Cucul şi pupăza
Trăia odată într-un sat un om aşe dă sărac că n-ave nici ce să mînce. Şi ce-o zîs el cătă muierea lui ?
- Hoi, muiere !
- Ce-i bărbate ?
- Fă-mi o pogace dă cenuşe că mă duc în lume că doară oi afla ceva mîncare păntru pruncii iştia, şi nu moară dă foame.
- Bine, du-te ! o zîs muierea şi i-o făcut pogacea.
Noa, omu o luat pogacea şi o băgat-o în straiţă iară subsuară şi-o luat toporu.
O mărs el cît o mărs, pînă la o margină dă pădure unde dădu cu ochii dă o tufă. Omu nici una nici două şi începu să troznească cu toporu în tufă.
- Măi omule, grăi tufa, nu mă trozni aşa dă rău, ci mai bini întoarce-te de undi ai vinit că oamenii din sat te-or alege dă birău.
Aşa s-o şi întîmplat; omu s-o întors în sat şi oamenii l-or ales dă birău trii ani. După trii ani omu iară o sărăcit şi iară s-o dus la tufă şi-o-nceput s-o lovească cu toporu.
- Măi omule, nu fi prost, o zîs tufa, ci mai bini te du ici în oraş că oamenii te-or alege judecător şi-i cîştiga bani dă şi-ţi poţi ţini muierea şi pruncii.
Noa, omu s-o dus în oraş şi oamenii d-acolo judecător l-o ales.
Treburile i-o mărs bine pînă la o vreme cînd muierea lui o ajuns doamnă mare şi l-o ispitit pă bărbat să meargă iară la tufă şi-i ceară să-l facă împărat.
Noa, ce şi facă omul; dă gura muierii s-o dus iară la tufă. Tufa l-o ascultat şi amu s-o făcut şi împărat şi muierea lui împărăteasă. Da´ muierea lui tă nămulţumită o fost şi iară l-o ispitit pă bărbat să meargă la tufă şi-i ceară să-l facă Dumnezău.
Aşe o făcut omu, da´ amu tufa s-o supărat pă el şi l-o blestemat dă şi nu aibă pă lume nici casă, nici masă, nici ţară aleasă, şi se facă un cuc, să zboare dîn pom în pom, dîn codru în codru spuindu-şi la toţi numele. Iară muierea lui şi să facă pupăză care să nu aibă alt lucru numa să pupăie din creangă în creangă, că tă nămulţumită o fost.
Şi noa, d-atunci cucu umblă cucălind şi pupăza aşe cum ştie ie.