Portul popular moldovenesc din punct de vedere structural este unitar pe întregul teritoriu al Moldovei, însă unele deosebiri zonale urmărim în categoriile de ţesături utilizate, materia primă şi decor. Piesele suplimentare costumului moldovenesc erau: cingătorile, traistele, batistele, bijuteriile.

Cingătorile după materia primă pot fi grupate în cingători de lînă şi de piele. După gen ele sînt pentru femei şi bărbaţi. După tehnologia confecţionării ele sînt simple şi decorative. Cingătorile de lînă pentru femei erau înguste (5 cm – 10 cm) „chingă”, „bată”, „frînghie” lungă de 3 - 4 m, iar pentru bărbaţi erau late de (12 – 16 cm) „brîu”, „bată” şi lungi de 3- 3,5 m. Din punct de vedere tehnologic atît cele femeieşti cît şi cele bărbăteşti în mare parte se confecţionau la fel, deosebindu-se după lăţimea lor şi motivele ornamentale. Astfel au fost înregistrate şi sistematizate un şir de tehnici de confecţionare a cingătorilor pentru femei: simple în 2 iţe, „iţate” în 4-5 iţe, în „ozoare ridicate”, „alese”, „brodate”, „împletite”. Cingătorile pentru  bărbaţi, care erau late (12-16 cm) iar la sudul Moldovei late de 50-60 cm şi lungi de 3 m se ţeseau în tehnicile: în 2-4 iţe – „simplu”, în „ozoare ridicate”, „iţate” şi „alese scorţăreşte” ca la covor. Brîele frumos decorate şi late de 15-20 cm se socoteau „late de o palmă domnească”.

Pretutindeni erau răspîndite brîele simple ţesute în 4 iţe de o singură culoare sau cu dungi în lungime. La sudul Moldovei brîele late de 50-60 cm roşii şi verzi ţesute în 4 iţe „simplu” sau în „ozoare” erau mai subţiri și se purtau puse în două (de 25-30 cm), acoperind şalele şi o parte a corpului. Totodată menţionăm că cingătorile mai simple se purtau în zilele de lucru, iar pentru sărbători erau cele cu motive ornamentale geometrice („în ozoare”, „ridicate”) sau vegetale stilizate (alese sau brodate). O măiestrie deosebită a fost înregistrată la alesătoarele de brîe în satele din nordul Moldovei şi zona Cernăuţi la brîele „alese cu fusul” cu două capete diferit ornamentate, cu motive semnificative (coarnele berbecului, rombul, coarnele plugului etc.). Astfel cavalerii purtau într-o duminică brîul cu capătul cu un desen, în altă duminică – cu alt desen, creînd imaginea că el are două brîe. Astfel tot în aceste zone întîlnim şi catrinţe cu două „feţe” diferite, care la fel se poartă pe rînd.

Decorul cingătorilor depinde de semnificaţia zilei, sărbătorii, corespunzător e simplă sau cu motive decorative realizate din firele de lînă ale urzelii din cîteva culori (negru, vişiniu, alb, galben, albastru). Cînd brîele sunt de o culoare la capete se finisează cu 3 vrîste înguste de-a curmezişul. Toate cingătorile se termină cu franjuri lungi de 10-20 cm. În anumite cazuri la sărbătorile de familie, brîul bărbătesc are conotaţii simbolice de ocrotire şi forţă magică.

O grupă separată a cingătorilor o alcătuia articolele din piele: curele late (15-30 cm) – „chimire” lungi de 1,1 – 1,5 m şi curele înguste (5 - 6 cm) şi lungi de 1,2 – 1,5 m, care le poartă numai bărbaţii. Ţăranii înstăriţi purtau chimire late confecţionate de meşteri curelari. Materialele arheologice mărturisesc despre existenţa lor în primele secole ale erei noastre. Cel mai des chimirul era folosit de către păstori. Aspectul practic funcţional al chimirului constă în faptul că era destul de trainic, fiind confecţionat din piele naturală groasă tăbăcită, care avea un buzunar închis pentru bani direct în chimir sau alăturat. Agăţate într-o parte sînt – luleaua, o pungă cu tutun, cuţitul ş.a. Chimirele erau decorate cu motive diferite prin tehnica imprimeului sau găuriri cu diferite ustensile de metal, prin coasere, prin aplicare de şireturi de piele, diferite figuri, nasturi metalici şi cătărămi.

Toate tipurile de cingători: de lînă, piele, femeieşti şi bărbăteşti sînt bogat prezentate în colecţiile Muzeelor naţionale, iar în multe sate le mai poartă unii din săteni. Frecvent se poartă cingătorile de lînă sau piele, late şi înguste în ansamblurile etnofolclorice.

Batistele. O altă piesă auxiliară în costumul femeiesc şi bărbătesc al moldovenilor, îndeosebi a tinerilor a fost „batista de brîu”, care era un element decorativ şi totodată undetaliu, prin care, se putea de comunicat o anumită informaţie. Batista de brîu a cavalerilor numită şi „năfrămiţă” mai servea la jocul „Peliniţa”, cînd era aşternută pentru fata aleasă din Joc. Unii băieţi mai înstăriţi purtau la gît sub cămaşă o batistă subţire – „testemel”.

Batista fetelor frumos brodată şi croşetată, luată de la brîul fetei, semnaliza mesajul de simpatie faţă de ea şi intenţia de a o conduce acasă şi a comunica cu ea. Batista dăruită de domnişoară unui băiat care pleca la armată sau învăţătură el o socotea drept amuletă (talisman), purtată ca simbol al credinţei şi fidelităţii, îndeplinirii promisiunilor rostite la despărţire la plecarea în armată, studii. Astăzi aceste forme simbolice de comunicare a sentimentelor de dragoste între tineri prin intermediul batistei de brîu a dispărut. Utilizarea batistei de brîu uneori se întîlneşte pe scenă.

De asemenea din costumele de nuntă şi accesoriile vornicelului şi druştei de onoare au dispărut „batistele de nuntă”, care erau răspîndite prin anii 30-60 ai secolului al XX-lea în raioanele Soroca, Rîbniţa, Leova ş. a. Aceste batiste de nuntă se brodau prin punctul de cruciuliţă, neted pe fire numărate sau liber desenate. Motivele des întîlnite exprimau simbolic coroana de cununie, buchetul de flori, monograma miresei şi a mirelui, vîrtelniţa şi 4 jemne, simbol al belşugului în 4 anotimpuri, figuri în Joc, pomul vieţii ş.a.

Traista şi desagii. În grupa accesoriilor la costumul popular al moldovenilor se înscrie „traista” şi „desagii”, care se asortau după culoarea costumului. Totodată aceste piese serveau şi ca mijloace de transportare a diferitor produse de la piaţă, la cîmp şi a. Mai de sărbătoare, de ieşit în sat se socoteau traistele, iar desagii au funcţii pur utilitare.

Traistele s-au purtat pretutindeni, astăzi se mai întîlnesc în zona centrală, parţial la sudul Moldovei, în satele din zona Cernăuţi, unde femeile se duc şi la biserică cu traiste frumoase „alese”. Ca bată sau baieră se folosea țesătură realizată special ca chingile sau răsucită din fire de lînă.

Pentru ţesătura de traiste se folosesc firele de lînă în urzeală şi băteală, iar în ultimile decenii ca urzeală servesc şi fire negre de bumbac. Respectiv decorul şi tehnica de confecţionare a traistelor au fost evidenţiate un şir de grupe tipologice: traiste ţesute cu vrîste – „traiste vrîstate”, traiste ţesute în 3 iţe – „ridicate”, „traiste alese scorţăreşte”, „traiste brodate”, „traiste iţate”, „traiste în ochiurele” ş. a. În zona centrală a Moldovei ţesătura îngustă (35-45 cm) de traiste cu vrîste înguste se numeşte „îngusturele”. Un val de țesătură pentru traiste primeau fetele în componenţa zestrei de nuntă. Decorul traistelor se baza pe vrîste înguste îmbinate simetric şi asimetric – „învărgate”, pătrăţele în două-trei culori (roşu-negru, alb-negru, ...) numite „în ochiurele”. Cele mai bogat ornamentate erau traistele „alese” cu motive geometrice, fitomorfe stilizate, care se purtau în zile de sărbătoare la tîrg, la odihnă ş.a. Astăzi traiste mai poartă unii oameni în vîrstă.

Se mai folosesc şi desagii, în care se duc greutăţi. Desagii prezintă ca o traistă în faţă şi alta la spate. Totodată menţionăm că însăşi forma lor este comodă şi ţine corect verticalitatea corpului. Decorul desagilor este format întotdeauna din vrîste multicolore.

Bijuteriile. Deţinem puţine informaţii despre folosirea accesoriilor de metal – aur, argint, aramă sau sticlă, perle ş.a. Materialele arheologice şi cele etnografice mărturisesc că bijuterii purtau îndeosebi femeile. Piesele de podoabă le confecţionau meşteşugarii: aurarii, argintarii. Cele mai răspîndite podoabe se atîrnau la gît: şiraguri simple de „mărgele” multicolore din sticlă, perle, chihlimbar, „zgardane”, „salbe” din monede de argint, cruciuliţe de aur sau argint; la urechi – cercei şi clipse; la mîini – brăţare de argint, aramă, inele, verighete de aur sau argint. Pentru zona sudică a Moldovei ca elemente de podoabă în regiunea taliei erau cataramele (numite paftale) de argint prinse de capetele colanului. Peste tot femeile mai purtau diferite broşe încheiate la piept pe haine etc.

Cele mai răspîndite erau mergelele (mărunte sau măşcate din sticlă, paiete), cerceii de diferite forme, inelele, verighetele, care de obicei se procurau, se dăruiau cu anumite ocazii (de împlinire a anumitei vîrste, a unei mari sărbători de familie sau religioase cu ocazia căsătoriei, sau ca obiect de menţiune a comportamentului ireproşabil etc.). Unele din ele (zgardele, inelele, inelarul sau verighetele) se purtau ca amulete, avînd şi semnificaţie magică de ocrotire a purtătorului de la diferite blesteme, de la paşi greşiţi etc. Inelele de căsătorie se îmbrăcau numai cu ocazia căsătoriei şi nu se scoteau de pe degete.

Fără îndoială, că diferite piese şi deosebit de preţioase – de aur, argint, perle purtau cei din păturile înstărite, ele se includeau în actele de dăruire a zestrei. Cei săraci purtau podoabe de lemn tare, aramă, sticlă, argilă etc., dar cu ocazia căsătoriei se procurau  bijuterii de aur, argint, perle ș.a.. Pe parcursul secolelor formele şi decorul bijuteriilor sau completat foarte mult, însă funcţiile de bază au rămas aceleaşi.