Tartorul a înţeles vicleşugul, l-a luat la bătăi şi l-a gonit. Sfîntu Aranghel s-a întors la Dumnezeu şi i-a spus iar Dumnezeu a zis:

- Du-te îndărăt şi slujeşte iar un an de zile.

A slujit şi anul ăla şi tot aşa i-a făcut; l-a bătut iar. S-a dus îndărăt la Dumnezeu şi i-a spus că iar îl bătu. Dumnezeu l-a mînat îndărăt.

- Du-te, mai slujeşte încă un an.

A slujit încă un an; s-au făcut 3 ani. La ăl de-al treilea an, a întrebat iar şi Tartorul i-a răspuns atunci:

- Mă, văd eu cu ce umblaţi voi. Nu se poate să spargă înţelegerea - ´ce – numai un fiu dintr-o floare poate sparge înţelegerea.

Aşa, s-a dus Aranghelu şi i-a spus lui Dumnezeu. Dumnezeu, cînd a auzit aşa:

- Aranghele, bine-mi făcuşi; tu să fii şi tu să le iei sufletele, fiindcă-mi făcuşi binele ăsta.

Ei ! a plecat Dumnezeu, ş-a găsit o floare de crin. S-a dus pe calea fîntînii, i-a ţinut calea Maicii Domnului şi i-a spus. Zice:

- Miroşi floarea asta de la mine ?

Ea n-a vorbit deloc, că s-a dus acasă şi-a spus mîni-sa.

Mumă-sa a zis:

- Ia să zici c-o miroşi, să vedem ce zice omul ăla – că nu ştia că e Dumnezeu.

Şi a mirosit floarea. S-a dus acasă la mumă-sa şi i-a spus c-a mirosit-o. Şi zice:

- Ce spuse ?

Zice fata:

- Nu-mi spuse nimic; mirosi-i floarea şi plecă.

Şi pe urmă s-a pomenit cu Maica Domnului grea; a rămas grea cu Domnul Cristos. Şi l-a făcut de a dezrobit oamenii de la Tartorul ăl bătrîn.

  Aşa a spart înţelegerea.