Sfântul Vasile - Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni
De la Crăciun nu-i departe pân' la Anul Nou — vreo câteva zile. Toate zilele acestea satul vuieşte de Veselia oamenilor, de jocuri, de cântece. Şi copiii, şi flăcăii, şi bărbaţii, şi femeile — toţi se veselesc, căci pentru veselie îs lăsate de la Dumnezeu aceste sărbători, pentru ca să mai uiţi acele amare griji ale vieţii, care te cuprind iarăşi îndată ce-i păşi din sărbători în zilele de lucru.
Dar iată că s-a apropiat şi Sfântul Vasile — Anul Nou — altă sărbătoare tot aşa de mare ca şi Crăciunul. Şi iarăşi se încep acele rânduieli, fără care nu se petrece nici o sărbătoare dintre cele mai mari la moldovenii noştri. Rânduielile Anului Nou arată cum înţelege moldoveanul însemnătatea zilei aceste şi ce a pus el în temelia acestei sărbători.
Anul Nou, mai înainte de toate, este sărbătoarea plugarului moldovean. Înţelegerea asta se vede în toate obiceiurile care se petrec acuma. Fiindcă plugăritul a fost întotdeauna şi este şi astăzi cea mai de căpetenie şi chiar singura îndeletnicire a românului nostru, negreşit că moldoveanul îi dă o însemnătate foarte mare.
Încă de cu seară înaintea Sfântului Vasile se pornesc cu plugul hăitorii sau plugarii, care vestesc sosirea Anului Nou — a Sfântului Vasile.
Trebuie de însemnat că Anul Nou şi Sfântul Vasile în „hăituri" se înfăţişează în chipul unui plugar român puternic, voinic şi tânăr, care face minuni cu vredniciile sale plugăreşti.
În „hăituri" se povestesc toate isprăvile lui „badea Vasile", se zugrăveşte toată vitejia şi năzdrăvănia lui la lucrul plugului în aşa chipuri, care a putut să le zidească numai mintea moldoveanului. Rânduiala hăitului se face în aşa fel. Dintâi, ca şi de Crăciun, se porneşte băieţăraia cu clopoţei, cu prăjini lungi, crăcănate la vârf, ca să samene cu plugul. De prăjini se leagă, de obicei, stible de busuioc, în semn că „hăitorii" doresc ca anul viitor să fie bogat şi în pâini, şi în flori, şi în ierburi.
În amurgul serii se aud glasuri, care zic repede hăitul şi, după vreo câteva cuvinte, rostesc:
— „Şi mai mânaţi, băieţei!" Ori:
— „Şi mai ridicaţi glas, fecioraşi!" Şi îşi răspund la îndemnarea asta, strigând: „Hăi, hăi" — toţi într-un glas. Când sfârşesc hăitul, apoi zic ceva, ca de pildă:
— „Daţi colacul şi pitacul, că vă fărâmă boii pragul". Şi primesc de la gospodarii casei bani mărunţei, covrigi şi colăcei, făcuţi anume pentru asta. Covrigii şi colăceii băieţii îi înşiră pe prăjină şi se duc la alte case.
Mai târziu, când amurgeşte bine, pornesc „de-a hăitul" flăcăii. Venind la o casă, ei dintâi se-ntreabă de fată (dacă casa-i cu fată) se poate să hăiască sau ba. Şi dacă le dă voie fata, ei încep hăitul, împletind într-însul şi cuvinte în care se laudă vredniciile (frumuseţea ori hărnicia) fetei.
Hăitul flăcăilor întotdeauna este mai frumos decât al băieţilor, care mai adeseori strică cuvintele, nepricepând bine înţelesul lor sau chiar le uită şi nu le spun toate.
Iată un „hăit flăcăiesc" care pare a fi unul din cele mai frumoase:
„Am venit la domnul
Şi la împăratul
La faţa Măriei sale.
Se va putea să urăm
Sub curţile dumitale?
Şi mai îndemnaţi, fecioraşi,
— Hăi, hăi!
Se va putea să arăm sub curţile dumitale,
Alămâie şi tămâie,
Că aşa unul domn scrie.
Unul domn, de când s-a ridicat,
Mult bine de la părinţi a apucat,
El n-a fost îndestulat,
Cât bine de la părinţi a apucat,
Iară şi iară, ridicaţi glas, băieţi.
S-au pornit să prăde boierii
De turme de oi, de pluguri de boi,
De herghelii de cai,
De hăzneli de bani.
Boierii, că i-au prădat,
Nouă pluguşor ne-au dat
Cu coarne de floricele,
Că avem să arăm pământ cu ele,
Pământ negru nisipos,
Unde se face grâu mândru şi frumos.
A alergat badea acasă
Ş-a luat un chiticel,
Mititel ca porcul,
Iute ca focul;
Ş-a alergat la Ştefan Ţiganu,
În fundul pământului,
Şi i-a dat să facă nouă secerele,
Cu zimţii de viorele,
Cu mănunchi cu floricele;
Ca să taie grâu cu ele.
S-a sculat badea Vasile într-o sfântă joi,
S-a dus să are dealurile Gorarimului,
Văile Rusalimului.
Badea ara,
Brăzdiţă neagră răsturna,
Grâu roşu revărsa,
Lelea (numele fetei) din urmă boronea,
Badei şi mai bine îi părea.
S-a dus badea la lună,
La săptămână,
Să vadă grâul de copt,
Grâu copt, răscopt,
În spic ca vrabia,
În grăunţe ca mazărea.
A alergat badea Vasile acasă
Ş-a luat un chiticel
Mititel ca porcul,
Iute ca focul,
Şi s-a dus pe un deal de zâmbre,
De unde toată lumea se vede,
Ş-a scris în cărţi,
Ş-a trimis în părţi,
Ca să-i vie secerători
Anume de pe lume.
Când s-a uitat pe o vale mare,
Veneau, ca o ploaie mare,
Şuvuiau.
A alergat badea Vasile acasă
Şi s-a dus la Ştefan Ţiganul
În fundul pământului,
Ş-a scos nouă secerele,
Cu zimţi de viorele.
Ş-apoi a luat badea
Şi i-a pus din capătul pământului,
Din veliţa vântului.
Când vântul aburea,
Clăcanii badei se sileau;
Când vântul sta,
Clăcanii badei asuda.
Ş-au strâns din claie-n claie,
Din odobaie-n odobaie,
Ş-a făcut o făţăruşă de alamă --
Numai unul domnul
S-o ştie de seamă.
Ş-a adus nouă iepe
Cu copitele crăpate,
Cu tei legate;
Cu coada felezuiau,
Cu urechile vânt trăgeau,
Cu botul în sac puneau,
Badei bine îi părea.
Scoală, doamnă, nu dormi,
Că noi de-aseară nu dormim,
Că gerul ne geruieşte,
Viscolul ne viscoleşte,
Limba-n gura ni se-mpleteşte.
Doamna (numele fetei) din pat s-a sculat,
Cu capul de sobă a dat,
Ş-a păşit un pas pân-în casa cea mare,
Ş-a luat o sită deasă,
De mătasă,
Ş-a cernut un sac,
Ş-a făcut un colac,
Cu miere îndulcit,
Cu zahar zăhăruit,
Ca pentru noi, plugăraşii, gătit.
V-am ura, v-am mai ura,
Dar ne temem că vom însera,
C-avem să trecem
Trei dealuri îngemănate,
Şed balaurii cu gurile căscate,
Ca să ne-apuce pe noi de spate,
Anul Nou cu sănătate!"
Vedem că în hăitul adus aici se povesteşte toata istoria muncii
plugarului şi a facerii pâinii chiar pân' la coacerea colacului „zăhăruit" şi „îndulcit" pentru „plugăraşi". Ţăranul nostru basarabean, întâlnind Anul Nou, se gândeşte mai înainte de toate la roada acestui an şi la munca câmpului; în mintea lui toată fericirea ce-o poate aduce anul viitor stă numai în pâine, cum şi este în adevăr.
De aceea, şi sărbătoarea Sfântului Vasile, stăpânului plugarilor, este cu totul plugărească, ţărănească, iar nu bisericească. Adăuza după hăit, chiar de Anul Nou, toţi oamenii din sat, hiritisându-se unul pe altul, se samână cu grâu, cu orz, cu păpuşoi, ca să arate că doresc să vie în anul viitor pâine multă şi frumoasă, să trăiască toţi cu sănătate pân-în anul viitor:
Sănătatea noului,
Şi la anul cu sănătate,
Să crească grâiele,
Şi malaiele,
Şi păpuşoaiele.
Şi cu aceste cuvinte ţăranul nostru cu nădejde se uită în viitor, aşteptând pâine multă şi frumoasă de la Sfântul Vasile, stăpânul plugarilor.