Finul-lui-Dumnezeu
Dă din bici şi-l sue la - mpăratul cu fedeleş cu tot.
Îi Zice 'mpăratul :
— Ce ai aici?
— Aici-i toată puterea mea 'mpărate . . . arată-mi fata ori o destup. Împăratul de-odată s' o 'ngrozit , da pe urmă (el, viclean) o aduce s-o vadă el. Da-mpăratul pe unde se suie pe dealul cel de steclă nu se ştie, el avea o putere straşnică, neştiută. După ce-a adus-o, da el după ce-a văzut-o a nebunit, aşa i-o picat de dragă. Da, să ierţi d-ta, şi el ei.
— Voinice ! te-i cununa cu fata mea, dar dacă mi-i spune cum dai drumul puterii d-tale.
Da el de dragă ce i-a picat fata ş-a pierdut mintea.
— Împărate, eu te-am amăgit, da aicea-i smăul. Împăratul strigă degrabă:
— Omoară-l voinice, că el acuşi sparge fedeleşul, că eu l-am prins odată şi l-a spart.
El de bucurie ca să-i dee fata, odată a 'nceput să ucidă smeul. Îi turna reşin' aprinsă pe la cep ş' o 'nceput aşa de straşnic a ţipa smeul de se cutremura palatu 'mpăratului . După ce-o murit smeul, a 'nceput a eşi un fum, aşa de straşnic mirosea de greu, decât voinicul a picat ca mort. Da-mpăratul, bucuria lui, a luat ş-a pus pe voinic în fedeleş şi i-a dat drumu de vale. Şi el a luat fata ş-a suit-o 'n dealul cel de steclă. Da bietu voinic când a picat el mort i-a rămas sula 'n cerdacul împăratului. Acu, la ce vreme s-a fi trezit el în fedeleş ...
— I doamne!, viclean am fost, da mai viclean împăratul. Ce să fac eu? Începe el a se isbi ca să esă de acolo. Da câtă putere avea el nu putea ca să sparg' acela . Da el mai ave o bucăţică din barba lui Statu-palmă - barba -cot. Aprinzând, începe a
veni el cu iepurele cel şchiop pe fedeleş.
— Scapă-mă.
O 'nceput a bate iepurele ş-o spart fedeleşul. (Că toată puterea vântului de la răsărit e 'n iepure; iepurele de ce fuge aşa tare?). Scăpând el, îi zice Statu-palmă aşa:
— De-acu înc' odată dacă mi-i chema, apoi pe urmă nu-ţi mai fac, că de trei ori îi dată ca să-ţi fac bine.
Acu el bate din bici ş' ajunge la - mpăratul . Da-mpăratul svârlise sula.
— Am venit, împărate, să-mi dai fata.
Se face că nu ştie, că l-a dat cu fedeleşu 'n jos.
— Eu ţi-oi da fata, dacă te-i duce la dealul cel cu flori şi mi-i aduce o floare din mijlocul grădinii celeia, eu ţi-oi da fata
Se ia el şi se porneşte, ş-o mers el cale de-un an. Cine era 'n 14 grădină acolo? Era Statu-palmă.
— Ei voinice, tocmai ş-aci ai venit după mine?
— Am venit, mi-ai zis că mi-i mai face un bine. Să-mi dai floarea din mijlocul grădinii iştia.
El i-o dă. Aşa era de mândră, aşa amirosa de frumos floarea - acea de te - adormea . Ajungând la - mpăratul , i-o dă.
— Dacă mi-i mai face ceva eu ţi-oi da fata. Eu oi frige (câte tamazlâcuri de vite avea - mpăratul ) şi dacă le-i mânca într-o noapte, eu ţi-oi da fata.
O făcut aşa după porunca 'mpăratului şi el a zis celui ce nu se mai sătura ş-o mâncat tot într-o noapte. El numa atunci s-a săturat, da pân-în ziuă a şi crăpat. Da el a mâncat aşa cu lăcomie, încât şi păreţii hambarului i-o ros. Şi s-o minunat Împăratul de-atâta putere.
— Dacă mi-i be câte fântâne (se află la Curte) 16bis de apă, eu ţi-oi da fata. El chiamă pe istlalt frate de cruce, care nu se mai sătura de apă, ş-o băut, da o fântână n-o putut-o găta 15 ş-a şi crăpat ş' acela .
Lângă curtea 'mpăratului era straşnică pădure.
— Dacă tu-i sufla odată-n codrul meu şi s-or strânge toţi ţânţarii la uşa palatului, eu ţi-oi da fata.
El a aprins părul vântului de la amiază-zi. Când s-o dus vântul de la amiază-zi şi când ş-o pus buzele 'n patru ş-o suflat, era să 'nghită pe-mpăratul. Aşa era de mulţi ş-aşa bâzâia ei de tare, parcă era 'ntre calici la Ismail.16
— Mare putere ai. Zi ţânţarilor să se ducă de aici.
— Nu zic, pân ce nu mi-i da fata.
Împăratul l-o luat cu blândeţă şi l-o amăgit. Ş-o zis vântului ş-o suflat şi s-o dus ţânţarii de la uşă.
— Dacă te-i sui s-o iei din dealul de steclă îţi dau fata.
— O sul' am fost uitat eu aici.
— Eu n-am văzut-o.
A stat el trei zile şi trei nopţi 16bis ş-a gândit ce-i de făcut şi i-a venit aşa un gând:
să mai cheme pe vântul de la amiază. Vântul de la amiază i-a zis aşa:
— Înc-un bine am să-ţi fac. Am să mă pun în cerdacul împăratului şi să 'ncep a sufla. Puindu-se el, suflă şi se clătină palatul cât de cât să pice.
— Împărate, dacă mi-i da fata vântu-a sta.
— Palatul las - să pice, da eu fata nu.ţi-oi da-o. Da el zice vântului: