Nationalismul, ultima solutie (Opinii)

 http://www.ziare.com/politica/partid/nationalismul-ultima-solutie-1103401?utm_source=Newsletter__Ultimele_24h&utm_medium=&utm_campaign=newsletter_37957

In 2000, guvernarea CDR, aflata la final, avea o imagine dezastruoasa, cu mult mai rea decat rezultatele reale. Ezitant si cu mult zgomot, guvernele Ciorbea si Vasile au reusit, de bine de rau, sa declanseze reforme esentiale, inghetate in anii Vacaroiu de post comunism, iar cabinetul Isarescu, cel mai peformant din Romania ultimilor 20 de ani, a pus economia pentru prima oara pe crestere reala si a domolit inflatia. 

Insa scandalurile permanente au erodat grav imaginea acestor guverne, iar costul social al reformelor a fost imens. PDSR nu avea in mod real o contraoferta satisfacatoare, fiind mai mult beneficiara unui vot negativ.

Efectul acestei debUsolari generale a fost ascensiunea nationalismului. Corneliu Vadim Tudor a atins atunci varful sau absolut prin intrarea in turul al doilea al alegerilor prezidentiale. Cunosc multi oameni (fac parte dintre ei de altfel) care l-au votat atunci cu o imensa sila si disperare pe Ion Iliescu, doar de frica sa nu ne alegem cumva cu Vadim Tudor presedinte. Un neocomunist oricat de retrograd era totusi preferabil unui om cu declaratii si comportament de scelerat. 

Si iata-ne acum, dupa 10 ani, intr-o situatie periculos de asemanatoare, cu diferente care nu fac decat sa accentueze pericolul. In lipsa de proiecte si viziune, politicieni limitati, lenesi si/sau ticalosi, apasa din nou pedala nationalista care, pana acum, s-a dovedit fara gres. 

Si nu doar cei romani, ci si cei din UDMR. Neavand solutii reale pentru progresul Romaniei si speriati de moarte de singurele solutii radicale, care insa le-ar amputa cea mai mare parte a puterii, politicieni de la putere si din opozitie s-au napusit asupra unui mesaj nationalist pe care se straduiesc din rasputeri sa-l revigoreze. 

Singura diferenta reala fata de anul 2000 este ca mesajul nationalist nu mai este concentrat intr-un partid si liderul ei. Atunci PRM si Vadim Tudor aveau exclusivitate in razboiul cu UDMR, foarte bine delimitat. Acum toti se bat pe acest mesaj. Dinspre maghiari se aud amenintari cu iesiri in strada, liderii locali ai PDL rostesc cuvantul Kosovo, in timp ce USL se teme ca Traian Basescueste pe cale sa concesioneze maghiarilor o bucata din Romania. 

Se straduiesc sa smulga o halca din beneficiul nationalismului chiar politicieni de la care, dincolo de pacatele lor, aveam macar pretentia unei inteligente peste medie. De exemplu, Adrian Nastasese cutremura la gandul ca la nivel european se pregateste terenul unei secesiuni pentruminoritati. Se intelege asadar ca Ardealul ar fi in pericol. 

Chiar si Traian Baescu, cel netemator de secesionism, ii face o reverenta lui Ion Antonescu si deciziei acestuia de a trece Prutul, in timp ce Crin Antonescu cheama la demonstratii impotriva vanzarii de tara catre Budapesta. Liberalul cu tunsoare de Bruxelles dezgroapa lozinca anilor 90: noi nu ne vindem tara.

Sigur ca toata nebunia a fost declansata de disperarea baronilor, romani si maghiari, de la putere si din opozitie, uniti in lupta de aparare a pozitiilor si privilegiilor. Dar e mai mult decat atat. Nationalismul este ultima carte care poate fi jucata atunci cand nu mai ai nimic valoros in mana sau in maneca. Atunci cand nu ai idei, nu ai solutii, nu ai proiecte, nu mai ai oameni interesanti de promovat. 

Nationalismul acesta agresiv si isteric este cea mai eficienta diversiune de la Ceausescu incoace. Distrage atentia, inflameaza pipotele, descarca tensiunile. Desigur ca este total pagubos, ca nu are nici fundament, nici finalitate. Dar face rating si functioneaza perfect ca perdea de fum.