea au fostŭ: după răszipa de la Ojogeni oştilor lui Vasilie-vodă, face Matei-vodă ardzehal, adecă răvaş de jalobă, la singur împăratul şi aflîndŭ omŭ de acéia treabă, să dea acéia jalobă la singur împăratul, au purces omul acéia cu cărţile şi, ştiindŭ rîndul, au păzit cîndŭ au ieşit împăratul la primblare cu vînătoare la cîmpŭ. S-au făcut omul a merge de olac pe denaintea împăratului, anume să-l vadze. Şi aşea vădzîndu-l împăratul mărgîndŭ tare, au trimis de l-au oprit şi au pus de l-au întrebatŭ de unde vine. El au răspunsŭ că vine den Ţara Muntenească cu cărţi la împărăţiie, să ştie împărăţiia de mare vărsare de singe si pradă ce s-au făcut în Ţara Muntenească de Vasilie;vodă, care au venitŭ cu oşti asupra lui Matei-vodă. înloc au trimis împăratul de i-au luat cărţile şi au cetit ardzahalul cel cu jalobă asupra lui Vasilie-vodă, pomenindŭ că să laudă Vasilie-vodă că are isprăvi de la veziriul, să hie domnŭ şi în Ţara Muntenească, şi în Ţara Moldovei. Atunci au avut vréme silihtariul asupra veziriului, căindŭ ţărîle, cum să strică ele în desine şi să pradă. De care jalobă focŭ s-au făcutŭ împăratul, soltan Murat pre viziriul, înţelegîndŭ că de la veziriul să coboară acéle amestecături. Ce, dentăi au trimis pre omul cu toate acéle scrisori, să vadză şi veziriul. Ce, au dzis silihtariul cătră împăratul ca omul îndată va peri de veziriul. Deci, i-au dat hasăchii şi i-au învăţat singur împăratul: „Pre acestŭ omŭ iară să-l aduceţi la mine". Şi aşea au fostŭ: l-au dus hasăchi la veziriul şi dacă au înţeles veziriul, au vădzutŭ că este rău de dînsul. Au vrut să oprească pre om, ce hasăchii i-au spus porunca care au de la singur împăratul, să-l ducă pre omul iară la împăratul.

Zac. 41. Scosesă veziriul daruri hasechiilor, să lasă pre omul la dînsul, ce nu s-au cutedzat hasechii de silihtariul a face peste poruncă. Iară să nu hie fostŭ omul de faţe, putea să tocmască veziriul lucrurile sale, dzicîndŭ că au fostŭ un marghiol de cei de Ţarigrad şi au spus menciuni, că de aieste să fac multe la turci sau s-ar hi uitatŭ la împărăţie, care de lucrurile a toata lumea gînclindŭ, céle mai mănunte le trece cu gîndul. Ce, păziia acestŭ lucru silihtariul, să nu scape vréme ca acéia asupra veziriului. Şi înnoindŭ scîrbă împărăţiei silihtariul, au chemat pre veziriul împăratul şi după mustrare că strica ţărîle fără ştirea lui, l-au omorît. Şi aşea au ieşit veziriului aceluia zarvele între domni. Aceste am înţăles de la boieri bătrîni de sfatŭ pre acéle vrémi.

Zac. 42. Curundŭ după aceste svade cu Matei-vodă, să potoale Vasilie-vodă sunate zarvele, pre fecioru-său, pre Ion-vodă, l-au tremis la Ţarigrad, undeşi s-au săvîrşit şi viaţa nu pestiţi ani. Şi s-au săvîrşit într-aceşti ai dzilele şi doamna dentîi a lui Vasilie-vodă, fata lui Bucioc. Şi după moartea doamnei, au trimis Vasilie-vodă pre Catargiul în Ţara Cerchijască şi de acolea i-au adus doamnă, fata unui mîrzac de ai lor, cu care au trăit apoi pănă la săvîrşitul său.

Zac. 43. în anul 7143 < 1635 >, au luat sultan Murat Vavilonul cu mare vărsare de singe de la perşi, după patru luni den ce dzi începuse a bate oraşul. Spune istoriia să hie fostŭ 30.000 de oşteni în Vavilon. Ce, acéie gătire făcusă şi sultan Murat asupra perşilor, cît singur Vavilonul. Iară tot Mi-siriul1 şi paşii ce sintŭ peste arapi i-au pornit despre Marea Roşie, de au lovitŭ şi dintr-acolea Ţara Persului şi le-au luat turcii şi dentr-altă parte o scală foarte mare. Şi aşea îndoitŭ Persul, n-au putut da nici un agiutor Vavilonului.

Zac. 44. Sultan Murat într-acolea zăbăvindu-se cu oştile, iară aicea, în ceste părţi, sta fericite vacuri şi linişte şi pace întemeiată den toate părţile, fiindŭ în pace amu Vasilie-vodă şi cu megiiaşii. Şi în-tr-aceşti ani au zidit Vasilie-vodă şi lăudate mănăstiri, şi aice în oraşul léşilor, întîi supt numele a trei sfinţi învăţători a besericii, ce să dzice Trieh Svetitelei, mai pe urmă mănăstirea, a doa mănăstire, a Golăi, cu făptură, cum să vede, peste toate mănăstirile aici în tară mai iscusită. Golăé îi dzic pre numele unui boier iu, anume Golăi, carele într-acela loc au avutŭ făcută o besericuce de piatră. Şi în ceşti ai au adus Vasilie-vodă şi moaştiile a sfintei prepodobnei Paras-chevei, în anul 7148 <1640>, căriia svinte viaţa şi de pe ce locuri au fostŭ, să citeşte viaţa ei petrecută cu mare dumnedzăire în Minei, în luna lui octovrie, în 14 dzile.

Zac. 45. Aceştii domnii au făcut ca de iznoavă şi curţile céle domneşti în Iaşi, casele céle cu cinii, grădini, grajdiuri de piatră, tot de dînsul sintŭ făcute. Şi multe locuri au aşădzat, care au stătutŭ multe vrémi stătătoare. Că de a fostŭ cîndva vrémi fericite acestor părţi de lume, atuncea au fostŭ. Plină Ţara Leşască, oi dzice, de aur, la care pre acéle vrémi curea Moldova cu boi de negoţ, cu cai, cu miiere şi aducea dintr-acéia ţară aurŭ şi argintŭ. Oi putea dzice că săracŭ nu să afla pre acéle vrémi, doară care nu-şi vrea să aibă. Ţara Leşască la acéia scară de fericire să suisă, precum şi singuri léşii dzic şi scrisorile lor, care nici o crăie pre acéle vremi nu era deopotrivă; în bine şi în dezmierdaciune pre atuncea léşii, şi aşea şi ţara noastră.

Zac. 46. Iară di pe acéle vrémi să cunoaşte paharul lui Dumnedzău aproape de schimbare şi curundŭ spre alte mai cumplite vrémi. Că era la mare zbur-dăciune ţărîle aceste. Si care ţări să suie pre la mare bivşuguri, zburdeadză hirea omenească peste măsură, şi zburdăciunea naşte păcatul şi pre păcatul urmadză mînia lui Dumnedzău. Aşea Tara Léşască era la mare zburdăciune, aşea şi aicea ţara şi singur dom-nulŭ Vasilie-vodă, cu silă a cîteva case de boieri, luîndu-le fetele peste voia părinţilor la ţietorie. Iară oamenii de casa lui, nepoţii lui Vasilie-vodă, ca mai mare sile făcea, luîndŭ băieţii oamenilor în silă la curvie, care toate fapte mai pe urmă s-au arătat cu mare osindă asupra casei lui Vasilie-vodă.