Dumnezeu
La început, tot cît vedem astăzi pe pămînt, era numai apă.
De lumină nu se pomenea, Doamne-fereşte. Deodată s-a născut Dumnezeu-Sabaot, aşa din senin, pe o frunză de plămînă (buruiana aia cu foaia lată, ce creşte pe fundul apelor stătătoare) şi atunci s-a născut şi soarele deasupra apelor, pe ceri.
Ceriul tot acum s-a văzut. O fi fost înainte, n-o fi fost, nu se ştie că era întunerec.
Prin naşterea soarelui, lumina s-a răspîndit pe faţa pămîntului. Văzînd această lumină, dracul ieşi din fundul unei bălţi, vechea lui moşie şi se duse pe uscat, se duse, pînă dete de un copil pe o frunză de plumună, cu care a început a vorbi:
- Ce eşti tu, măi băiete?
- Eu sunt Dumnezeu-Sabaot.
- Dar acela cine este (arătînd soarele)?
- Acela este ajutorul meu, soarele.