GOETHE

Spun popoară, sclavii, regii
Că din câte-n lume-avem,
Numai personalitatea
Este binele suprem.

*

Nu faci efect; nesimţitori
Rămân cu toţii? Fii pe pace:
Când piatra cade-n mlaştină,
Ea nici un cerc nu face.

*

Ca-n ziua care lumii te dete, în tării
Sta soarele în crugu-i spre-a saluta planeţii;

Crescuşi dup-acea lege, de ea şi azi te ţii,
Cum o urmaşi pe-atuncea, păşind în drumul vieţii.
Nu scapi de tine însuţi, cum eşti trebui să fii:
Din vechi ne-o spun aceasta sibile şi profeţii,
Şi nici un timp cu nici o putere laolaltă
Nu frâng tiparul formei, ce vie se dezvoaltă.

LUCREŢIU

Vezi prin oraş frecându-se cela şi iar la palatu-i
Vine degrab, deşi de urât fugise de dânsul,
Mai îndemână deloc nu se simte aici ori aiurea.
Vezi-l mânând telegarii; la ţară aleargă c-o grabă,
Parcă goneşte cu zor să stingă vro casă aprinsă,
Dar abia dă de pragul vilei de ţară şi cască.
Greu se-ntinde pe somn, ori caută alte petreceri,
Ori dorit de oraş, se-ntoarce să-l treiere iarăşi.

HORAŢIU

Pietre scumpe, marmură, fildeş, icoane şi statui,
Bani, veşminte văpsite-n getulică purpură mulţi sunt
Ce nu le au? Iar unii nici grijă nu duc să le aibă.

*

Cerul deasupra-ţi schimbi, nu sufletul, marea trecând-o.

GELLERT

Cele mai bune daruri sunt
Cu-admiratori puţini de tot.
Căci cei mai mulţi de pre pământ
Ce-i rău drept bine îl socot.

Aceasta orişicând se vede
Şi ca o ciumă pare-a fi.
Dar eu mă îndoiesc a crede
De ea că ne vom mântui.

Un singur mijloc am în minte,
Dar greu şi nu cred să se poată:

Nătângii toţi să prinză minte,
Dar vai! n-or prinde niciodată.

Ei văd cu ochii, nu cu mintea,
Nu ştiu al lucrurilor preţ:
Admiră vecinic cele proaste,
Nicicând nu ştiu ce este bun.