Petru cel Şchiop crezu totul pierdut şi rupse la fugă. Victorie, goană, măcel...

9. Moldovenii nu luară de loc parte la bătălie. Toată acţiunea se petrecuse numai între cei 500 turci din prima linie şi cozaci.

Dindată ce otomanii fură bătuţi, oastea cea curat moldovenească a lui Petru cel Şchiop se grăbi a trece la Potcoavă, pe care-l dorea mai denainte.

10. Prin o singură victorie Potcoavă luă acel tron pe care Petru cel Şchiop nu-l putuse lua cu toată armata turcămaghiară-munteană decât cu ajutorul celei mai mârşave trădări, după trei luni de o luptă necurmată, unde fusese bătut şi tot bătut în zece rânduri; acel tron, pe care încă mai nainte Ioan-vodă el însuşi l-a fost luat de la Bogdanvodă fără a vărsa o picătură de sânge.

În această cronologie se cuprinde o profundă lecţiune filozofică, la care cată să se gândească mult, foarte mult toţi domnii de pe faţa pământului: tronurile se dobândesc lesne şi se pierd cu greu de cătră acei ce-i vrea ţara, se dobândesc cu greu şi se pierd lesne de cătră acei ce ţara nu-i vrea.

Aşa fu, aşa este, aşa va fi totdauna.

11. Intrând în Iaşi, Potcoavă fu coronat sub memorabilul nume de Ioan-vodă.

Dar domnia-i fu atât de scurtă, încât nu e chip a ne pronunţa asupra capacităţii administrative şi diplomatice a acestui mare ostaş.

Prima-i grijă fu de a trimite ambasadori la Constantinopole, ca să cerce de nu cumva vor reuşi a-i scoate învestitura domnească.

Apoi eliberă de prin închisori gloate de prizonieri creştini, căzuţi în trecut la mâna păgânilor şi păziţi în capitala Moldovei, sub prevegherea temnicerului turcesc Petru cel Şchiop.

În fine, numi boieri: Ţopa deveni mare vornic al Ţăriide-Jos, Kopycki pârcălab la Hotin, Şah hatman...

12. Nu trecu mult timp, şi eternul nostru fugar, Petru cel Şchiop, reveni cu o puternică armată de munteni, tătari din Budjac, turci din Dobrogea, adunaţi prin firmanul imperial al lui Amurat III... uitasem a spune că sultanul Selim II nu mai era; el murise de beţie în anul morţii celei vitejeşti a lui Ioan-vodă.

Mai mulţi moldoveni, moldoveni, vai! de felul pârcălabului Ieremia Golia, se adauseră cătră oastea păgână, ridicată ea singură la o cifră denaintea cării ar fi tremurat oricine afară de Potcoavă.

Fidel sistemului fratern, acesta nu aştepta a fi atacat acasă, ci, cu mulţi-puţini câţi avu lângă sine, ieşi cu semeţie el însuşi drept contra inamicului, ajuns deja în prejmetele Iaşului.

13. Răposatul Bălcescu analiză bătălia de la satul Docolina în următoarele câteva cuvinte, pline de acea limpeziciune critică care distingea pe nemuritorul nostru istoric:

"La 1578 vedem pe Petru cel Şchiop a întrebuinţa aceeaşi tactică ce vestitul catarginez Annibal întrebuinţă în bătălia de la Zama.

În lipsă de elefanţi, însă, el puse în fruntea liniei sale de bătălie cirezi de vaci şi herghelii de cai, pentru ca să calce pedestrimea lui Potcoavă.

Lui i se prileji aceeaşi nenorocire ce întâmpină vestitul biruitor de la Canne: căci cozacii, stând pe loc şi lăsând să se apropie oştirea lui Petru-vodă, deodată sloboziră focurile într-însa.

Atunci, acea herghelie de cai şi cireadă de boi spăimântându-se, se întoarse înapoi, şi, năvălind peste oastea lui Petru-vodă, o puse în neorânduială.

Cozacii se folosiră d-această împregiurare, o izbiră deodată d-a dreapta şi d-a stânga, şi lesne o învinseră.

14. Ciudat lucru! Petru cel Şchiop, carele ştia bine elineşte, citise pe Polybiu numai pentru a imita greşelile lui Annibal, dând astfel lui Potcoavă o frumoasă ocaziune de a birui întocmai ca marele Scipion.

Natura, nu lectura face adevăraţii generali, cari sunt şi ei poeţi, adesea poeţi sublimi prin varietatea şi mărimea ideilor, prin frumuseţea şi armonia formei, prin uşurinţa concepţiunii, prin efectul finalului, prin darul de a improviza.

15. După victoria de la Docolina, Poarta otomană se sperie, întocmai ca şi când ar fi văzut înviând din morţi pe teribilul Ioan-vodă: noi ordine fură expedite la munteni, la transilvani, la tătari şi la beglerbeiul Rumeliei, ca să intre cu toţii în Moldova, reaşezând pe tron pe Petru cel Şchiop.

16. Caracterul lui Potcoavă prezintă un tip de cavalerism din evul mediu; despreţ pentru foloase materiale, amor furios de renume.

Cu o mână de oameni, el arătă lumii că ştie să-şi cucerească o purpură.

Cu o mână de oameni, el arătă lumii că ştie a învinge o hidră.

De patru ani în luptă necurmată cu păgânii, el nu fu bătut niciodată...

Ei bine! decăt să-şi rişte o reputaţiune, câştigată prin un şir de vitejii minunate, el preferi acuma, după o lună de domnie şi după două victorii strălucite, să renunţe de bună voie la coroana fraternă, pierzând tronul, dar conservând gloria.

Pe când Petru cel Şchiop fuge cu ruşine şi cu disperare de pe câmpul Docolinei, Potcoavă adună divanul ţării şi-i declară, cu demnitatea unui învingător, că el "nu voieşte a mai domni".

Apoi ia cu sine cele 14 tunuri, cucerite în bătălia de lângă Iaşi şi pe cari le socotea cu tot dreptul ca un netăgăduit trofeu personal, şi se retrage în linişte peste Nistru.

17. Prin capriciul azardului, guvernul polon însărcină cu arestarea lui Potcoavă tocmai pe generalul Mielecki, acela care, dacă vă mai aduceţi aminte, se încercase cu cinci ani mai nainte a restabili pe tron pe Bogdan-vodă şi fuse alungat de pe teritoriul Moldovei de cătră vornicul Dumbravă.

Mielecki cunoscuse pe Ioan-vodă, auzise de Potcoavă, şi, păţit o dată de la unul din fraţi, se teamea a nu mai păţi o a doua oară şi de la cellalt: astfel, deşi avea la dispoziţiunei toate forţele armate ale regatului contra unui singur om, totuşi, el crezu mai demn a birui prin trădare.

Amăgit cu promisiuni de iertare şi chiar de răsplată pentru măreţele sale fapte contra vrăjmaşilor numelui creştin, Potcoavă se dede el însuşi, cu toată artileria şi cu toate tezaurele sale, în ghearele perfidiei: fu ferecat la mâini şi la picioare şi aruncat în temniţă.

18. Cozacii şi moldovenii fură cuprinşi de indignaţiune; dar o resimţiră mai cu seamă Kopycki şi Ţopa, în cari o nestinsă iubire pentru familia lui Ioan-vodă se unea cu o ură mortală contra lui Petru Şchiopul.

Hatmanul Şah şi de astă dată se înţelese cu dânşii. Potcoavă avea un frate bun, mai mic de ani, numit Alexandru; ca şi dânsul, armean prin sânge şi român prin cuget; ca şi dânsul, refugit peste Nistru, ca şi dânsul, semănând la caracter cu neuitatul Ioan-vodă.

"În lipsa potcoavei avem o talpă!" strigară cozacii, aducând în Moldova pe noul pretendinte.

Petru cel Şchiop rămase fidel principiilor sale; el fugi sprinten mai nainte de a fi văzut faţa inamicului.

Alexandru-vodă intră în Iaşi şi primi coroana ţării.

19. Această domnie, ca şi a lui Potcoavă, ţinu abia o lună. Noul principe nu avuse încă timpul de a-şi organiza o armată, când iată o puternică oaste turcă, transilvană şi muntenească cotropeşte ţara.