Crivăţul ieşi odată la plimbare; dar era nebunatec, Doamne fereşte ! Pe unde trecea, făcea o mulţime de neorînduieli.

Întîi intră într-o grădiniţă şi cum intră, se apucă să scuture trandafirii cei frumoşi, să ofilească florile, să frîngă crinii cu dulce miros. Rostogoli pe jos merele, prunele şi rupse în dreapta şi în stînga crăcile pomilor încărcaţi cu frunze şi cu fructe.

La cîmp făcu şi mai multe rele. Ici culcă la pămînt grîul şi-i zdrobi spicele de-şi risipi toate boabele, colo doborî clăile de fîn şi le luă vîrtej pe sus. Dar ce e şi mai groaznic, desrădăcină în pădure cîţiva copaci bătrîni şi-i răsturnă cu rădăcinile în sus.

Apoi, dînd peste o turmă de oi ce păştea în tihnă, le împrăştie în toate părţile şi le ameţi, învîrtindu-le. În cîteva ceasuri stricase totul pe unde trecuse. Oamenii se jeluiră de toate relele ce le-a făcut Crivăţul pe pămînt, numai într-o zi:

- E un vînt pustiitor, strigară unii.

- Dacă va sufla mereu, are să ne lase săraci şi flămînzi ! Ne-a stricat tot !

Îndată împăratul Vînturilor chemă Crivăţul de faţă şi-l întrebă să răspundă, dacă e adevărat zvonul ce se aude în lume despre năzdrăvăniile lui.

Crivăţul nu putu să zică ba, căci firea toată îl da de gol. Dar el se apăra zicînd numai:

- Eu, vai de mine, n-am avut de gînd să fac rău nimănui; am vrut numai să mă Joc cu florile, holdele şi cu oile. Vina e a lor că nu ştiu de glumă !

- Aşa glumă trece măsura, fătul meu ! îi răspunse împăratul Vînturilor. Să faci rău altuia, nici în glumă nu este iertat, căci, deşi e glumă, nu e bună ! Ca să te înveţi minte, eu nu ţi-oi mai da drumul vara. Numai iarna vei ieşi de la închisoare. Atunci ai să te poţi juca cu gheaţa şi cu zăpada, căci lor n-ai ce stricăciuni să le faci.

De atunci, crivăţul nu mai suflă decît iarna, pe pămîntul înţepenit de ger, bătut de viscol şi înăbuşit sub troiene de zăpadă. După dînsul aleargă lupii urlînd si zboară corbii flămînzi.

El vine la noi din spre miazănoapte şi răsărit, trecînd peste cîmpuri pustii şi peste mări furtunoase.