Aleodor împărat
- Iată, m-am închinat cu slujba, zise Aleodor, și voi să plece.
Fata, cînd văzu pe acea iazmă, se cutremură de scîrbă și nu voia să rămîie la dînsul o dată cu capul.
Slutul se dete pe lîngă fată și începu s-o lingușească cu vorbe mierloitoare și să se ia cu binele pe lîngă dînsa.
Dară fata îi zise:
- Piei de dinaintea mea, satano, că te trimit la mumă-ta, Iadul, care te-a vărsat pe fața pămîntului.
Sluțenia de neom se topea de dragostea fetei, se lungea cu burta pe pămînt și umbla cu șoșele, cu momele să înduplece pre fată a-l lua de bărbat.
Dară, ași ! feritu-l-a sîntulețul să se apropie de dînsa ! căci îl ținea țintuit în loc cu ochii cît de colo. Din satană, din iazmă, și din spurcăciune nu-l mai scotea.
- Piei, necuratule, de pe fața pămîntului, să scape lumea de o ciumă și de o holeră ca tine.
Mai stărui ce mai stărui, și daca se văzu înfruntat pînă într-atît, iazma plesni de necaz, cum de să fie el ocărît atît de mult de o cutră de muiere.
Atunci Aleodor întinse coprinsul său și peste moșia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop, luă de soție pe fata lui Verdeș împărat și se întoarse la împărăția lui.
Cînd îl văzură alde gloatele venind teafăr, alături cu o soțioară de-i rîdea și stelele de frumoasă, îl primiră cu mare bucurie; și, urcîndu-se din nou în scaunul împărăției, domni și trăi în fericire, pînă se istoviră.
Iară eu încălecai p-o șea și v-o spusei dumneavoastră așa.