-- Foarte bogat, răspundea celălalt, toată marfa din felucă e a lui.

-- Ştii una, Antonio?

-- Dacă l-am arunca în mare pe jidan, cu tot neamul lui, marfa ar rămânea a noastră,

-- M-am gândit şi eu la asta, însă...

-- Ce însă?...

-- Englezii cei doi ne stinghiresc.

(N.B. Acei englezi erau Angel şi eu.)

-- Corpo di Bacho!... De n-ar fi ei în felucă, bună treabă am face şi nimeni n-ar şti nimică.

-- Sangue de la Madona!... Din cauza lor pierdem o comoară întreagă!

Această conversaţie mă deşteaptă, însă un simţământ de curiozitate mă face a simula că dorm. Privind printre gene, văd pe doi dintre tovarăşii lui Spadacelli ghemuiţi între boccele. Ei se încearcă a le deschide, pentru ca să fure obiecte din ele; dar neizbutind şi temându-se de a fi surprinşi, se apucă de o altă operaţie. Luând fire de bob uscat, le tăciunează la focul lămpii, şi cu aceşti cărbuni zugrăvesc tot soiul de cruci pe învelitorile teancurilor; apoi, săvârşind această lucrare artistică, ei se duc pe pod, râzând şi zicând: să vezi mâine dimineaţă ce strâmbături are să facă Manas, când şi-a vedea averea creştinată!

Gluma acestor doi asasini mă trezeşte şi-mi alungă somnul.

Ies pe pod şi zăresc în stânga un deal nalt cu oraşul Ceuta în poale.

E miezul nopţii! oraşul doarme, pasagerii dorm, găinile dorm, chiar jupânul Manas stă lungit lângă cuşcă şi horăieşte ameţit de boala mării, însă Angel şi cu Rahila nu apar nicăieri. Negreşit şi ei dorm acum în fundul mării.

De-aici feluca, zgâlţâită ca de friguri, cârneşte în dreapta, având a traversa canalul de Gibraltar şi a se feri de numeroasele corăbii ce trec din Mediterană în ocean şi viceversa. Pericolul e mare, neîncetat, căci la tot momentul suntem ameninţaţi de a vedea un vapor sau o corabie cu trei catarge trecând peste noi şi trimiţându-ne în lumea stacoşilor!... Dar, în fine, geniul protector care ne-a scăpat din mâna arabilor ne scapă şi de această ruşine.

Peste câteva ore de o navigaţie grea şi tulburată, răsare în ochii noştri stânca măreaţă a Gibraltarului, cu farul ei aprins în frunte.

Ne mai luptăm câtva timp cu valurile şi cu vântul ce ne împotrivesc, şi odată cu faptul zilei intrăm în port... Hosanna! iată-ne iar în Europa civilizată!

Feluca lasa ancora în mijlocul unei flote întregi de vase de război şi de negoţ; toţi pasagerii se trezesc în mulţumire; însuşi Angel mi se arată, ieşind de nu ştiu unde... însăşi drăgălaşa Rahila apare trandafirie ca raza dimineţii...

Iar cât pentru jupânul Manas, în vreme ce amicul meu şi eu debarcăm din felucă, îl auzim scoţând ţipete de curcan şuierat la vederea crucilor zugrăvite pe marfa lui! Decât semnul crucii, el ar fi preferat mai bine coarnele dracului!

Post-scriptum. -- După voiajul nostru în imperiul Marocului şi după vizitarea stâncii Gibraltarului, unde în loc de vegetaţie cresc tunuri, 800 de tunuri, ne decidem a intra în Spania. Luând dar adio de la amicii noştri din garnizoana Gibraltarului, bravii ofiţeri Ingham, Hancooke şi Derey, cu care am făcut minunate primblări

Ia Algesiras şi la San-Rocco, două oraşe mici spaniole din vecinătate, ne îmbarcăm pentru Cadix pe vaporul francez ,,Pericles".

Iată itinerarul acestei noi şi mult interesante călătorii:

De la Cadix la Seviglia, pe râul Guadalquivir.

De la Seviglia la Cordova, în diligenţă înhămată cu 12 catâri.

De la Cordova la Baylen şi Grenada.

De la Grenada la Jaen, Val-de-Penas, Aranjuez, Madrid.

De la Madrid în Franţa, prin Biscaia.

Însă acest voiaj îl voi descrie pentru petrecerea amicilor mei, când a binevoi condeiul să mai alerge pe hârtie, cum am alergat eu vesel şi bine dispus în patria lui Cid-Campeador şi a lui Don Quichotte.