Articol apărut în Basarabia nr. 59, 1906, semnat cu pseudonimul Fl. Măgureanu

Anul se sfârşeşte.

Încă vreo câteva zile şi el se va duce în vecinicie.

Şi iată dar că ne vedem la hotarul trecutului şi viitorului nostru. Obiceiul omului este că, trecând o bucată de vreme din viaţa lui şi el intră în alta, să preţăluiască şi să judece cele trecute şi petrecute de dânsul mai înainte, pentru ca în acest chip să afle cum se cuvine să-şi poarte trebile în viaţa lui viitoare. Şi, în adevăr, acesta este cel mai bun mijloc pentru dobândirea ştiinţei în ale vieţii.

De aceea şi o tovărăşie anumită de oameni, care şi-a pus o ţintă şi ţine negreşit să ajungă şi să nimerească ţinta asta, trebuie, din când în când, să se mai întoarcă cu faţa înapoi şi să mai caute ce urme a lăsat acolo munca lor îndreptată la ajungerea dorinţei obşteşti. Şi dacă munca lor este trainică şi folositoare, apoi trebuie s-o urmeze şi mai încolo tot ca şi mai în urmă, iar dacă nu, să se silească ca să găsească chipuri mai bune şi mai potrivite. Noi, moldovenii, câţi suntem în Basarabia, trebuie să facem o tovărăşie mare de oameni, căci altfel, înstrăinându-ne cu totul unul de altul, suntem de grabă biruiţi şi daţi la pământ de oamenii care ne doresc nouă numai răul şi care sunt aşa de mulţi.

Mai înainte am vorbit de atâtea ori de unirea moldovenilor şi am arătat de însemnătatea ei lămurit, că aşa, după cum socot, ar fi cu totul de prisos să ne mai întoarcem la lucrurile spuse. Când toţi moldovenii vor fi numai o obştie, atunci este cu putinţă munca rodnică pentru fericirea şi traiul liniştit, îndreptăţit al norodului nostru. Asta va fi atunci ţinta întregului neam moldovenesc din Basarabia şi numai asta va avea-o el în vedere. Ca o tovărăşie de oameni care năzuiesc la dreptăţile norodului, ale ţărănimii şi ale lucrătorilor, ea va munci din toate puterile, şi în munca ei tot hojma se va opri să caute ce a făcut în trecut şi ce trebuie să facă în vremea viitoare.

În anul 1906, care acum merge înspre sfârşit, putem zice că s-a pus începutul acestei mari tovărăşii a moldovenimii basarabene. Căci, orişice om, ce măcar întrucâtva pricepe mersul lucrurilor, trebuie să spuie că aşa mânuţă de oameni, care de la început a ieşit la luptă pentru dezrobirea moldoveanului şi dezlegarea limbii lui, această mână de oameni, tot înmulţindu-se câte oleacă, la urma urmelor va ajunge o mulţime de oameni, un norod unit în acelaşi dor şi acelaşi gând. Asta are să se întâmple mai devreme sau mai târziu, dar are să se întâmple negreşit.

Munca acelor oameni puţini, despre care spun mai sus, este deci munca tuturor moldovenilor, este lupta lor pentru viaţă. În faţa anului ce vine este de cuviinţă să urmărim desfăşurarea acestei munci, să ne dăm socoteala ce-am făcut ş-am văzut în anul care trece şi la ce trebuie să ne aşteptăm la altul.

Asta este din partea noastră cea mai bună preţuire a anului, care ne va fi de învăţătură pe viitor.

Anul ce se sfârşeşte nu trebuie să fie uitat cândva de nici un moldovean cu pricepere pentru vorbele spuse mai sus, adică că tocmai în acest an norodul nostru a început a trăi o viaţă mai omenească, mai în rând cu lumea. Fără îndoială, munca începutului, munca noastră a fost foarte grea, dar totuşi ea a fost pusă în temelia acelei vieţi noi, care-o doresc moldovenii deşteptaţi.

Încă şi mai grea s-a arătat munca asta mai pe urmă, când au prins a ni se pune în cale fel de fel de piedici de duşmanii noştri. Aceşti duşmani au fost şi sunt foarte mulţi şi fel de fel — uneori chiar nici în cap nu-ţi venea de unde se luau ei şi ce chinuri întrebuinţau numai ca să ne facă să ne lepădam de lucrul nostru. Şi trebuie so spunem că de multe ori răuvoitorii noştri — fel de fel de Cruşevani, de „soiuzuri ai adevăraţilor ruşi“, de boieri huligani, de popi de aceleaşi păreri, de poliţai şi câţi şi mai mulţi au avut nu o dată izbândă ş-au cam împiedicat mersul înainte al mişcării noastre.

Din toate acestea noi, fireşte, putem să tragem multă învăţătură. Pe de o parte, în lupta noastră viitoare noi trebuie să ne ferim de toţi acei oameni care nu ne priesc nouă; având ciocniri cu dânşii, noi cunoaştem mai bine cine-s ei şi ce apucături au, iar cunoaşterea vrăjmaşului, după cum se ştie, îi dă luptei multă izbândă.

Pe la altă parte, luptând, noi ne învăţăm a lupta pentru drepturile noastre naţionale, omeneşti şi cetăţăneşti.

Aşadar, munca şi lupta noastră în anul 1906 a fost făcută cu multe greutăţi şi cu puţină izbândă, dar greutăţile şi neizbânda de fel nu-i sperie pe moldoveni şi nu le ia nădejdea lor, ci le dă mai multă minte în purtarea trebuinţelor.

Judecând şi vorbind îndeobşte despre însemnătatea anului 1906 în mişcarea norodului nostru moldovenesc spre lumină şi dreptate, se poate de spus că numai el este începutul acestei mişcări. Mai putem să zicem că în acest an este însemnat programul mişcării, adică ce-i trebuie moldovenimii basarabene îndeobşte şi ţăranului moldovean în parte. Tot în acest an se porneşte luminarea minţii a ţăranului nostru şi trezirea lui câte oleacă.

Toate calealalte sunt încă în viitor şi nimeni nu ştie în ce chipuri se va mai arăta în anul ce vine mişcarea şi munca noastră.

Şi cele ce ne rămân sunt lucrurile cele mai mari, cele mai vajnice în viaţa noastră.

Pân-acuma o spunem una: că acei moldoveni care au pornit munca pentru binele neamului lor, întotdeauna au muncit şi au luptat cu cinste, însufleţiţi numai de dorul luminii şi iubirii curate de aproapele său.

Asta o vedem noi când ne aruncăm privirile în urma noastră şi cercetăm lucrul făcut de aceşti oameni. Şi din această cercetare noi ne luam nădejdea noastră în viitor.

Căci, văzând aşa mare putere sufletească a poporului moldovenesc, nu poţi să nu crezi că lucrul moldovenesc este trainic şi nemuritor.

Pot să fie alungaţi şi obijduiţi îndeplinitorii acestui lucru sfânt şi mare, pot să fie chiar omorâţi, însă munca lor nu moare şi nici nu poate să moară.