Izvoare, raionul Floreşti
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1588
- Populația:
- 991 locuitori
Izvoare este un sat şi comună din raionul Floreşti. Satul are o suprafaţă de circa 1.41 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 6.07 km. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bezeni, Izvoare și Scăieni. Satul Izvoare este situat la o distanță de 26 km de orașul Florești și la 155 km de Chișinău.
[în sus]Populația
La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 991 de oameni, dintre care 49.24% - bărbaţi și 50.76% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului arăta astfel: 97.98% - moldoveni, 0.50% - ucraineni, 0.30% - ruşi, 0.10% - bulgari, 1.01% - ţigani, 0.10% - alte etnii.
[în sus]Istoria localitații
Satul Izvoare este aşezat pe rîul Căinari în nord-vestul raionului Floreşti. A fost întemeiat în sec. XVI și atestat la 20 august 1588 cu denumirea de Lozeni (Lozăle). Denumirea se datoreşte loziei care creştea din belşug pe întreaga vale a rîului Căinari, atît pe malul apei, cît şi prin sat.
Conform legendei în domnia lui Ştefan cel Mare au fost înălţate mai multe movile de semnalări prin aprinderea rugului. Aceste movile există şi în zilele noastre. Dar este mai verosimil că aceste movile sînt tumuluri în care au fost înhumați migratorii războinici care au traversta zona în epoca marii migrații a popoarelor.
La mijlocul secolului al XVII-lea satul a fost în proprietatea serdarului de Orhei, Apostol Durac, care l-a vîndut lui Gheorghe Hatmanul. La 1680 satul Lozeni era deja în proprietatea lui Vasile Mîrzac şetrarul.
Satul era vestit prin apa gustoasă şi limpede ca lacrima a izvoarelor săpate de localnici, astfel încît în anul 1772 denumirea i se schimbă în Izvoare. 11 din aceste izvoare s-au păstrat pînă în prezent şi au fost frumos amenajate. În anul 1772 în satul Izvoare era proprietar Sandu Panainte. Pe atunci în sat erau 26 de gospodării răzășești.
În anul 1793 apare prima menţiune documentară a bisericii Sf. Cuvioasă Parascheva din localitate. În anul 1863 biserica Sf. Cuvioasei Parascheva a fost ridicată din piatră.
La mijlocul secolului al XIX-lea la Izvoare sunt înregistrate 106 gospodării și o populație de 423 oameni. În 1862 în sat este întemeiată o crescătorie de cai de rasă.
Prima școală din localitate a fost cea parohială, întemeiată pe lîngă biserică (1862). În 1897 la Izvoare sunt 888 de locuitori. În anul 1909 se deschide şcoala de zemstvă cu o clasă. Către anul 1923 apar cooperative de credit şi păstrare, cariera de piatră, moare de apă, cooperativa agricolă „Frumoasa”, şcoala primară mixtă, un post de jandarmi şi 2 cîrciumi.
În perioada sovietică la Izvoare a fost înfiinţată gospodăria colectivă „Kotovschi”, apoi „Prietenia”, care dispunea de un punct de vinificaţie primară. Este deschisă o casă de cultură, bibliotecă, ambulatoriu, maternitate, spital, farmacie, creşă, ateliere de deservire socială, cantină, oficiu poştal şi magazine.
[în sus]Economia locală
În 2009 în satul Izvoare a avut loc ceremonia de inaugurare a complexului "Bianca", care include în sine o sală de nuntă, un bar în stil egiptean şi o brutărie. Localurile din incinta complexului "Bianca" au fost sfinţinte de însăşi Mitropolitul Chișinăului și a întregii Moldove, IPS Vladimir.
[în sus]Personalităţi
Satul Izvoare este baştina prozatorului Iulian Nicuţa (1942-2002), actorului Andrei Băleanu (1935-2000), pictorului Nicolae Vieru (1947-1994) şi folcloristei Tatiana Găluşcă-Crîşmaru.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1848
- Populația:
- 1335 locuitori
Gaşpar este un sat şi comună din raionul Edineţ. Gaşpar este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul este situat la o distanţă de 25 km de oraşul Edineţ şi la 200 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1335 de oameni. Satul Gaşpar este menţionat documentar în anul 1848 cu numele de Fîntîna Nouă, iar din 1930 apare sub numele de Gaşpar.
Comentarii
(0)Atenţie! Doar utilizatorii înregistraţi pot comenta, autentificaţi-vă, vă rugăm.