string(7) "library" string(8) "document"
87
82
1646
1475
1711
1391
1832
5500
80
1467
940
1639
514

Impresii de călătorii Wilhelm Tell

1 2 3 4

— Încă?

— Oh! încai dacă n-am găsit îndurare de la oameni, să cer milostivirea lui Dumnezeu! Aceasta e un lucru ce se dă şi osânditului pe eşafod.

— Roagă-te.

Wilhelm îngenuche şi să păru absorbit în ruga sa. în vremea aceasta pe copil îl lega de copac; vrură să-i lege ochii, dar el nu priimi.

— Pentru ce nu îi legaţi ochii, zise Wilhelm, curmându-şi rugăciunea.

— Cere să te vază, răspunseră arcaşii.

— Şi eu nu voi să mă vază, strigă Wilhelm; nu voi, m-auziţi? Sau daca nu, nu priimesc alcătuirea, el să va mişca văzând săgeata viind şi îmi voi omorâ copilul. Walter, lasă-te să-ţi lege ochii, te rog.

— Bine, zise copilul.

— Mulţumesc! zisă Wilhelm ştergându-şi fruntea şi uitându-se speriat împrejurul său, mulţumesc, tu eşti un bun băiat.

— Aide, curaj, tată! îi strigă Walter.

— Aşa, aşa, zise Wilhelm, puind un genuche în pământ şi întinzându-şi arbaleta; apoi, înturnându-să spre Guessler: Domnul meu, este încă vreme, cruţă-mă de un păcat şi pe măria ta de o bătaie a cugetului. Zi că toate au fost ca să mă pedepseşti, ca să mă cerci, şi că acum, după ce ai văzut cât am suferit, mă ierţi; aşa e, domnul meu, aşa e că mă ierţi? urmă el, târându-se pe genuchi; pentru numele Fecioarei Măriei, pentru numele tuturor sfinţilor, iertare! iertare.. .

— Aide, dă mai curând, zise Guessler, şi nu mă scoate din răbdare; n-a fost aşa vorba? Să te văz, vânătorule, arată-ţi iscusinţa.

— Doamne, Dumnezeul meu, fie-ţi milă de mine! murmură Wilhelm, înălţând ochii spre cer. Pe urmă, luându-şi arbaleta, puse săgeata, răzimă condacul de umăr, rădică câtinel vârful; apoi, sosind la înălţarea căzută, omul acest, tremurând dinioarea ca o frunză clătită de vânt, se făcu nemişcat ca un arcaş de piatră. Nici un suflet nu se auzea. Toate răsuflările era prinse, toţi ochii aţintaţi. Săgeata zbură, un strigăt de bucurie răsună, mărul era pironit în stejar şi copilul neatins. Wilhelm vru să se scoale, dar aligni, scăpă arbaleta şi căzu ameţit. Când îşi veni în sine, era în braţele copilului său. După ce îl sărută de o mie de ori, să înturnă spre guvernorul şi întâmpină ochii lui scânteinzi de mânie.

— Făcut-am precum mi-ai poruncit, domnul meu? zise el.

— Dar, răspunse Guessler, şi tu eşti un viteaz arcaş. Pentru aceasta te iert precum ţi-am făgăduit, că nu ai respectat poruncile mele.

— Şi eu domnul meu zisă Wilhelm, te iert pentru chinurile cele de părinte care am tras.

— Dar mai avem încă o socoteală de răfuit amândoi. Tu ai dat ajutor lui Conrad de Baumgarten, care e un ucigaş şi un rău, şi tu trebuieşti pedepsit ca un tovarăş al lui.

Wilhelm se uită împrejurul său ca un om ce nebuneşte.

— Duceţi pe acest om în temniţă, flăcăi, trebuie o judecată în formă pentru a pedepsi uciderea şi nalta trădare.

— Oh! trebuie să fie o dreptate în cer, zise Tell, ducându-se la închisoarea sa.

Copilul însă fu trimis la maică-sa.

1 2 3 4