Să nu mă-nfruntez, Doamne, la ceas de mânie* , Când îm vei lua sama, cu a ta urgie. Ce-ț fie, Doamne, milă de-a mea lângegiune, Oasele mi le strânge cu vindecăciune. Mi-i sufletul în groază și-n grea turbureală De zua cea de samă și de sârguială. Pănă când, milostive, vei face zăbavă Să mă-ntorci din pierzare la svânta ta slavă? Ce te milostivește de mă izbăvește Cu a ta bunătate ce țî să vestește. Că în moarte nu-i nime sa te pomenească, Dară-n iad cine poate să-ț mărturisască?

• 7, 6

Mă trudesc fără vreme cu suspini, cu jele,

Spăl în nopțâle toate perinile mele

Cu lacrămile mele, de-m moi așternutul,

De când nu cerci de mine, că m-am stâns cu totul. Că mi s-au turburatu-mi vederea de spaimă,

M-am vechit în pizmașii carii mă defaimă. Pizmașilor puterea să li să scurteze,

Și cei fără de lege să nu-mi mai cuteze, Că mi-au auzit Domnul glasul de plânsoare

Și mi-au ascultat Domnul ruga la strânsoare. La a mea greutate Dumnezău m-ascultă,

La boala mea-m trimite mila sa cea multă. Priìmitu-mi-au în jele lacrămi ovilite,

Și sâmțârile toate îm sunt curățâte. Rușine și necinste, fețe ocărâte

Pizmașii miei să pață și mustrări cumplite. Și-ndărăpt să să ducă cu multă sâială,

Să-i cuprinză nevoia din grea sârguială.

PSALMUL 7

Doamne, Dumnezăul mieu, tu-m ești razăm tare*,

De la gonaci mă scoate, de grea supărare. Cândái să nu mi-apuce sufletul ca leul,

Când nu-i cine mă scoate, cându-m vine greul. Doamne, Dumnezăul mieu, de-am făcut aceasta,

De este strâmbătate în mânu-mi dând plata, De-am întors răutate, prin rău cine-m face,

• 7, 6

Sau cuiva strâmbătate, mie ce nu-m place, De la gonaci cădere las să mi să tâmple Asupra mea pizmașii mânia să-ș împle, Sufletul să-m gonească pizmașii la fugă, Să nu hălăduiască, ce să mi-l agiungă. Viața-n pământ să-m calce atocma cu pravul Și slava să-m defaime, precum li-i năravul. Scoală, Doamne,-n mânie, rădică izbândă, Răsâpește pizmașii, le fă pre osândă. Și cu a ta poruncă, Doamne, te rădică. Să să veghe pizmașii, să-ț aibă de frică. Te vor încungiura-te năroade de gloate, Carile ț-au țânutu-ț poruncile toate. Beserica cea svântă carea ți-i de slavă Să o-ntorci spre nălțâme fără de zăbavă. Domnul giudecă gloate, giudecă-mi și mie, Cu a ta dereptate, fără de mânie. Păcătoșilor răul să să obârșască, Să-ndereptez direptul să să proslăvască. Că tu cerci de-amănuntul inema și zgăul Și știi cu de-adevărul direptul și răul. Agiutoriul mieu este, Doamne, de la tine, Ce scoț din greutate pre carii ț-vor bine. Domnul giudeț direptu-i, tare și lung rabdă, Nu ceartă-n toate zâle, nu sloboade pradă. Și de nu veț întoarce cătră pocăință, Are săgeț amână scoase din tulbiță. Arcul întins încoardă, lancea strălucește, De strică și răstoarnă în ce să oprește. Și-n voi le-a slobozî-le, arse și-nfocate, Aceste vase toate de moarte gătate.

Cine umblă cu pizmă, îngreacă durere Și-ș fată strâmbătate, de-i face scădere. Cine va săpa groapă altuia să-l surpe, Sângur ș-va cădea-n râpă și viața ș-a rumpe. Că i să va întoarce în cap răutatea Și i s-a strânge-n creștet toată strâmbătatea. Mărturisi-ț-voi, Doamne, a ta dereptate, Și numele tău cel nalt cânt cu bunătate.

PSALMUL 8

Doamne, Domnul nostru, cum ț-ai făcut nume* , De să minunează-n toate părț de lume! Că prin toate ceriuri tu dai cuviință, Sugarii din brațe ț-cântă cu credință, Când vii să cerci iadul, să legi pre vrăjmașul, Să-i culegi dobânda, să-i răstorni sălașul. Văz că-i făcut ceriul de mânule tale, Cu toată podoaba, și-i pornit cu cale. Ai tocmit și luna să crească, să scază, Să-ș ia de la soare lucoare din rază. Stele luminate ce lucesc pre noapte, De dau cuviință, tu le-ai urzât toate. Ce poate fi omul de-l aduci aminte, De cerci pentru dânsul folos înainte? Sau fiiu-său doară, ce ți-i cu credință, De grijești de dânsul și-i faci socotință? Puțân nu de-atocma cu îngeri în slavă,

• 6, 6

I-a-ntrece cu cinstea fără de zăbavă. Mare cuviință i-ai dat și cunună Să dea-nvățătură cu tocmală bună. L-ai pusu-l mai mare, toate să-l asculte, Câte sunt pre lume cuvânt să nu-i mute. Și i-ai supus toate supt a lui picioare,

Oile și boii, și tot de supt soare,

Dobitoc sălbatec de câmp și de luncă,

Jigănii sirepe, ce strică ș-apucă,

Pasările toate, ce sunt zburătoare De vânt și de apă ce-s înotătoare, Pre chiții cei mare, pre tot feli de pește, Și-n tot ce-i în mare el oblăduiește. Doamne, Domnul nostru, cum ț-ai făcut nume, De să minunează-n toate părț de lume!

PSALMUL 9

Mă rog ție, Doamne, cu inema toată, Ciudesele tale spuindu-le-n gloată. Mă bucur de tine și-ț cânt pre tot ceasul, Numele tău cél svânt l-înalț în tot glasul. Că tu mi-ai înfrântu-mi pizmașii să fugă, De i-ai obosâtu-i în goana cea lungă. De svânta ta față vor săca din fire Pizmașii tăi, Doamne, și vor da-n pierire. Mi-ai căutat giudețul și de greutate, Șezându-ț în scaun giudeci dereptate. Îngrozâș păgânii ș-au pierit vicleanul, L-ai rasu-l din nume de preste tot anul.

I-i sulița frântă, armele stricate,

A pizmașul trúfaș cetățâle sparte. Pierit-au cu sunet vestea lui cea mare,

Și Domnul cu vecii custă pre-așezare. Ș-au gătatu-ș scaun Domnul pre giudețe,

Să giudece lumea ne-alegând în fețe. Și cu dereptariul va socoti Domnul,

De-a certa cu lege vina a tot omul. Mișelului este Domnul de scăpare,

Agiutori la treabă, la greu stâncă tare. Că cine cunoaște cinstitul tău nume,

Șede cu nedejde petrecând pre lume. Și cine te cearcă cu rugă curată,

Îl grijești la lipsă cu mână-ndurată. Cântaț cu dulceață și slăviț pre Domnul

Care lăcuiește-n muntele Sionul. Și să-i faceț veste de tocmele bune

În limbile toate, că sunt de minune. Că prin lumea toată sânge ce să varsă

A șerbii săi Domnul necercat nu lasă, Nice le uită rugă și strigare,