string(7) "library" string(8) "document"
1646
80
514
1467
1465
1401
1307
1359
1475
1775
1300
1466
1711

Ca şi Stoa, ce pretinde...

Ca şi Stoa, ce pretinde
Să fim mândri şi integri,
Când plutesc deasupra noastră
Cu-a lor visuri ochii negri;

Ca şi basmele păgâne
De iubire ce-ard himeric
Cu nesaţiul lor de visuri
Şi cu-atâta întuneric;

Când atraşi de a lor noapte
Ne suntem străini de lume,
Duşi pe marginea uitării
De-un avânt fără de nume;

Când gândire nu mai este
Şi când inima e tristă
Şi afară de-acel farmec
Când nimic nu mai există:

Părăsesc şi veac şi ţară
Pentru umeri de femeie
Şi o rog astfel în jeţu-i
Dulce locului să steie,

Să mă pierd privind-o vecinic
De la creştet la picioare,
Mândră ca o-mpărăteasă,
Caldă, cu senin de soare,

De pe ochii-i să ridice
Languroase lunge gene,
Să-ngenunchi naintea zânei
Venus Anadyomene,

Genele dând întuneric
Voluptos căutăturii,
Iar gropiţele cochete
Dulci râd la mijlocul gurii.