De ce cu ochii-ncremeniţi sub bolte
De marmur ­ tu-l priveşti cu spaimă crudă?
Pândeşti ca leii, fruntea ta asudă
Şi pumnu-ţi vra mânia-i s-o dezvolte.

Secerătorul tău l-ai pus la trudă
Şi snopi de vieţe sunt a lui recolte;
Pentru-al lui cap ai înfruntat revolte
Şi astăzi simţi că strângi la piept pe-o Iudă.

Te-nalţă-n cer invidia vulgară
Căci ştii din lorzii junghiaţi a face
Lui Fabiano a mărirei scară.

Tu eşti regină şi astfel îţi place.
Cine te vede, slab obraz de ceară,
Ştiind furtuna vieţii tale tace.