[în sus]Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2247 de oameni, dintre care 49.44% - bărbaţi și 50.56% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului este următoarea: 99.24% - moldoveni, 0.40% - ucraineni, 0.18% - ruşi, 0.04% - găgăuzi, 0.13% - alte etnii. În satul Echimăuţi au fost înregistrate 732 de gospodării casnice la recensămîntul din anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3.1 persoane.

[în sus]Istoria localității

Satul Echimăuţi este menționat într-un document din 24 ianuarie 1495, în cartea domnească de întăritură de la Ștefan cel Mare nepoților lui Sima Rugină pentru împărţirea moşiei.

În 1709 părţi din moşia Echimăuților de lîngă Cinişeuţi erau în proprietatea Nastei, fiicei lui Chiriac Sturza. Recensămîntul din 1772 fixa aici 24 de gospodării. De la mijlocul deceniului patru al secolului al XIX-lea familia Lazo stăpînește părți de moșie la Echimăuți.

Din 1859 la Echimăuți își deschide ușile școala parohială, iar din 1879 - școala elementară. Către anul 1884 la Echimăuți sînt 6 mori de vînt, 3 mori cu tracțiune de cai și 2 mori de apă. În anul 1907 satul avea 421 de case și 1 576 de locuitori.

În 1917 satul Echimăuți își avea reprezentantul său în Sfatul Țării – Elifterie Sinicliu, ales deputat din partea ostașilor. Acesta a organizat în 1917 unitatea de artilerie moldovenească la Ecaterinoslav și Odesa aducînd-o apoi la Chișinău. Fiind ales membru al Sfatului Țării a aderat la Blocul Moldovenesc. A ocupat funcția de viceprimar al Chișinăului.

[în sus]Monumente istorice

Lîngă satul Echimăuți a fost descoperită o grădiște (veche cetate de pămînt) a slavilor de răsărit datată cu secolul IX – prima jumătate a secolului XI. Săpăturile arheologice efectuate în anii 1950 – 1952, 1961 și 1964  au descoperit o grădiște de formă ovală înconjurată cu un val înalt și un șanț adînc. În interiorul grădiștii se găsea un bazin de apă, iar la temelia valului se aflau locuințele nobilimii și ale ostașilor, casele și atelierele meseriașilor. Arheologii au descoperit ateliere de giuvaergie și o ferărie în care s-au găsit unelte de muncă (o nicovală, ciocane, clește, pile etc.) și obiecte produse în aceste ateliere (podoabe de argint – cercei de tîmplă, medalioane etc.). Săpăturile arheologice din 1961 au scos la iveală o cruciuliţă din bronz, lucrate prin turnare şi ornamentată cu un orificiu pentru suspendare - de asemenea, o mărturie a creştinismului pe acest meleag.

În exteriorul grădiștei se întindea posada – așezarea neîntărită cu semibordeiele dreptunghiulare (avînd în colț sobe de piatră) ale meșteșugarilor, care au fost specializați în topirea minereului de fier. Adîncirea locuinţelor în sol şi micşorarea dimensiunilor lor se explică prin răcirea climei care a avut lor pe continentul european, cît şi prin nesiguranţa care a pus amprenta pe viaţa locuitorilor aşezărilor aflate în cale deplasării popoarelor migratoare. În gropile săpate în pămînt erau coborîte cununi din lemn încheiate prin cheutori la colţuri, la cota podelii se ajungea pe trepte interioare. Casele erau acoperite în două pante pe grinzi din lemn, fără pod, peste care era turnat pămînt, astfel că ele aveau aspectul unor movile. O trăsătură specifică a caselor este cuptorul-pietroi cu focul închis într-o îngrămădire din pietre, printre care ieşea fumul şi aerul fierbinte. Acest cuptor va fi clădit şi din fîşii din lut, păstrîndu-se forma obţinută din utilizarea pietrelor şi arderea închisă a focului. Populația se îndeletnicea cu meșteșugurile, agricultura, creșterea vitelor, pescuitul. În prima jumătate a secolului al XI-lea așezarea de la Echimăuți a fost incendiată și distrusă de nomazii turanici.