18 noiembrie 2024, 01:15 views 42482
Materiale din compartiment: Toate noutăţile | Galeria foto | Galeria video |

Hagimus, raionul Căuşeni

Statut:
Sat
Prima atestare:
1656
Populația:
2730 locuitori

Hagimus este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Satul are o suprafaţă de circa 1.87 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 7.09 km. Hagimus este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 24 km de orașul Căușeni și la 70 km de Chișinău. Satul Hagimus a fost menționat documentar în anul 1656.

[în sus]Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2730 de oameni, dintre care 47.73% - bărbaţi iar 52.27% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului: 91.14% - moldoveni, 1.68% - ucraineni, 5.38% - ruşi, 0.95% - găgăuzi, 0.44% - bulgari, 0.40% - alte etnii.

În satul Hagimus au fost înregistrate 923 de gospodării casnice la recensămîntul din anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 2.9 persoane.

[în sus]Istoria localitații

Satul Hagimus a fost menționat documentar în anul 1656. A fost întemeiat de către tătarii stabiliți în Bugeac. În anul 1725 satul Hagimus împreună cu satul Osmănești avea 292 de locuitori, în majoritate moldoveni. În afară de aceștia au fost înregistrați 17 greci, un ofiţer în retragere, trei familii de ucraineni şi una de ţigani. Satul dispunea de 2533 desetine de pamînt arabil, dintre care 84 desetine le ocupau livezile şi viile.

Către 1822 satul număra 56 de case şi o biserică de lemn, o moară, patru fîntîni şi o cîrciumă. Denumirea satului este de origine turcică. Hagi era un titlu de onoare, pe care turcii îl conferau acelor, ce plecau în pelerinaj la Meka.

În anul 1997 a fost deschisă Mănăstirea ”Marta şi Maria” din Hagimus, cu ajutorul Mănăstirii "Noul Neamț", întemeiată de părintele Andrei Cotruța, duhovnicul mănăstirii "Marta și Maria". Inițial, aici a fost construită o biserică cu hramul Sfintele Marta și Maria, cîteva chilii și o școală, în care s-a deschis, în anul 1998, un Seminar Teologic pentru fete.

[în sus]Resurse naturale

Monument al naturii hidrologic “Izvorul lui Suvoroveste arie protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 0,5 ha, la 1,5 km nord-vest de satul Hagimus, în Vîlcea.

Comentarii

 (0)
Aici puteţi lăsa comentariul/opinia proprie cu privire la noutatea prezentată pe pagină.
Atenţie! Doar utilizatorii înregistraţi pot comenta, autentificaţi-vă, vă rugăm.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1923
Populația:
61 locuitori

Cotovca este un sat din cadrul comunei Dobrogea Veche, raionul Sîngerei. Localitatea este situată la 9 km de orașul Sîngerei și la 148 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 61 de oameni. Satul Cotovca a fost întemeiat în anul 1923.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.