O împaratie cât o lume
Profitând de declinul Imperiului Otoman dupa asediul Vienei din 1683, Petru cel Mare, care fixase principalele linii de forta ale expansionismului tarist (în nord în directia Marii Baltice, în est în Asia Centrala, dar cu precadere spre apus în regiunea Marii Negre si a Dunarii de Jos) initiaza primele actiuni serioase de creare a unei brese sigure Imperiului Otoman la Marea Neagra. De aici înainte, prioritatea tuturor tarilor rusi s-a îndreptat spre o singura directie - cucerirea pe rând a teritoriilor stapânite de turci si întinderea Imperiului Rus pâna la Dardanele.

În numele crucii si sub masca luptei pentru apararea popoarelor ortodoxe supuse Imperiului Otoman, Rusia a întreprins lupta cea seculara împotriva închinatorilor lui Mahomed si la umbra ei a putut sa dezvolte cu deplina îndrazneala politica sa de cucerire.

Împaratia ruseasca - afirma poetul national Mihai Eminescu - "nu este un stat, nu este un popor, este o lume întreaga, care, negasind în sine nimic de o maretie intensiva, cauta mângâierea propriei mariri în dimensiunile mari. Lupta între turci si rusi este o consecinta fireasca a deosebirilor de credinte; dar mai mult decât din aceasta deosebire, luptele au urmat din prisosul de putere omeneasca, ce s-a produs totdeauna în Rusia. Tarul este puternic si nu stie ce sa faca cu puterile de care dispune. Chiar în launtrul împaratiei sale, nici prin munca pacinica, nici prin lucrare sufleteasca aceste puteri nu se pot consuma; pentru aceea, ei redau mereu navala în afara - astfel ar trebui sa se mistuiasca în lupte interne [...]". "Ei nu sunt poporul plin de îndaratnica mândrie, ce provoaca pe alte popoare la lupta dreapta si întaritoare; sunt poporul ce-si da mereu silinta sa dezarmeze pe celelalte popoare, pentru ca apoi sa si le supuna. Pentru aceia ocuparea pe cât se poate de îndelungata a tarilor straine este unul dintre semnele deosebitoare ale politicei rusesti; e peste putinta ca o tara sa fie timp mai îndelungat ocupata de ostiri straine, si mai ales de ostiri ce au în purtatea lor dulceata omorâtoare, fara ca în populatia tarii sa nu scada energia vitala, fara ca ocupatia sa nu devie o deprindere si încetul cu încetul o trebuinta din ce în ce tot mai viu simtita".


Refacerea Imperiului Bizantin prin panortodoxie
Nereusita petroviana, prin dezastrul de la Stanilesti pe Prut din 1711 a amplificat si îmbogatit în forma, sub aspect teoretic, expansiunea rusa în timpul Ecaterinei cea Mare (1761-1796), care si-a dorit cu insistenta reînvierea Imperiului Bizantin ce avea ca suport ideologic ortodoxia crestina.

Practic apare o noua faza în dezvoltarea Imperiului uzitându-se ideea de mostenire si refacere a Imperiului Bizantin, care ulterior ar fi fost înglobat în Imperiul Rus; bineînteles, aceasta teorie avea un suport ideologic - ideea panortodoxa. "În drumul ei pe tarmul european spre Bosfor, afara de români, Rusia întâlneste numai slavi. Comunitatea de origine si de religie, dibacia Rusiei în mânuirea intrigii, în arta de a semana discordia, de a provoca competitiuni, de a se servi de dihoniile dintre partide, de a face uz când de dezmierdari si de daruri, când de amenintari, nestând la îndoiala pentru a atâta revolte militare si a alcatui societati secrete, nedându-se înapoi nici de la mijloace si mai drastice, îi permit a se servi de popoarele slave din peninsula balcanica ca de niste auxiliari adesea pretiosi. În caz de izbânda a Rusiei, nu încape îndoiala ca ele se vor trezi pe neasteptate si fara a fi fost întrebate, supuse ale tarului drept-credincios, iar pâna atunci vor fi fost oarbele lui unelte".

La doi ani de la urcarea pe tronul Rusiei a tarinei Ecaterina a II-a, în anarhia în care cazuse Polonia, Rusia a reusit usor a face ca prin banii si armatele sale sa fie ales ca rege fostul ei favorit Stanislaus Poniatowsky. Cu toate strigatele de ajutor ale confederatilor patrioti, Turcia a ramas nepasatoare, cu atât mai mult cu cât rusii nu au crutat deloc banii pentru a face Poarta sa închida ochii asupra încalcarilor lor. Vazând polonezii ca fara bani nu pot dobândi nimic de la dregatorii turci, au trimis si ei juvaerurile femeilor lor la sultanele din harem opunând astfel coruptia coruptiei si cautând macar prin acest mijloc extrem sa izbuteasca în cererile lor.


Tarul îsi largeste granitele
Luarea Cracoviei cu asalt de catre rusi în ziua de 18 august, a determinat rasturnarea marelui vizir Muhsinsade si înlocuirea lui cu Hamsa Pasa, care a declarat razboi Rusiei în octombrie 1768. Imediat Rusia a ocupat Moldova si a ordonat "sub amenintarea de mari pedepse a se da pe fata toata zahareaua turceasca, precum si a se opri exportarea din tara a orice fel de bucate, care ar putea fi de folos armatei rusesti, si, în sfârsit, cere de la toata tara ca sa se "aleaga un obraz din clerosul bisericii, si doi din boierii care s-ar socoti, ca sa mearga la luminatele picioare a preaputernicii împaratese sa caza si sa-i multumeasca pentru mila ce au aratat Maria Sa cu trimiterea ostirilor, cu care i-au scos din jugul robiei"".
Apoi trupele rusesti au trecut în Tara Româneasca, de unde, pentru ca au fost bine primite, l-au luat pe domnitorul Grigore Ghica si l-au dus la Petersburg "cu toate onorurile". "Împarateasa îi daruieste o tabatiera împodobita cu briante si primeste pe fiul sau în corpul cadetilor; apoi ea da lui Ghica si deputatilor munteni o suma de bani pentru calatorie si, în sfârsit, însarcineaza pe acela a merge la armata spre a începe negocierile cu turcii si a cerca ce ar fi dispusi sa conceada Rusiei pentru încheierea pacii".

Între timp au loc primele doua împartiri ale Poloniei (1772 si 1773) la care Rusia, în pofta ei nebuna de cucerire si de sugrumare a unei natiuni constiente si civilizate, a luat parte alaturi de Austria si Prusia. Multumita de succesul sau în Polonia, Rusia, obosita de razboi, a încheiat pacea cu Turcia, la Kuciuk-Kainargi (1774), în urma careia a obtinut întregul teritoriu dintre Nistru si Bug. Prin dreptul pe care si l-au rezervat rusii "de a vorbi în favoarea Principatelor", s-a îngaduit amestecul Rusiei în treburile interne ale tarilor noastre. Tot acum rusii au obtinut eliberarea tatarilor din Crimeea de sub suprematia Portii.


... si pierderea Bucovinei
Prima consecinta a împartirii Poloniei a fost rapirea Bucovinei (1775) de catre Austria care s-a folosit de Razboiul ruso - turc, pretextând ca are neaparata nevoie de o cale de comunicatie între Galitia si Ardealul românesc. "Cumparati cu multi bani, oamenii Portii satisfacura cererea Austriei cu tot protestul pe care-l ridicara domnii si boierii moldoveni împotriva înstrainarii celui mai clasic pamânt istoric al Moldovei. Rusia fiind satisfacuta de câstigurile teritoriale pe care le facuse, închidea siret ochiul la târgul odios ce se facea la Constantinopol pe socoteala Moldovei gândindu-se probabil în ascuns la prada teritoriala ce avea sa o faca curând ea însasi în Moldova".

În 1783 Ecaterina a II-a sfidând independenta hanatului tataresc din Crimeea, prin diferite înselaciuni, l-a alipit la statul rus. Patru ani mai târziu a izbucnit un nou Razboi ruso-turc ce a avut ca teatru de operatiuni tot Principatele Române în urma caruia Rusia obtine teritoriul dintre Bug si Nistru, prin pacea de la Iasi (1792). Articolul trei al acestui tratat stipula: "Nistrul va forma linia de demarcatie între sublima Poarta [adica Moldova] si Imperiul Rusiei, astfel încât întregul teritoriu care se afla pe malul drept al Nistrului va fi restituit sublimei Porti [adica Moldoveis si va ramâne pe veci sub stapânirea sa, absoluta si incontestabila; dimpotriva, tot teritoriul care se afla pe malul stâng al aceluiasi fluviu va ramâne sub stapânirea absoluta si incontestabila a Imperiului Rus".


Secolul XIX - Marea Rusie
Începutul secolului XIX gaseste Rusia în plina expansiune: celei de-a treia împartiri a Poloniei (1795) i-a urmat ocuparea Georgiei (1801); a Principatelor Migrelia, Gurűsk si regatului Imeretinsk (1803-1804) si încorporarea Finlandei (1808-1809). Însa nereusita planului de refacere a Imperiul Bizantin si cucerirea Constantinopolului a dus la aparitia ideii panslavismului care raspundea mult mai bine tendintelor universaliste si imperialiste.
Popor de stepa, cu o puternica atractie, aproape obsesiva catre deschiderea la mare, rusii s-au considerat îndreptatiti a fi principalii beneficiari la împartirea mostenirii "omului bolnav al Europei". Legând panortodoxia si panslavismul de "problema orientala", ei au cautat astfel nu numai sa-si creeze o deschidere cât mai mare la Marea Neagra, dar sa se si instaleze în strâmtorile Bosfor si Dardanele si de aici prin Marea Mediterana sa aiba iesire la Oceanul Atlantic. În acest sens, un teoretician rus, Fadeev, declara ca, "chestiunea orientala" este o "chestiune slavica", dar nu este însa o chestiune proprie a slavilor meridionali, ci a tuturor slavilor si prin urmare a rusilor.

Principatele si Marea Rusie
Prin asezarea lor "ca o lacrima latina într-un imens ocean slav", "românii au stat mereu în calea expansiunii panslaviste si au încurcat totdeauna planurile cancelariei tariste". În acest sens, din rapoartele adresate Comitetului de Salvare Public de catre C. Stamati, întâiul agent francez acreditat în Tarile Române aflam ca "în cursul negocierilor pentru încetarea razboiului început la 1787, rusii începura prin a cere Moldova si numai la urma se multumira cu fruntaria Nistrului". Tot din însemnarile demnitarului francez aflam ca "Principatele Moldovei si Tarii Românesti au devenit obiectul ambitiunii cotropitoare" si ca "dupa extensiunea limitelor sale pâna la tarmurile Nistrului, [rusiis proiecteaza în chip vadit cotropirea Moldovei si aceea a Basarabiei, spre a se apropia pas cu pas de Dunare".
În urma Razboiului ruso-turc din 1768-1774, încheiat prin pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), harta politica a bazinului Marii Negre cunostea primele importante prefaceri de câteva secole.
Rusia tarista, care înca de la Petru cel Mare îsi manifestase tendintele expansioniste, reuseste acum sa încheie o etapa din istoria Marii Negre, în care aceasta era un simplu "lac turcesc", si sa îsi faca simtita propria prezenta în regiune. În mai putin de o jumatate de secol, Rusia reuseste, gratie a doua paci succesive: Iasi (1792) si Bucuresti (1812) sa ajunga si la Dunare, în zona unde aceasta îsi varsa apele în Marea Neagra.