– Fiica dumneavoastră e în odaia mea, în convorbiri misterioase cu baronul Rosen.

Doamna Pacht sări din pat, uitându-şi de tot costumul de noapte, vreau să zic lipsa costumului, şi se repezi la uşe.

Ghiţă o reţinu.

– Încă un pas, şi-ţi pierde pe sărmana fetiţă, care se află acuma foarte înaintată pe calea norocului.

– Adevărat spui! voi strânge pe toţi chiriaşii, voi intra cu marturi...

– M-aţi înţeles de minune; însă mai este ceva la mijloc. Mai nainte de a fi a baronului, Maria a fost a mea, şi chiar acum ea îşi închipuieşte, pe-ntuneric, că se află lângă mine! Eu am vândut-o baronului, am vândut-o, doamna mea, precum se vinde un faeton puţin uzat, dar ieşit din modă. Nécessaire-ul de abanos a fost din partea baronului... şi eu l-am prezintat în numele meu; duelul de mai deunăzi a fost o poveste; în sfârşit, am întrebuinţat mii de viclenii pentru a ajunge la scopul meu... Baronul nu trebui s-o ştie! Cătaţi ca Maria să nu mă dea de gol: altfel, ea este pierdută.

Doamna Ana izbi uşa şi zbură pe scara ce ducea la mansardă; de aci ea se pogorî în rândul de jos, şi-n câteva secunde reapăru însoţită de două modiste, trei veterinari, băcăneasa şi monsieur Jules cu tot neamul! Se înţelege de la sine că hainele nocturne ale acestei societăţi nu erau nicidecum "ca într-o zi de sărbătoare".

Ghiţă redeveni nevăzut: el merse liniştit înapoi la "Châteaux aux fleurs", pentru a sfârşi o partidă de chegle, cântând astă dată: "Te souviens-tu? disait un capitaine...".

Când gloata chiriaşilor doamnei Pacht se ivi cu o mulţime de luminări înaintea baronului şi a Micuţei... simţul de pudoare şi frica legii de presă nu-mi permit a descrie starea în care se afla tocmai atunci fericita păreche. Ovidiu a zugrăvit-o de mult lătineşte:

Nunc juvat in teneris dominae jacuisse lacertis;

Si quando, lateri nunc bene juncta meo est...'

Duduca a leşinat, după obiceiul pământului. Feldeşul se învălătuci în plapumă, se sculă în picioare ca statua lui Dante şi începu:

– Protestez...

Nu ştiu ceea ce s-a petrecut mai departe, afară numai de rezultatul, care a fost îndatorirea baronului de a lua pe Micuţa de soţie.

Pe la două după miezul nopţii, Ghiţă, obosit ca un cal de poştă şi tăcut ca un peşte, reîntră în stăpânirea apartamentelor sale, porunci lui Ditrich să afume - nu ştiu pentru ce - în toate colţurile ietacului, şi adormi apoi, plănuind modul în care o să vorbească de acum înainte cu baronul, cu Micuţa, cu Victoria etc.

Feldeşului nici în cap i-a plesnit vreodată d-a se îndoi de buna-credinţă a amicului său: interesul d-nei Ana şi al Micuţăi a fost, fireşte, de a nu-l dezminţi în această privinţă. Peste o săptămână, baronul zice adio universităţii şi se cunună cu duduca. Ghiţă a asistat la biserică, a jucat şi-a băut la nuntă, a fost cel dintâi a ferici pe tineri.

Oricât de nepăsător în alegerea mijloacelor, eroul nostru avea o inimă bună. Cununia Micuţăi era o fatalitate pentru vechea amantă a Feldeşului, şi el, Ghiţă, se simţea a fi singura cauză a fatalităţii. Peste câteva zile, el vine la noua baroneasă, pe când bărbatul său nu era acasă.

– A, vicleanule! tot nu mă uiţi?

– Nu uit niciodată pe amicii mei şi tocmai de aceea am venit la tine cu o rugăminte.

– Refuz, orice să fie.

– Vom vedea, cucuţo, dacă ţi-a da mâna. Mai nainte de a te lua, baronul a avut o întreţinută...

– Şi dumneata cutezi a-mi povesti neşte asemenea mârşăvii?

– Fără "dumneata" şi fără "mârşăvii", dragă baroneasă: ne cunoaştem de aproape. Aşadar, biata întreţinută, la povera ragazza, a rămas acuma, din pricina ta, lipsită de pâine şi murind de foame. Păcat! Cer de la tine, de la dumneata, de la dumneavoastră, să faci sau să faceţi ca baronul să-i dea pentru asigurarea viitorului şase mii de fiorini!

– Şi oare cum crezi tu că eu voi stărui în favorul unei...

– Te-ntreb o dată pentru totdeauna: vrei sau nu? da sau ba?

– Nu: de o mie de ori nu!

– Chiar astăzi voi descoperi Feldeşului adevărul intrigii noastre: ne vom bate, vei rămânea poate văduvă... eu, unul, ţiu prea puţin la viaţă!

Ghiţă s-a sculat să iasă.

– Opreşte-te! încă un minut! cât eşti de sălbatic!

După mai multe vorbe şi răsvorbe, Micuţa s-a îndatorat a stoarce de la bărbatu-său cele şase mii de fiorini. Ghiţă a fost însărcinat din partea Feldeşului d-a duce banii la Victoria.

Peste nouă luni, după acest evenement, frumoasa polonă a născut un fiu, care fu botezat sub numele românesc de "Şerban".

Ghiţă n-a trăit cu Victoria mai mult de-un an şi a lăsat-o, drept moştenire, lui Negus. Într-o zi, când ea era dusă de acasă, doctorul deschise cu o cheie falsă sipeţelul de sub pat, scoase cele şase mii de fiorini, şi de atunci n-a mai dat cu ochii de săraca jertfă. Astăzi ei se judecă. Cu această ocaziune, un mare număr de învinovăţiri, pân' acum dosite, s-au grămădit asupra capului lui Negus. Unii zic că se va osândi la lucrări publice; alţii susţin cum că va scăpa, fiind sprijinit de cucoanele cutare, cutare şi cutare.

Jurnalistul Wahlstimme e unul din apărătorii lui Negus pe calea publicităţii...