string(7) "library" string(8) "document"
1475
1466
80
5500
1467
1359
1465
1391
1832
1457
1574
1307
1476

Gelozie

Ştii, dragă, pentru ce când te văd, mă mâhnesc?
Ştii pentru ce ades când mai mult te privesc,
Mă vezi posomorât, şi ne-ncetat oftez,
Când tu mă-mbrăţoşezi, eu tac şi mă-ntristez?
Când tu credinţă-mi juri, şi-mi dai încredinţări
De cel mai dulce-amor, răspund prin suspinări?
Ştii pentru ce? — Ba nu. — Ah! trebui să ţi-o spun.
Destul e de când chin în sufletu-mi adun!
În inimă-mi s-a-nfipt un ghimpe veninos,
Şi pătimesc, şi văd, şi simt că sunt gelos!
Când îmi închipuiesc că numai Dumnezeu
Fu-n stare a crea un suflet ca al tău,
Când ştiu că n-a mai fost nici poate a mai fi
Ca tine pe pământ să poată a iubi,
Mă tem de orice om se-ntâmplă de-ntâlnesc
Să nu-ţi zică cumva cuvântul: te iubesc!
Cunosc că mă iubeşti, o văd neîncetat,
Dar oare n-ai avut vrun alt amorezat?
Noaptea când toate dorm, vrodată n-ai gândit
La altul careva ce iarăşi te-a iubit?
Când luna strălucind săltează pintre nori,
Ş-un grier răguşat cântă ascuns prin flori,
Nu-ţi laşi capul ades plecat pe mâna ta,
Ş-aminte nu-ţi aduci atunci de cineva?
Vrun ideal prin somn, spune-mi, nu ai visat,
Şi după acel vis cumva n-ai suspinat?
Tu-mi zici că mă iubeşti c-un dulce blând surâs,
Dar oare-acest cuvânt la altul nu l-ai zis?
Ştiu că nu pot trăi fără al tău amor,
Dar sunt gelos, gelos! şi simt că o să mor!

     1839, mai.