string(7) "library" string(8) "document"
87
1391
1307
1646
1574
1410
1401
1822
1465
1200
300
1639
1711

Impresii de călătorii Wilhelm Tell

1 2 3 4

— Apoi dar, îţi voi arăta că am arcaşi mai puţin fricoşi decât tine. Legaţi copilul!

— Aşteaptă, domnul meu, mai îngăduie; deşi acesta e un lucru foarte groaznic, foarte cumplit, foarte infam, lasă-mă să gândesc.

— Îţi dau cinci minute.

— Dă-mi încai pe fiiul meu în vremea asta.

— Daţi drumul băiatului, zise Guessler. Copilul alergă la tată-său.

— Ei ne-au iertat, tată? zise copilul, ştergându-şi ochii cu minutele, râzând şi plângând.

— Iertat? ştii tu ce vor? O, Dumnezeul meu! Cum poate veni un aşa gând în capul unui om?... Vor, ba nu, nu vor! Nu e cu putinţă să vrea un aşa lucru. Vor, sărace copile, ca la o sută cinzeci de paşi să iau cu săgeata un măr de pe capul tău.

— Şi pentru ce nu vrei tu, tată? răspunse copilul.

— Pentru ce? Dar de n-aş nemeri mărul, daca săgeata te ar lovi!.. .

— O! tu ştii bine că nu e primejdie, taică, zise copilul zâmbind.

— Wilhelm, strigă Guessler!

— Mai îngăduie, domnul meu, mai îngăduie nu sunt încă cinci minute.

— Ai greşală, vremea a trecut; Wilhelme, hotăraşte-te. Copilul făcu un semn de încurajare tatălui său.

— Aide! murmură Wilhelm cu jumătate de glas! Oh! nu! niciodată!

— Luaţi feciorul, strigă Guessler.

— Tata vrea, zisă copilul, şi se smulse însuşi din braţele lui Wilhelm ca să alerge la copac.

Wilhelm rămase nimicit, cu braţele în jos, cu capul plecat pe pept.

— Daţi-i un arc şi săgeţi, zise Guessler.

— Eu nu sunt arcaş, strigă Wilhelm, ieşind din ameţeala sa, nu sunt arcaş, sunt arbaletier.

— Adevărat, adevărat! strigă grămada.

Guessler se înturnă spre soldaţii ce oprisără pe Wilhelm, ca să-i întrebe.

— Aşa este, ziseră ei, avea o arbaletă.

— Şi ce s-a făcut cu ea?

— I s-a luat când l-am dezarmat.

— Să i-o dea, zise Guessler. S-au dus s-o caute şi au adus-o.

— Acum un măr, zise Guessler; i-au adus un paner plin. Guessler alese unul.

— O, nu pe acela! strigă Wilhelm, nu pe acela; în depărtare de o sută cinzeci paşi abia l-aş vedea; asta e o nemilostivire a-l alege atât de mic. Guessler luă pe cel mai mare.

— Aide, s-a pus la cale; măsuraţi locul.

— Aşteptaţi, zise Wilhelm suspinând; o măsură dreaptă, domnul meu, paşi de două picioare şi jumătate, nu mai mult, asta e măsura; aşa e, domni arcaşi, că asta este măsura de tras la ţintă?

— Să va face cum o cei. Arcaşii măsurară o sută cinzeci paşi de două picioare şi jumătate.

Wilhelm urmă pe acei ce măsura locul, îl măsură şi el de trei ori, apoi văzând că era drept, reveni la locul unde îi era arbaleta.

— Numai o săgeată, strigă Guessler.

— Lasă-mă s-o aleg măcar, zisă Tell, nu e puţin lucru alegerea săgeţii; aşa e, domni arcaşi, că sunt săgeţi, care fac sminteală, sau pentru că ferul e prea greu, sau pentru că au un ciot în lemn, sau pentru că sunt rău împănate.

— Aşa este, ziseră arcaşii.

— Alege-ţi dar, zisă Guessler, dar numai una, ai auzit?

— Bine, bine, murmură Wilhelm, ascunzând pe furiş o săgeată în sân: numai una.

Wilhelm căută toate săgeţile cu cea mai mare luare-aminte, le luă una după alta, le cercă pe arbaleta sa ca să vază de intră bine în răglăitura ei, le cumpăni pe degetul său ca să vază de nu atârnă ferul în vro parte care i-ar fi făcut să meargă lovirea mai jos. în sfârşit, găsi una potrivită, dar să făcu că încă tot caută pintre celelalte, ca să mai câştige vreme.

— Mult mai ai? zise Guessler cu nerăbdare.

— Iată-mă, domnul meu, răspunse Wilhelm; să-mi fac numai rugăciunea.

1 2 3 4