DASCĂLUL: Sunt gata, spune.

CUCOANA: În toate zilele, deosebit de sărbători mici şi mari şi de duminici, de la cinci pân’ la şase ore să citeşti cu dânsul istoria şi geografia; însă să faci aşa marafet, ca el, făr’ de multă osteneală, să ştie pe de rost câteva întâmplări din Alexandria lui Machedon7, precum de căpcânii şi de furnicile cele mari cât omul ce s-au bătut cu dânsul şi alte minunăţii ce au mai făcut Machedon; asemenea, de domnii cei vestiţi ai Moldovei, precum de Papură-vodă, de Ciubăr-vodă şi alţi viteji; precum de Crai-Nou, fiul Epii, poreclit Sfărâmă-Piatră, Strâmbă-Lemne, de care boierii şi cucoanele spun prin adunări poveşti tare frumoase; asemenea, să ştie cum se cheamă oraşele cele mai mari ale ţărilor noastre, mănăstirile şi sihăstriile.

DASCĂLUL: Altă ce mai porunceşti?

CUCOANA: O dată pe săptămână să-l înveţi hambacul.

DASCĂLUL: Vrei să zici poate aritmetica?

CUCOANA: Ba nu, eu vreau hambacul, că îi mai uşor, ca să ştie copilul numai că două şi cu două fac patru, şi să ştie a-şi număra paralele când va fi rânduit de vistierie prin ţinuturi cu goştină, desătină şi mai ales vădrăritul la Odobeşti. Oh! la Odobeşti, unde cântă ţiganii toată ziua, joacă şi beau călcătorii, ba şi noi, boierii, când ne ducem pe la podgorii să petrecem; mai mult nu trebuie. Dar aşteaptă să-ţi spun, loghiotate, de ce învăţătură mai mare are copilul trebuinţă ca să se poată schivernisi, adică să poată câştiga parale mai cu lesnire, căci în ţara noastră boierii, dacă se fac vornici mari de divan, apoi se rânduiesc să măsoare moşiile boierilor celor mai mici, mai ales ale mojicilor de răzeşi, când se plâng că li s-au împresurat moşiile lor de boieri, şi acei vornici măsoară cu prăjina şi lanţugul locul de pricină şi-l dă acelui ce le aduc mai mulţi bani; iar de câtăva vreme vornicii hotarnici au învăţat de la nemţi alt meşteşug ca să nimerească linia mai drept, şi şi-au cumpărat câte o ocheană pe trei craci, şi căutând printr-însa încotro vreu, oamenii îi socotesc foarte procopsiţi, şi hotărâtura lor acea cu ocheana are credit la domnie mai mult decât hrisoavele vechi, căci ei, ca nişte fermecători, pot preface faţa pământului, făcând din deal vale şi din podiş munte, şi pot să găsească silişte de sate mai veche decât potopul, şi pot să răscroiască hotarele fireşti şi să facă cu moşie pe cel ce niciodată nu au avut moşie, dacă le umple pungile; apoi judecă, loghiotate, cu înţelepciunea dumitale când va şti copilul acest meşteşug ce chiverniseală de alijveriş poate face cu dânsa...

DASCĂLUL (au strigat): Chirie eleison che soson ton laonsu! (adică: Doamne, miluieşte şi mântuieşte pe norodul tău!)

CUCOANA: Eu mă mier, dascăle, de ce te sperii de un lucru aşa firesc în ţară şi aşa de folos pentru deregători, dar să lăsăm deoparte aceste învăţături adânci, de care ţiam vorbit prea destul, şi să ne întoarcem la altele mai cu haz şi mai uşoare; deci însemnează.

DASCĂLUL: Spune, chiria mu.

CUCOANA: Să-l înveţi a vorbi cabazlicos...

DASCĂLUL: Adică ca să râdă toţi de dânsul ca de un caraghios; mai bine să-l învăţ a vorbi frumos...

CUCOANA: Pentru Dumnezeu, dumneata vrei să-l înveţi raterica (retorica). Nu, dascăle, nu vreau decât să fie vorbăreţ, să nu-i tacă gura nici un minut, să ştie pe de rost numele comedianţilor şi al pelivenilor celor mai vestiţi ce joacă pe frânghii şi fac ghiduşii de carii domnul şi boierii fac mare haz.

DASCĂLUL: Altă ce mai porunceşti?

CUCOANA: Copilului muzica nu-i este prea dragă, căci mititelul au pătimit de năjit, dar cânta bine din cobză; cu toate aceste, ţiganul Nedelcu, vestit scripcar în Iaşi, să vie o dată pe săptămână ca să-i arăte şi în scripcă pestrefuri turceşti, şi atunci vor zice oamenii că fiul meu ştie şi muzicant.

DASCĂLUL: Ce mai pofteşti alta?

CUCOANA: Să înveţe în toate zilele a juca, pentru care să-mi găseşti vrun neamţ jucăuş bun, mai ales pentru ştaier şi minavet, şi să porţi de grijă ca neamţul să-l înveţe a face cucoanelor complimente cu coadă, de cele nemţeşti, şi a juca la baluri necontenit, ca să-i meargă vestea, aşa cum se vestise când trăiam la ţară, încât nici un flăcău nu-l întrecea la jocul sârbesc de brâu, la ţigănească, la corăghiească, cum joacă la Galaţi, la mocănească, la huţănească, la hora moldovenească, şi altăeleî şi altăeleî.

DASCĂLUL: Altă ce mai trebuie să ştie cilibiul dumitale?

CUCOANA: Mi se pare că îi destul pentru un tânăr căruia toate îi se zâmbesc în lume şi fiul meu, având aceste talenturi, îndată să înceapă a se ridica în sus ca un flutur cu aripile de aur. Dar am uitat ce au fost mai de folos, şi anume, te rog să-l deprinzi mai cu dinadinsul de a-şi ţinea grandeţele sau fineţile pe vârful nasului, ca un boier mare, şi cât se va putea mai sus, aşa cum fac limongii fanarioţi după ce vin de la Ţarigrad la noi cu domnii greci, carii, după ce se boieresc, se înavuţesc jăcuind cât pot, apoi îşi bat Joc de boierii pământeni, şi toţi se tem de aceşti cireci domneşti, şi această fudulie grecească este prea de modă acum, făr’ de care copilul nu va însemna nimică, şi vor zice toţi că este un gogoman de ţară.

DASCĂLUL: Dumneata, chera mu, ai uitat trei lucruri mai trebuitoare decât aceste fleacuri, adică măcar să-l înveţi moldoveneşte, religia şi fapta bună.

CUCOANA: Adevărat am uitat, dar nu îi de modă.

CUCONAŞUL (către maica sa): Auzi! auzi! să mai învăţ moldoveneşte dacă eu sunt moldovan!

CUCOANA: Are dreptate copilul, că el ştie moldoveneşte a vorbi şi a iscăli, iar de istorie nime nu întreabă, nici măcar nu se vorbeşte acum, ca mai nainte, pe când erau domni pământeni. Iar ce se atinge de religie, apoi şi eu, şi duhovnicul, când îl spoveduieşte, îi spune destule molitve, de ar ţinea minte măcar a zecea parte, căci doar nu am săl călugăresc. Iar cât pentru faptă bună, aceasta este o istorie lungă şi sacă, ce acum nu se pomeneşte, căci fiul meu, trăind în lume, se va purta după pilda boierilor curţii domneşti şi va înţelege el singur de ce fac haz la curte şi de ce nu fac haz, de ar fi el parolist cu damele pentru orice lucru de nimică, de ar plăti cinstit datoriile în cărţi şi pe la dughene, ca să nu-l închidă la vartă, de ar linguşi pe boierii mari, ca să-l schivernisească şi pe dânsul, mititelul, de şi-ar iubi rudeniile cele bogate, căci de la cele sărace nu are ce aştepta, de ar fi fraged cu ceilalţi cuconaşi de teapa lui, de ar fi simţitor de cele mai mici supărări ce se întâmplă prin casele altora, iar de casa lui nu are să-i pese, căci eu le voi pune toate la cale, şi destul pentru dânsul. Iată ce vasăzică tânăr drăgălaş şi cu fapte bune; iar mai cu dinadinsul pe lângă boierii cei mari să se micşoreze, iar cu cei mici să se fudulească, ca acei mari să-l iubească, iar ciocoii să se teamă de dânsul, iată iarăşi în ce se încheie înţelepciunea şi ipolipsul la curtea domnească, ba şi în toată lumea, făr’ de care daruri copilul va fi nesuferit tuturor...

DASCĂLUL: Caco hrono na chisesi che o Iosu o catergaris! (Blestemată să fii şi tu şi cuconaşul tău, spânzuratul!)

Aceasta zicând dascălul în sine, îşi apucă şlicul şi o rupe de fugă.

CUCONAŞUL (râzând cu hohot, zice): Au luat dracul pe caţaonul, şi eu am scăpat teafăr, căci înţeleapta mea nenecuţă i-au venit de hac... Doamne, Doamne, mata tare eşti învăţată, de poţi învăţa şi pe dascăli...

(Eu eram tânăr pe atuncea şi ascultam din tinda casei această comedie a amicului şi conşcolerul meu cuconaş; deci adaog iarăşi: cât era de înăduşită pe vremea fanarioţilor în Moldova simţirea cea mai sacră a iubirii de patrie şi educaţia românilor, dar am trăit şi am văzut cu întristare în timpul de acum altfel de civilizaţie, mai grozavă decât a grecilor, adică progresul turbat sau ultraliberal al unor tineri români, ce nu cred nici în Dumnezeu, nici în dracu; şi nu se tem nici de cuget, nici de păcat, şi îşi bat Joc de părinţii lor, numindu-i retrograzi, varvari, şi îşi bat Joc de toţi ce nu sunt ca dânşii şi apoi pier ca muştele, ce nu aduc nici o roadă în lume...)