string(7) "library" string(8) "document"
300
1812
1467
87
1574
1476
1475
1401
1385
1504
5500
1639
1410

Comis

În evul mediu comisul era dregătorul, care avea grijă de caii şi de grajdurile curţii domneşti, precum şi de aprovizionarea lor cu furaje. Este atestat documentar pentru prima dată în 1435. Comisul ținea evidenţa cailor, transporta caii trimişi de domn sultanului şi îl însoţea pe domn la ceremoniile în care erau prezenţi caii domneşti, administra braniştile domneşti (fîneţele) şi se mai ocupa cu supravegherea meşterilor potcovari şi rotari, procurarea de harnaşamente şi podoabe pentru cai şi transportarea prin ţară a oaspeţilor domneşti.

În subordinea comisului se afla un „vtori comis", un „treti comis" şi mai mulţi „comişei". Denumirea provine din limba latină şi a fost împrumutată din Bizanţ, prin filieră bulgară. Comisul a fost un mare dregător în secolul XV, apoi a decăzut ca importanţă dar şi-a păstrat atribuţiile.