Era odat-un împărat ş-avea trei fete şi erau aşa de frumoase, de la soare te puteai uita, da la dânsele ba. Acu, cele două erau cum erau, da cea mijlocie nici se mai povesteşte frumuseţea ei. Acu câţi feciori de-mpăraţi şi de ghinărari au cerut-o, împăratul n-a vrut să le-o deie. Acu-ntr-o seară au venit trei tineri şi le-au cerut, da el n-a vrut să le dea. Acu ei au ieşit afară şi unul dintr-înşii a prins a fluiera cât s-a făcut un nor mare şi nu s-au mai văzut nici ei, nici fetele. Le-a răpit. Acu-mpăratul a scos veste-n ţară că cine-a găsi fetele le dă de nevastă. Acu-n satu cela-a-mpăratului era un om ş-avea trei flăcăi.

Doi erau cum erau, da unul era prost, şedea-n cenuşă şi-l chema Călin Nebunul. Ş-au zis acei doi fraţi: “Haidem şi noi să căutăm fetele-mpăratului”. Da’ Călin a zis: “Hai şi eu cu voi“. Ş-acei doi au zis: “Hai“.

Şi-mpăratul a zis că care s-a porni după fete le dă bani de cheltuială şi straie de primeneală. Acu ei au făcut un arc ş-au zis că unde l-a zvârli, până unde-a ajunge, acolo să poposească.

A aruncat cel mare ş-a mers vo două zile ş-a ajuns. A aruncat şi cel mijlociu şi tot aşa degrabă a ajuns. Da când a aruncat Călin Nebunul, a mers trei luni de zile, zi şi noapte, şi de-abia a ajuns. Acu ei, mergând pe drum, au gătit şi cremenea şi amnaru. De-abia au avut cu ce aţâţa oleacă de foc. Ş-au zis aşa ei înde ei că să păzească focul unul din ei cât or dormi ceilalţi doi, că dacă s-a stinge focul, îi taie capul celui ce-a păzit dintr-înşii. Acu s-au culcat cei doi, şi cel mare a rămas să păzească. Pe la miezul nopţii s-a auzit un vuiet grozav.

Era un zmeu cu trei capete.

— Cum ai putut să-mi calci moşiile de la tată-meu făr’ de voia nimănui? Hai la luptă!

— Hai!

Şi s-au luptat ei, s-au luptat, pân’ acu l-a omorât pe zmeu şi a făcut din capetele lui trei căpiţi de carne. Acu se trezesc cei doi.

— Uite, voi aţi dormit, da’ eu uite ce lupt-am avut.

Acu a doua noapte cel mijlociu era să stea de strajă. Iar pe la miezul nopţii se aude-un vuiet.

— Cum ai putut să-mi calci moşiile lui tată-meu fără voia nimănui?

Aista era cu patru capete.

— Hai la luptă!

— Hai!

Şi l-a omorât şi pe acesta ş-a făcut patru căpiţi de carne din capetele lui. Acu, când s-au trezit ei, o-nceput să-i deie de grijă lui Călin Nebunul că să păzească bine focul. Acu el a treia noapte era să fie.

Acu iar pe la miezul nopţii s-auzi un huiet mare. Un zmeu era — cu opt capete.

— Hi! zice Călin Nebubul, — că şi zmeul era năzdrăvan, şi ştia de dânsul — hai la luptă!

— Hai!

Cât se luptă, se luptă cât de cât să nu se deie zmeul. I-a tăiat Călin Nebunul o ureche ş-a picat o picătură de sânge ş-a stins focul. Ş-aşa, pi-ntuneric, s-o nceput ei a lupta ş-în sfârşit l-a omorât Călin Nebunul ş-a făcut opt căpiţi de carne. Acu ce să facă el? Foc nu-i. S-a luat el şi mergea aşa supărat prin pădure ş-a ajuns la un copac nalt şi s-a suit în vârful lui ş-a văzut în depărtare o zare de foc. Scoboară el şi se porneşte s-ajung-acolo şi-ntâlneşte un om pe drum.

— Bună noapte!

— Mulţumesc d-tale!

— Da’ cine eşti d-ta?

— Eu-s De-cu-sară.

Călin Nebunul l-apucă şi-l leagă de-un copac cot la cot. Mai merge el o bucată bună, şi mai întâlneşte un om.

— Bună noapte.

— Mulţumesc d-tale.

— Da’ cine eşti d-ta?

— Eu îs Miezu-nopţii.

Ia şi pe-acela şi-l leagă iar de-un copac. Mai merge el înainte şi mai întâlneşte un om.

— Bună noapte.

— Mulţumesc d-tale.

— Da’ cine eşti d-ta?

— Eu îs Zori-de-ziuă.

Îl leagă şi pe-acela. El i-a legat, că lui i-era frică să nu se facă ziuă. În sfârşit, ajunge el acolo. Acolo era o groapă mare ş-un cazan c-o pereche de pirosteie mari, şi-ntr-însul fierbea vo două-trei vaci şimprejurul pirosteilor se cocea o turtă. Şi împrejurul ei dormeau doisprezece zmei şi două zmeoaice, mamele lor. Acu Călin Nebunul ia vo doi tăciuni într-un hârb ş-un cărbune-n lulea şi, plecând, iacă, i-a venit aşa o miroznă de bună din demâncat, şi, luând o bucăţică, a curs apă clocotită pe urechea unui zmeu şi el a ţipat straşnic, că toţi s-au trezit şi l-au prins pe Călin Nebunul.

Ş-au vrut să-l omoare şi el a zis:

— Mă rog d-lor-voastre, lăsaţi-mă, că sunt om sărac!

Da’ ei au zis aşa:

— Dacă tu ne-i aduce pe fata-mpăratului Roşu, noi te-om lăsa.

Da’ el a zis:

— Da’ de ce n-o luaţi d-voastră, că sunteţi mai mulţi şi mai tari?...