Ansamblul costumului bărbătesc comparativ cu cel femeiesc conţine mai puţine variante tipologice şi este decorat mai redus. Piesele, care definesc aspectul vizual – decorativ ale costumului bărbătesc sînt: cămaşa, iţarii şi brîul, căciula sau pălăria, sumanul, cojocul şi mantaua.

Cămaşa bărbătească conform croielii este cunoscută prin răspîndirea unor tipuri de bază: „cămaşa dreaptă tip tunică”, „cămaşa cu platcă”, „cămaşa de mire”, „cămaşa cu fustă”.

Cămaşa dreaptă de tipul „tunică” este o formă arhaică de largă răspîndire teritorială în toate zonele Moldovei, deosebindu-se după dimensiuni. Se croia „de-a-ntregul” dintr-o bucată de pînză (lat de pînză) lungă, care venea în faţă şi la spate, pînă la genunchi, fără a avea cusătură pe umeri, mîneca largă prinsă de la umăr, cu clini la stan, gulerul drept sau guler dublu alăturat în jurul gîtului. Deseori pentru zile de sărbători gulerul, mînecile la umăr şi la mangetă, piepţii şi poalele se brodau. Cămăşile de lucru în trecut se confecţionau din pînză de cînepă, mai tîrziu din cînepă sau in albit cu bumbac. De la sfîrşitul secolului al XIX-lea pentru sărbători, îndeosebi pentru tineri se confecţionau cămaşe de bumbac.

O altă variantă răspîndită o avea „cămaşa cu platcă”, care era dublă, avînd şi căptuşeală. Acest tip avea o mai largă răspîndire la sfîrşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea în zona de centru a Moldovei, îndeosebi în portul tinerilor, prezentînd după forma croielii o alternativă a cămaşelor de tip orăşenesc. Stanul cămaşei la spate şi dinainte era larg şi încreţit.

În partea de nord a Moldovei, unde se întîlnesc în unele sate şi reprezentanţi ai populaţiei slave, se întîlneau şi cămaşe croite cu tăietura gulerului, ce se încheia pe stînga. Ele se îmbrăcau în pantaloni.

Deosebit de frumoase erau „cămaşele de mire”, care se brodau mărunt cu multă chibzuială de către fete pentru ziua nunţii. Acesta era de fapt cadoul miresei pentru mire, adăugîndu-se şi un brîu cu motive alese. Ea se broda în cruciuliţe sau neted - „alb”, „butuc” la guler, piept, mangete, tivindu-se pe margini cu găurele. Se îmbracă în pantaloni.

Mai puţin întîlnită în cercetările secolului al XX-lea a fost „cămaşa cu fustă”, care putea fi purtată peste sau în pantaloni. Cămaşele bărbăteşti cusute din pînză de cînepă, in sau bumbac ţesute manual astăzi nu se mai întrebuinţează în sate, folosindu-se numai cele produse de fabrică. Numai în colectivele etnofolclorice putem vedea cămaşe brodate deseori pe pînză asemănătoare celei de casă. În secolul al XX-lea decorul ornamental cît şi cel cromatic al cămaşelor a evoluat spre o încărcare cu culori vii, motive mărite, care vorbesc despre o modificare nu prea reușită sau uitare a tradiţiilor cămaşelor tradiţionale.

În partea de la talie în jos bărbații purtau pantaloni, care sînt de mai multe tipuri: „izmene”, „iţari”, „bernevici”, „nădraji” şi „meşini”. Cele mai răspîndite erau “izmenele”, care vara serveau şi ca pantaloni, erau cusuţi din pînză de bumbac cu in, sau cînepă. Mai tîrziu ei se îmbrăcau ca lengerie de corp din pînză de bumbac.

Tipic pentru moldoveni erau „iţarii”, care se coseau din țesătură de lînă cu bumbac şi aveau o lungime de 2 m, dar fiind şi înguşti se încreţeau pe picior de la gleznă pînă la genunchi. Se purtau vara şi iarna.

Pe timp de iarnă bărbaţii purtau „bernevici” cusuţi din ţesătură groasă de lînă, lucrată manual și îndesită la piuă, de culoare naturală albă, sură. Se întîlneau bernevici fără creţi, se purtau în zile de lucru. Li se mai spunea şi„cioareci”.

Tot pentru iarnă se coseau „nădraji” cu clinuri, din lînă groasă de culoare naturală. Păstorii purtau iarna pantaloni din blană de oae, cu miţele înăuntru numiţi „meşini”.

La sfîrşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea în Moldova se răspîndesc pantalonii de croi orăşenesc cusuţi din suman de casă, ţesătură manuală de lînă, vopsită în coloranți naturali (albastru închis, cafeniu închis), iar mai tîrziu din postav de fabrică.

Portul bărbătesc este completat cu anumite haine, care se îmbracă deasupra cămaşei şi anume pentru vară – „jaletcă” fără mîneci cusută din postav, iar pentru iarnă „cheptar” sau „boandă” din blană de oaie, frumos ornamentată prin aplicaţie. Cînd era mai frig, bărbaţii îmbrăcau „sumanul” – o haină lungă mai jos de genunchi făcută din „suman” – postav de casă de lînă de culoare naturală – sură, neagră, cafenie. Sumanul de sărbătoare şi pentru cavaleri se ornamenta cu şiret negru răsucit din fire de lînă aspră.

Pe timpuri reci, ploioase, pentru iarnă şi la drum îndelungat bărbaţii purtau„manta cu glugă”, „burca”, cusute din postav gros de casă „pănură, şiac” bătut la chiuă ca să fie ţesătură îndesită pentru a proteja corpul de frig. Ţăranii mai înstăriţi pentru iarnă aveau „cojoc” din blănuri de oaie de culoare albă, cafenie, neagră. Lungimea cojoacelor era diferită pînă la genunchi şi mai jos. Însă în părţile de nord ale Moldovei şi Bucovinei se întîlneşte un fel de îmbrăcăminte de iarnă cusută dintr-o ţesătură groasă realizată cu miţe lungi înafară. Acest tip de îmbrăcăminte miţoasă se numea „gubă”, „sarică” şi era îmbrăcată de păstori.

Bărbaţii numaidecît purtau brîie ţesute din lînă aspră, de o grosime potrivită. Brîiele bărbătești au o lungime de pînă la 3 m şi lăţime de 12-15 cm. Brîielor mai late (de 15 cm) le spuneau late de „o palmă domnească”, înfăşurînd talia de cîteva ori. La capăt brîiele au franjuri lungi pînă la 20 cm.

Brîul serveşte bărbatului nu numai ca element vestimentar, cu care se încinge deasupra cămaşei şi pantalonilor, dar are funcţie de protecţie a organelor interne, a şirii spinării atunci, cînd bărbaţii lucrează şi ridică greutăţi. Brîiele bărbăteşti sînt de cîteva feluri în dependenţă de ţesătură şi decor. La sudul Moldovei bărbaţii poartă brîie roşii ţesute în 4 iţe, late de 30-40 cm. și lungi de circa 3 – 3,5 m.. Puse în două, cu ele se înfăşoară de cîteva ori corpul. La nordul Moldovei întîlnim brîie cu dungi colorate pe lungime şi brîie „alese cu fusul” cu desene geometrice îmbinate din două culori: roşu cu negru, vişiniu cu verde ş.a.. Brîele bărbăteşti şi cele femeieşti sînt unica piesă textilă populară, la care desenul factural se formează din firele urzelii şi nu din băteală. Brîiele bărbăteşti se ţeseau de meşteriţe cu experienţă, îndeosebi cele „alese cu fusul” şi „alese scorţăreşte”.

Brîie din piele numite „chimire” cu multe detalii de metal, buzunare se confecţionau de meşteri speciali – „curelari”. Mai des le purtau păstorii şi ţăranii înstăriţi. Brîul ales şi cămaşa brodată erau acele atribute, care trebuia să le facă mireasa cadou de nuntă mirelui.

Pe cap bărbaţii purtau vara – pălării de fetru sau pălării împletite din paie, iar iarna – cuşme de formă ţuguiată, cusute din pielicică de miel “caracul” de culoare neagră sau brumărie (sură). Cavalerii împodobeau pălăria cu panglici de culoare închisă şi pene de păun.

Încălţămintea bărbaţilor – „opincile” se făceau manual din piele de porc sau de vită prelucrată în condiţii de casă. Acest fel de încălţăminte se întîlneşte şi la alte popoare vecine. Opincile prezintă o bucată de piele mai mare decît talpa, care avea pe margine găuri prin care trecea o cureluşă de piele ce aduna această piele în jurul piciorului, dîndu-i formă de încălţăminte. Încreţiturile de la opinci formau un vîrf ascuţit (în nordul Moldovei), sau fără – în centrul Moldovei. Opincile se încălţau deasupra peste ciorapi de lînă sau obiele albe. Ele erau deobicei încălţămintea săracilor. Pentru zile de sărbătoare bărbaţii îşi făceau la comandă la cizmari cizme sau papuci din piele neagră.

Din bijuterii bărbaţii căsătoriţi purtau inele de aur sau argint – „verighete” de căsătorie și cruciulițe.

Se deosebeşte portul popular după caracterul ocupaţiilor. De exemplu, un agricultor vara se îmbraca în cămaşă, izmene şi pălărie de paie, pe cînd un cioban purta „iţari” încreţiţi, o cămaşă mai scurtă şi un brîu lat de piele (chimir). Deasemenea hainele diferă şi pentru zile friguroase.

Portul popular al bărbaţilor cît şi al femeilor era completat pentru anumite cazuri de lucru sau drum cu traiste, care sînt asortate după culoare cu gama cromatică a costumului. Traistele sînt cusute din ţesătură specială îngustă de 35-40 cm., în patru iţe cu dungi colorate „traistă vrîstată” sau pătrăţele mici „traistă în ochiurele”, cu figuri geometrice alese „traistă aleasă”.

În perioada contemporană costumul popular tradiţional integral nu se păstrează, decît numai anumite detalii (jaletca, brîul, şorţul, cămaşa bătrînească, cojocul, bondiţa, cuşme, traiste ş.a.), şi acestea în anumite zone. Se mai pot întîlni unele componente ale costumului la oamenii în vîrstă, la sudul şi nordul republicii, care ţin mult la tradiţiile ţesăturilor de mînă, la portul autentic autohton. Pînă în prezent sînt anumiţi meşteri în pregătirea unor piese de costum aşa ca: bondiţele şi cojoacele în s. Colibaş, Manta, Văleni, Slobozia-Mare ş.a..

Cuşme de caracul se coase aproape în fiece sat din nordul Moldovei. Astăzi sînt şi ateliere speciale în raioane de prelucrare a pieilor şi coaserea anumitor obiecte vestimentare.

Pentru băieți se coseau și se brodau costume în stil național ca la bărbați, dar de proporții mai mici și cu desene ornamentale mai simple.