24 iunie 2024, 07:07 views 20468

Căpreşti, raionul Floreşti

Statut:
Sat
Prima atestare:
1782
Populația:
837 locuitori

Căpreşti este un sat din cadrul comunei Prodăneşti, raionul Floreşti. Satul are o suprafaţă de circa 1.26 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 5.27 km. Localitatea se află la distanța de 28 km de oraşul Floreşti și la 102 km de oraşul Chișinău. Satul Căprești a fost menționat documentar în anul 1782.

[în sus]Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 837 de oameni, dintre care 48.03% - bărbaţi și 51.97% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului: 77.30% - moldoveni, 19.24% - ucraineni, 1.31% - ruşi, 0.12% - bulgari, 1.79% - ţigani, 0.24% - alte etnii.

[în sus]Istoria localitații

Satul Căprești a fost menționat documentar în anul 1782. Către mijlocul secolului al XIX-lea Căprești ajunge o prosperă localitate, fiind colonizată de elemente alogene, venite din Imperiul Rus. Cîteva zeci de fzmilii (211 oameni) s-au mutat aici din gubernia Podolia. Către 1897 în localitate erau deja 1002 locuitori, dintre care 866 coloniști.

Căpreși a fost una dintre primele localități din Basarabia , care în 1906 a fost unită prin linie telefonică cu orașul Soroca, iar strada centrală a fost pavată cu piatră și a devenit parte a drumului Soroca – Chișinău. În 1908 în Căprești a fost deschisă prima bancă, farmacia, iar în 1912 – oficiul convorbirilor telefonice interurbane.

De la începutul secolului XX în fiecare joi în localitate aveau loc iarmaroace la care se adunau țăranii și meseriașii din împrejurimi. Tradiția continuat chiar și în perioada sovietică.  

În perioada interbelică în Căprești activa banca populară, baia publică, 3 farmacii, hotel, cîteva frizerii, cariera de piatră, prăvălii, 18 băcănii, 8 prăvălii cu articole din metal, 4 prăvălii care comercializau legume, 4 prăvălii care comercializau încălțăminte, 32 de manufacturi, 5 brutării, 18 cîrciumi, lucrau 2 medici și o moașă. În 1927 s-a deschis fabrica de apă carbogazoasă.

Localitatea Căprești a fost vizitată și descrisă de scriitorul Mihail Sadoveanu.
La Căprești au fost filmate o serie de scene din pelicula „Lăutarii”, regizor Emil Loteanu.   

Comentarii

 (0)
Aici puteţi lăsa comentariul/opinia proprie cu privire la noutatea prezentată pe pagină.
Atenţie! Doar utilizatorii înregistraţi pot comenta, autentificaţi-vă, vă rugăm.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1856
Populația:
11192 locuitori

Basarabeasca este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Basarabeasca. Amplasat în lunca rîului Cogîlnic şi Larga e situat la 101 km de Chișinău şi este un important nod feroviar în sud-estul republicii. Conform datelor recensămîntului din 2004, populaţia oraşului Basarabeasca constituie 11 192 locuitori. Localiatea Basarabeasca a fost înfiinţată în anul 1856 de către autorităţile Imperiului Rus, ca colonie evreiască, cu denumirea Romanovca.  

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.