LUCIAN BOIA - “MOLDOVENII SUNT PE CALE SĂ-ȘI CONTUREZE O NAȚIUNE PROPRI

blogpost.timpul.md11.08.2013

Istoricul de la Bucureşti a mai adăugat: „Eu cred că, totuși, Republica Moldova se află într-o poziție aparte față de România. Sigur că trebuie făcut tot ceea ce se poate face pentru o apropiere culturală și pe alte planuri, dar nu cred că românii ar trebui să fie obsedați – și poate că nici nu sînt chiar atît de preocupați – de problema unei uniri efective. Cred că acolo totuși… Dacă ar fi să dau un exemplu similar, Austria a devenit la un moment dat altceva decît Germania. Inițial era membru al Imperiului german, al statului german, iar acum este o altă națiune. Eu cred că ei sînt totuși pe cale să-și contureze o națiune moldovenească proprie, apropiată în foarte multe privințe de România, dar care nu e obligatoriu să fuzioneze cu națiunea română și cu statul român.”

Sigur, la prima vedere, declaraţiile lui Lucian Boia, care are antecedente de demitizare şi destructurare a discursului istoriografic românesc, enervează o parte a opiniei publice româneşti hrănite spiritual de politica ideilor pro-unioniste. În realitate, lucrurile sunt mult mai complexe şi complicate. Am fost de două ori în Republica Moldova, ambele vizite fiind oficiale şi au cuprins o paletă mare de întâlniri din toate mediile politice, sociale şi culturale.

Prima vizită am efectuat-o în 1993 la Chişinău şi pe malul Nistrului, fiind cazat la Vadu lui Vodă. Ziua vedeam cazematele şi cuiburile de mitralieră ale separatiştilor dincolo de Nistru, noaptea se auzeau gloanţele trase sporadic înspre Basarabia. Atunci, încă mai era entuziasmul “podului de flori” şi tineretul visa cu ochii deschişi la unirea cu ţara. Am cunoscut tineri studenţi care îmi spuneau că visau noaptea în somn, înainte de 1990, România ca o ţară perfectă, cu case frumoase şi cu străzi foarte bine luminate. Entuziasmul “podurilor de flori” şi a “drumului Crucii” a trecut şi moldovenii treziţi la independenţă au văzut că trebuie să depindă de gazul petrolul şi materiile prime ruseşti şi că “podurile de flori” spirituale nu ţin de foame. La urma urmei e un proverb dur “frate, frate dar brânza e pe bani”.

Anii au trecut şi am avut zeci de colegi de la facultate şi prieteni din Basarabia. De la început dincolo de discursul lor unionist mi s-a părut ciudat că între ei şi în căminele din Haşdeu vorbeau ruseşte, că vizionau canalele TV ruseşti acasă în cămine sau în cartierele Mănăştur sau Gheorgheni. Am văzut la mulţi dintre ei, chiar dacă au studiat în România, cu burse plătite integral de statul român, un patriotism moldovenesc şi o empatie spre Rusia şi limba rusă. Moldovenii admiră enorm de mult cultura rusă, care o privesc venind spre ei ca o lumină spirituală superioară. Mi-am pus întrebarea că, dacă absolvenţii basarabeni de liceu sau facultate, master şi doctorate în România totuşi acasă vorbesc rusa, privesc la filme ruse netitrate şi au o simpatei faţă de Moscova, atunci cum gândesc şi trăiesc cultural milioanele de moldoveni din Basarabia?

Am fost anul acesta într-o vizită oficială în Republica Moldoiva şi am văzut deja un stat clar conturat cu instituţiile sale solide, cu administraţie raională, parlamentară şi prezidenţială proprie. La discursurile oficiale vorbeau de limba de stat, nu am înţeles despre care: româna sau moldoveneasca, etalau steagul cu cap de bour şi soldaţii sau miliţeienii moldoveni salutau mândri cu cascheta sovietică pe cap de parcă eram la Kiev, Minsk sau Moscova. Nu înţeleg de ce nu au apelat la uniformele româneşti şi nu la cele ruseşti în exemplificarea autorităţilor de stat la toate nivelurile. Toţi moldovenii îmi vorbeau frumos şi cu simpatie de Rusia văzută ca un frate mai mare. Mulţi dintre patrioţii moldoveni din politică, după ce şi-au şcolit odraslele pe banii statului român la Bucureşti, i-au trimis apoi la doctorate pe la Moscova şi mulţi dintre ei lucrează în companii ruseşti din Federaţia Rusă.

Să fim sinceri, deja în Republica Moldova există la autorităţile centrale şi locale un dublu limbaj: când se întâlnesc cu ruşii, le spun că ei sunt fraţii mai mici şi că au nevoie de gaz sau petrol mai ieftin, când se întâlnesc cu românii le reamintesc că îl citesc pe Eminescu, dar au nevoie de mai mulţi bani pentru bursele copiilor basarabeni şi bani pentru ajutorul de stat frăţesc la Chişinău. E dureros ce spun, dar perfect adevărat. Nu sunt ei de vină, ci politica statului român de-a lungul vremurilor: în 28 iunie 1940 am părăsit Basarabia fără să tragem un glonţ şi moldovenii s-au simţit trădaţi. În 1991 preşedintele Ion Ilici Iliescu a făcut jocul Moscovei şi a recunoscut independenţa Rpublicii Moldova, pe 27 august 1991. În mod normal trebuia să nu recunoaştem independenţa Moldovei şi să procedăm ca RFG cu RDG aşa cum ne-a spus-o lunile trecute în presă ambasadorul Gemaniei. Denunţam unilateral Tratatul Ribbentrop – Molotav şi intram în Republica Moldova aşa cum a cerut-o premierul Mircea Druc în 1990. Azi, Basarabia era parte a României. Am preferat să o scăldăm şi iată că ne place sau nu, dincolo de Prut se crează o identitate moldovenească de limbă română, deşi marele pro-român preşedintele Ghimpu nici astăzi nu a avut curajul să declare limba română limbă oficială de stat. Din punct de vedere constituţional în Moldova se vorbeşte limba moldovenească.

Pe de altă parte, Băsescu, SRI şi SIE au băgat o groază de bani în campanii pro-unioniste în Republica Moldova aproape fără niciun rezultat. Cu lozinci, pancarde şi grafiti lipite pe toate gardurile: Basarabia, pământ românesc! nu va fi nicio unire. Cred că pe filiera asta serviciile române au mai sifonat ceva bani pe la Chişhinău. Cred că a fost mai degrabă o diversiune politică internă ca Băsescu să mai păcălească români oneşti şi să câştige ceva voturi pe tema asta. Greşeala Bucureştiului se vede şi în calitatera umană execrabilă a diplomaţilor din centrala MAE trimisă la Chişinău: curvari ca Nuică şi beţivi ca ofiţerul MAPN prins beat la volan. Serviciile noastre au băgat o groază de bani în revoluţia din 7 aprilie pentru ca pro-românii să se declare moldoveni şi limba de stat să fie tot cea moldovenească. Nu văd pe preşedinţii, parlamentarii, premierii, miniştrii, ambasadorii, prefecţii de Chişinău să renunţe de bună voie la privilegiile lor statale pentru a deveni consilieri locali, judeţeni sau deputaţi la Bucureşti. În Basarabia trăiesc unionişti sinceri, dar ei sunt deocamdată puţini şi hăituiţi de serviciile de securitate moldovene şi ruseşti şi mai deloc sprijiniţi de ofiţerii SIE, care preferă afacerile în locul patriotismului. Din păcate, istoricul Lucian Boia are dreptate, se naşte o identitate naţională proprie dincolo de Prut, înfrăţită cu poporul român dar nu unită, similară austriecilor cu germanii. Singura şansă ca unirea să se realizeze este ca România să denunţe definitiv pactul germano-sovietic din 1939, să deschidă dialogul cu Moscova şi să nu recunoască statalitatea Republicii Moldova. Cu cât vor trece anii, cu o Moldovă independentă, cu atât va fi mai iluzorie unirea. Moldovenii se vor trezi ca un popor cu o istorie şi statalitate proprie şi vor privi apoi cu jind la mormântul lui Ştefan cel Mare, sub amabila oblăduire a Kremlinului. Apropo, când m-am întors cu cursa de Chişinău-Cluj, deşi autocarul era plin ochi de studenţi basarabeni, care studiau în România pe banii bugetului de stat român, absolut toţi au cerut să vizioneze pe drum DVD-uri numai filme cu ruseşti ne-tirate, nu româneşti sau americane. Singurul, care nu înţelegea limba rusă din autocar, era subsemnatul. De Ionuţ Ţene – NapocaNews